Astăzi e ziua ta: Cristian Ţopescu

Cel mai iubit comentator sportiv al ro­mânilor, Cristian Ţopescu, împli­neşte mâine 74 de ani. La mulţi ani!
„Fiecare lucru pe care îl facem în viaţă are un preţ. Când spun asta nu mă gândesc la bani, ci la un fel de BURSå sub­terană a sufletului, la care îţi vinzi TIMPUL, ENERGIA, LINIŞ­TEA şi cumperi SENTIMENTUL ÎM­PLINIRII PROFESIONALE sau pe acela al DA­TORIEI ÎMPLINITE faţă de un domeniu al vieţii. Sunt convins că în fiecare dintre noi există această BUR­Så SUBTERANå a SU­FLE­TULUI. Sigur că există şi forme de adversitate. Neliniştea mea este provocată de deteriorarea relaţiilor interumane.

Opinia a suferit mutaţii majore, fiind confundată cu injuria, cu ofensa, cu atacul la persoană. Nimeni nu poate să mai discute în termeni de competenţă şi pertinenţă sau măcar în termeni de respect reciproc, politeţe şi civi­litate.
După ce ne-am otrăvit aerul şi sufletul, după ce stratul de ozon şi legea firii s-au rarefiat, după ce vegetaţia şi morala s-au tot uscat, iar deşertul din lume şi din noi s-a extins, Apocalipsa, dacă vine, nu va mai fi o surpriză, ci un efect firesc al sinuciderii în masă la care, ignorându-i pe ecologi, lucrăm de-o vreme-ncoace cu mult sârg.

Şi, în fond, nu văd de ce-am fi trişti. Ne îndreptăm rapid sau lent spre un final inexorabil. «Nimic nu se înalţă decât pentru a cădea cândva» – credea, dacă nu greşesc, Seneca. Apo­calipsa lui, ca şi altele ne oferă totuşi o nouă şansă: renaşterea. Urmată de un alt prăpăd şi, tot aşa, într-o istorie ciclică la ne­sfârşit.
Deci să nu ne isterizăm. Mai putem încerca, prin iubire şi fapte bune, să obţinem o amânare. Oricum, dacă vine sfârşitul lumii, pe noi, românii, nu ne afectează, fiindcă suntem cu 100 de ani în urmă! Glumă, glumă, dar are o oarecare co­respondenţă cu realitatea.

Într-un roman scris de Tomaso Lampedusa există o replică celebră: «Pentru ca totul să rămână la fel, trebuie să se schimbe ceva».
Personal, cred într-o schimbare în societatea românească în care se vorbeşte mult. Enorm de mult şi, din păcate, se face puţin.
La 74 de ani, privind în urmă şi înainte, văd exact ce vede toată lumea care ajunge şi trece mai departe de vârsta asta. Ai vârsta pe care o trăieşti. Eu trăiesc, în mare măsură, prin cei trei copii ai mei de la care învăţ mereu mai mult decât îi pot învăţa eu.”