"Nu-s vremurile sub om, ci bietul om sub vremi..."
"La moment aniversar, găsesc de cuviinţă să extrag o filă dintr-o carte a vieţii mele, la care trudesc cam de prea multişor şi care sper ca în curând să vadă lumina tiparului. Vârsta m-a făcut să fiu mai grav, să renunţ, deocamdată, la aventurile lui Bulă («Ţara lui Bulă», «Bulă, mon amour» etc.), prieten bun, cu care m-am asemuit adesea şi care m-a însoţit în toate zilele vieţii. Este înfăţişată ireala conjuncţie dintre iubire şi credinţa politică, ce reprezintă de fapt leitmotivul întregii cărţi, intitulată simplu: «Să nu crezi în vise...». Evoc anii adolescenţei, când mă ataşam spontan, apoi, o dată cu înaintarea în vârstă, emoţia primară a lăsat loc îngândurării şi neliniştii în faţa lumii pe care o cunoşteam, cu multe înfăţişări şi alcătuiri umane, unele care mi-au plăcut, altele care m-au înfiorat. Şi m-am trezit într-un univers impus arbitrar. «Doar un anume punct formează linia, nu orice punct.» M-am liniştit întrucâtva atunci când i-am văzut pe cei din jur – deşi copleşiţi şi răsculaţi în sinea lor. «Nu-s vremurile sub om, ci bietul om sub vremi», se intona. Ce aş vrea să spun? Dar mai bine am să-l evoc în această pagină pe dramaturgul Aurel Baranga, om hâtru şi caustic, care, într-o vreme, îmi încredinţa pentru ziarul tineretului eseuri literare unice. Icnea adesea când îmi citea câte o frază «mai pe linie», adăugând: «Fără rahatul ăsta, articolul nu intră în ziar, orice-ai spune!». Şi avea dreptate!
Într-o seară, printr-un gest prietenesc, mi-a oferit o pagină manuscris din piesa la care lucra asiduu, «Adam şi Eva», în care îmi scria cu litere mari, peste textul dialogat: «Prietenului meu Carol Roman, din partea unui păţit. Fereşte-te de ridicol, de absurd, de prostie, de expunere inutilă. Acoperă-ţi orice frază!». Teama domina totul.
Aşa gândeam mulţi dintre noi prin 1970, aşa gândesc uneori, chiar şi acum, în cel de-al doilea deceniu al celui de-al treilea mileniu."
Citește pe Antena3.ro