“Astăzi e ziua ta...” - Constantin Arion

“Datorez enorm micilor mei pacienţi”
Principala idee după care s-a călăuzit în viaţă şi în medicină a fost aceea de a fi modest şi de a nu se crede în această meserie mai important decît Cel de Sus. Astăzi, prof. dr Constantin Arion, şeful Clinicii de Pediatrie Fundeni, şi prorector didactic al UMF “Carol Davila” îşi sărbătoreşte ziua de naştere. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”.

“Datorez enorm micilor mei pacienţi”
Principala idee după care s-a călăuzit în viaţă şi în medicină a fost aceea de a fi modest şi de a nu se crede în această meserie mai important decît Cel de Sus. Astăzi, prof. dr Constantin Arion, şeful Clinicii de Pediatrie Fundeni, şi prorector didactic al UMF “Carol Davila” îşi sărbătoreşte ziua de naştere. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”.

“Aflat în pragul unei vîrste – care, din păcate, pentru cei mai mulţi dintre noi înseamnă şi vîrsta pensionării –, îmi fac puţin timp pentru introspecţie, profitînd de amabilitatea Jurnalului Naţional. Sînt 41 de ani de carieră medicală, din care 37 în învăţămîntul medical. Probabil că sînt mulţi, dar, fiind ocupat cu meseria, nu am realizat trecerea lor. M-am bucurat în viaţă de a mă forma în preajma unor mari personalităţi medicale, şi nu voi cita decît pediatrii: prof. dr Alfred Rusescu, prof. dr Răzvan Priscu, prof. dr Mircea Maiorescu şi îndeosebi mentorul meu, cel care îmi este al doilea părinte, prof. dr Valeriu Popescu. Am urmat la conducerea Clinicii de Pediatrie Fundeni unui alt medic şi profesor – prof. dr Gheorghe Goldis. Cu aceasta am enumerat aproape tot ce a avut mai bun Pediatria Română în ultimii 60-70 de ani! De la domniile lor, prin exemplul lor, am învăţat ce trebuie să aibă un om pentru a ajunge un medic de succes (deşi, fără falsă modestie, eu nu cred că am atins pragul acesta): ştiinţa de carte, seriozitate, multă muncă, respect şi sensibilitate pentru pacient şi... puţin fler. Tot ce am reuşit în viaţă datorez în mare măsură şi micilor mei pacienţi, ca şi studenţilor şi doctoranzilor mei, care au reprezentat pentru mine o mare provocare intelectuală şi m-am obligat să mă cizelez în permanenţă. Consider, de asemenea, că cea mai mare realizare a vieţii mele profesionale – faptul că m-am aflat între pionierii transplantului medular la copil în România – este o reuşită colectivă, prilejuită de colaborarea cu o minunată echipă din Institutul Clinic Fundeni, prea numeroasă pentru a fi nominalizată în cîteva rînduri. Sînt dator aici să menţionez şi familia – soţia, copiii mei, prietenii apropiaţi, care fac parte şi ei din familie –, care m-a susţinut, deşi personal am neglijat-o deseori pentru o carieră profesională ce necesită multă, multă muncă. Nu am regretat niciodată că sînt medic, chiar şi atunci cînd noi, ca profesie, am fost huliţi cu mai multă sau mai puţină îndreptăţire... Trecerea anilor mi-a adus înţelepciunea de a lua lucrurile aşa cum sînt, de a lăsa filozofia filozofilor şi de a-mi vedea de treabă. Aştept ca Dumnezeu să-mi mai dăruiască cîţiva ani pentru a putea termina ceea ce am început şi de a-mi vedea copiii şi colaboratorii mai tineri bine lansaţi în viaţa lor profesională şi să mă pot bucura de acestea.”