Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
O actriţă născută pentru scenă, pregătindu-se pentru fiecare dată când a păşit în sala de spectacol ca pentru un examen. Se ştie, nu există reţete pentru a deveni actor, eşti sau nu eşti. Diana Lupescu a reuşit să transforme litera unui text într-o imagine vie, materială, pentru a insufla viaţă unui personaj. Toate acestea cunoscându-se pe sine însăşi şi lumea ce o înconjoară. A reuşit să descopere frumuseţea şi reala nobleţe a acestei profesii, actoria. Filmele în care a jucat şi piesele de teatru dovedesc acest lucru pe deplin. Diana Lupescu îşi sărbătoreşte mâine ziua de naştere. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".
"Fiind în mijlocul săptămânii nu am să fac nici o mare petrecere. O să merg la repetiţii şi o să fie o zi oarecum normală. Voi sărbători cu colegii prin muncă. Îmi doresc foarte multe lucruri, dar nu ceva palpabil. Să mă simt bine, să-mi fie copiii mulţumiţi, piesele pe care le fac să aibă succes. Lucruri care nu ţin concret de o zi sau ceva material. Din fericire sau poate din nefericire cu părţile materiale nu am nişte dorinţe neîmplinite. Vom începe repetiţiile la o piesă care se numeşte «Cabinierul» de Ronald Harwood, în regia unui tânăr care se cheamă Marcel Top şi acolo o să lucrăm, plus repetiţiile pe care le am ca regizor.
Reiau nişte spectacole ce vor fi la «Săptămâna Teatrului Nottara» şi vreau să fie totul foarte bine. Nu numai că Teatrul Nottara oferă tinerilor o şansă, dar e deschis pentru orice încercare pentru cei care vor să facă teatru într-o sală de teatru şi nu în acele spaţii neconvenţionale. Pe de altă parte, suntem invitaţi în străinătate de comunităţile de români, de ICR care face săptămâna culturii româneşti, iar anul acesta ne-a invitat la Bratislava şi am avut două spectacole ce s-au bucurat de mare succes. Am fost în Germania cu o piesă, acum va pleca alta, «39 de trepte». Deci avem o activitate foarte intensă şi teatrul este deschis la orice iniţiativă pentru tineri sau cei care vor să facă artă, nu numai teatru, ci şi expoziţii.
Am avut profesori foarte buni. Cel dintâi profesor a plecat în America, apoi l-am avut pe Amza Pellea, dar avea filmări multe şi apoi a venit domnul Octavian Cotescu. De la fiecare am luat câte ceva, fiecare a venit cu personalitatea şi bagajul lui profesoral, dar nu pot să spun că am avut o întâlnire care să-mi schimbe la 90 de grade cariera. Din fiecare am luat, din fiecare am adunat câte ceva.
Incomparabil teatrul mi-e mai aproape. Pentru că te simţi aproape de public, pentru că nu intervine camera de filmat, nu intervine regizorul, montajul, eşti tu şi ei, faţă în faţă şi momentul adevărului este acolo. Dacă tu nu eşti sincer simţi în sală, lumea se foieşte, tuşeşte, iar când respiră la fel ca tine, ca personajul tău, nu cred că există satisfacţie mai mare. Fără a nega importanţa şi necesitatea criticii eu cred că cel puţin pentru mine finalitatea o dă plăcerea spectatorului pentru un spectacol. Ne bucurăm mult că lumea vine la teatru, pentru că pe de altă parte şi televizorul la un moment dat începe să-şi repete mijloacele şi filmele seamănă între ele, se pierde căldura, comunicarea ce există între spectatori într-o sală de teatru. Mai simţi nevoia şi de contact social într-o sală de teatru. Oamenii sunt atât de grăbiţi, de acasă la serviciu, şi invers, iar locuri în care să te întâlneşti cu ceilalţi, să comunici, foarte rar mai găseşti. O sală de spectacol cred că este binevenită în contextul în care trăim acum."
