Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Sacrificii şi pasiune..." "Cine mă cunoaşte ştie că eu nu sunt niciodată mulţumit. Faptul că sunt academician, că sunt profesor, că am premii nu-mi dă satisfacţia pe care mi-o dă realizarea imediată", spunea coordonatorul neurologiei româneşti. Acad. prof. univ. dr Constantin Popa îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere. Îi urăm "La mulţi ani!".
"Această perioadă, ca de obicei, nu face decât să mă pună în situaţia de a vedea dacă timpul care a trecut nu a fost parcurs inutil. Cel mai important pentru mine este faptul că de-a lungul carierei mele am salvat de la moarte aproape 100.000 de bolnavi. Am câştigat un război... De curând am rezolvat un caz care a impresionat publicul român...
În urma unui teledon organizat pentru sinistraţii din Moldova, am descoperit un caz deosebit. O fetiţă de 22 ani, Foşca Mirela, stătea la pat de la vârsta de 3 ani... Am fost rugat să o văd şi în cel mai scurt timp am internat-o la spital. Pacienta suferea de o distonie gravă cu sensibilitate la o enzimă. Am înlocuit enzima respectivă şi acest copil a revenit, după atâţia ani, la o viaţă normală, deşi suferea de o tulburare gravă.
Realizările mele s-au făcut şi cu sacrificii, dar şi cu pasiune. Am câştigat un război cu moartea, pentru că toată viaţa am învăţat. Toţi românii care am avut şansa să fie elevii marelui professor Gheorghe Marinescu, cel care a înfiinţat a doua clinică de neurologie din lume, avem un paşaport în alb pe care scrie: «Trecere liberă, semnat Gheorghe Marinescu». Nu pot să mă consider descendentul lui, pentru că ar fi o blasfemie. Povestea lui este unică... şi totuşi, la 27 de ani am fost şi eu la Salpetriere, unde a strălucit marele savant, am dat concurs şi am lucrat acolo. Am predat la studenţi şi rezidenţi, am avut salon de bolnavi, laboratoare. Mărturisesc că a fost o reală plăcere să lucrez în marele «oraş al luminilor». Am făcut acolo peste 12 lucrări rămase în literatura ştiinţifică mondială. Pentru mine a fost o onoare că m-au băgat în seamă. Era o excepţie ca un român să predea la francezi. Când au văzut că ştiu ceva neurologie şi că am şi chef de treabă, acest lucru a contat foarte mult. M-au ales în Societatea Franceză de Neurologie, unde sunt şi acum membru. Ei sperau ca eu să rămân acolo. Nu puteam să fac asta, pentru că distrugeam o întreagă familie. Faptul că nu am rămas acolo mi-a dat posibilitatea să mă lupt cu ce era aici şi am realizat pentru prima dată în România tot ce există nou în domeniul bolilor vasculare cerebrale. Abia acum ştiu mai bine sau foarte bine ce am de făcut... Cine vrea să facă lucruri de valoare în medicină trebuie să parcurgă şi o perioadă de sacrificii. Este o meserie foarte complexă. Medicina nu este o disciplină ca matematica, în care te aşezi la birou şi ai nevoie de o hârtie şi de un creion."
