Astăzi e ziua ta, Ecaterina Szabo

Fosta mare glorie a gimnasticii româneşti Ecaterina Szabo împlineşte astăzi 46 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”

Sunt foarte mândră că am ce povesti băieţilor mei
“Din păcate, eu şi generaţia mea nu prea mai existăm şi cred că am făcut ceva pentru gimnastica românească”   
“Mă ocup de familia mea şi de copiii mei, în prezent cu gimnastica fac o pauză (motive de sănătate). Cred că am ajuns să fac gimnastică din întâmplare, eram o fetiţă foarte neastâmpărată, cu multă energie, poate prea multă, niciodată nu eram cu picioarele pe pământ, adică prin copaci, mereu la înălţime... Toată lumea îi sfătuia pe părinţii mei să mă ducă la gimnastică, dar la noi în comună şi în judeţ nu era club de gimnastică. Într- un timp, după multe drumuri la Braşov, părinţii mei au fost îndrumaţi către Oneşti, unde se afla clubul de gimnastică. Am fost selecţionată înainte de a împlini 6 ani. Astfel am ajuns să fac gimnastică.
Am rămas o persoană cu picioarele pe pământ şi cu capul pe umeri. Din păcate, eu şi generaţia mea nu prea mai existăm şi cred că pentru gimnastica românească am făcut ceva! Aş putea scrie o carte despre asta... Gimnastica m-a făcut o luptătoare ambiţioasă în tot, nu mă las uşor bătută, multe lucruri importante s-au întâmplat în cariera mea şi sunt foarte mândră că am ce povesti băieţilor mei.
După ce am încheiat activitatea competiţională mi-am dorit să fac studii, o facultate şi să pot lucra cu copiii. Eram conştientă că trebuia să mă descurc pe propriile mele picioare fiindcă lumea te uită repede, din păcate!
Mă felicit pentru ceea ce am realizat în cariera mea sportivă, e drept, putea fi şi mai bine, dar nu putem schimba absolut nimic. Aşa cum spun băieţii mei: «Mama este o legendă!».
Dacă aş putea retrăi cele mai frumoase clipe... Aş face ca locurile 2 să devină 1 (sigur nu sunt multe locuri 2), fiecare competiţie a fost unică, Olimpiada din ’84 care m-a marcat pierzând locul 1 la individual compus... Dacă ar fi posibil aş reface concursul doar ca să fac mai bine şi poate cu un pic de şansă, europenele de junioare ’80, unde am 4 medalii de aur, campionatele mondiale ’83, întâlnirile cu fanii din România. Sunt foarte multe amintiri, dar cea mai specială cred că este clipa în care am devenit mamă.
Îmi doresc pentru mine şi pentru toţi cei care citesc aceste rânduri sănătate, curaj, putere de muncă şi să fim mai buni unii cu alţii. Vă pup şi vă mulţumesc, mă bucur că mai sunt oameni care nu m-au uitat, este o plăcere să mai fiu contactată din când în când.”