A debutat in anul 1959 cu poezia "Originalitate". In urma unui denunt, se cere interzicerea ei ca "fiica a unui dusman al poporului". In 2001 este aleasa membru fondator al Academiei Mondiale de poezie care ia fiinta la Verona. Poeta Ana Blandiana implineste astazi 64 de ani.

"... De tot ce inteleg sunt vinovata"

"Ziua mea de nastere si noaptea de Revelion sunt singurele momente din an in care nu pot sa ma fac ca nu observ ca timpul trece. Nu se pune problema sa-mi ascund varsta, dar, intr-adevar, relatia mea cu timpul este destul de aproximativa... Am un fel de lipsa de adeziune la el, nici nu ma obsedeaza, pentru ca sunt tot timpul ocupata, nici nu-mi atrage atentia altfel decat literar. Pentru prima data in viata, m-am gandit ca timpul trece la varsta de 42 de ani, cand s-a intamplat sa-mi spuna cineva «doamna». Pana atunci mi se spusese «domnisoara». In capul meu nu ma potriveam cu notiunea de «doamna». Aceasta zi de nastere o petrec ca pe toate celelalte si, pentru ca este in week-end, eu si sotul meu ne permitem sa stam acasa, in liniste. Anul acesta, in mai, la Targul de carte, o sa-mi apara trei carti de eseuri care inchid seria «Blandiana» de la editura Humanitas. Sunt trei carti de reeditari, dar in acelasi timp sunt noi pentru ca sunt altfel structurate. Scriu in continuare versuri si din cand in cand scot cate o carte. Nu se va intampla anul acesta, dar de mai multi ani lucrez la o carte de proza. Este o carte de meditatii care va cuprinde si zone de memorii, de amintiri. De fapt, e o carte prin care vreau sa inteleg eu, in primul rand, de ce am trait ceea ce am trait, in ce masura am trait ceea ce am trait, pentru ca asa am hotarat eu sau pentru ca am fost obligata sau manipulata. Este o analiza pe care incerc sa o fac asupra relatiei dintre mine si ceilalti, pentru ca aceasta este partea cea mai grea. Multi ani, deasupra biroului meu, a stat scris un indemn al lui Erasmus din Rotterdam: «Sa nu te lasi folosit!», pe care am incercat sa-l urmez. Partea fericita a vietii mele este partea in care stau inchisa in camera mea si scriu, singura cu mine insami. Marile mele probleme au venit in planul public, in relatia mea cu societatea in care traiesc. As putea spune, din acest punct de vedere, ca nu sunt o invingatoare, ci o invinsa. Problema mea este ca n-am ramas numai poet, scriitor, ci am crezut ca este de datoria mea sa incerc sa ma implic in lumea in care traiesc si, in mod clar, nu s-a intamplat nici de departe ceea ce am sperat eu ca se va intampla. Am dat 10 ani din viata, ani care trebuia sa fie dedicati scrisului, in care o mica parte din sperantele mele au devenit realitate. Daca in conditiile de libertate de dupa ’89 n-as fi incercat sa schimb ceva in jurul meu, ar fi fost o dovada ca sunt vinovata si pentru ce nu s-a schimbat inainte. Inainte chiar nu se putea. Intotdeauna am crezut ca tot ceea ce traieste un scriitor este materie prima pentru ceea ce scrie. Sper sa am destui ani de viata de acum in colo, sa pot scrie ce am trait. Din acest punct de vedere, este un castig. Sunt doua versuri care m-au obsedat mult timp si, care, intr-un fel, au stat la baza deciziei mele de a ma implica in viata publica: «Pentru ca sunt in stare sa inteleg/ De tot ce inteleg sunt vinovata»."