Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Fondator şi preşedinte, de 23 de ani, al Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, preşedinte de onoare al Comitetului Român pentru cinstirea Eroilor, generalul cu patru stele (r) Marin Badea Dragnea, erou al celui de-al doilea război mondial, rănit grav de două ori în lupte, la Stalingrad şi Oradea, militar cu o carieră de excepţie de o jumătate de secol, iar timp de 12 ani, 1973-1984, preşedinte al Consiliului Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport, preşedinte al Comitetului Olimpic Român, împlineşte astăzi 90 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”.
“Trebuie să lupţi cu ardoare pentru cauza semenilor tăi şi mai apoi să-ţi vezi interesale tale”
“Iată că mi-a hărăzit Bunul Dumnezeu, după ce am scăpat cu viaţă din cea mai crâncenă conflagraţie mondială, la care am participat ca voluntar, de când abia împlinisem 18 ani, să ajung nonagenar. Şi nu mă grăbesc, în pofida greutăţilor, a suferinţelor provocate de rănile pricinuite de război, de vârsta înaintată, spre o altă destinaţie, chiar dacă acolo «nu este nici întristare, nici suspin». Vă aştept şi pe voi, tinerii, care citiţi gândurile unui bătrân ostaş, să împliniţi 90 de ani.
Din copilărie, de la bunii mei părinţi, de la dascălii din anii de şcoală elementară petrecuţi la Siliştea-Gumeşti, unde am fost coleg cu Marin Preda şI alţi consăteni de vază, ca şi de la comandanţii, instructorii, profesorii pe care i-am avut în armată, unde am intrat, copil de trupă, la vârsta de 12 ani, am învăţat că dacă vrei să devii, cu adevărat, un om respectat, demn, folositor societăţii, trebuie să lupţi cu ardoare pentru cauza semenilor tăi şi mai apoi să-ţi vezi interesale tale.
În 1990, când împreună cu un grup de bravi veterani şi invalizi din ambele războaie mondiale am înfiinţat ANVR, am început o nouă luptă, paşnică, dar îndârjită, pentru ca foştii noştri camarazi din tranşeele bătăliilor, soţiile supravieţuitoare, să aibă un statut demn în societate. Timp de 45 de ani cei ce sângeraseră pentru ţară fuseseră uitaţi, marginalizaţi, persecutaţi, o parte dintre ei înduraseră, pe nedrept, regimul crâncen al închisorilor, unii sfârşindu-şi zilele în detenţie, între care nu mai puţin de 50 de generali, care, ca tineri ofiţeri, se acoperiseră de glorie şi în Războiul de Reîntregire a Patriei. Am reuşit, după multe insistenţe, să promovăm câteva legi, ordonanţe, alte acte normative care să le confere binemeritate drepturi şi facilităţi, absolut inexistente înainte de Revoluţia din Decembrie 1989. Este vorba, în principal, de indemnizaţii şi sporuri de război, rente şi împroprietăriri pentru cei decoraţi, călătorii, în limita unor foi de drum speciale, pe mijloacele de transport feroviare, auto, navale, înlesniri în asistenţa, tratamentul medical, asigurarea de proteze, scutirea de unele taxe şi impozite ş.a.
Întrucât mulţi veterani nu aveau decoraţii de război, am avut ideea şi am reuşit, instituirea Crucii Comemorative a celui de-al doilea război mondial, în baza căreia peste 300.000 de veterani, majoritatea din mediul rural, au putut primi o rentă.
Deşi destul de modeste, aceste drepturi, în comparaţie cu cele dobândite de veteranii din alte ţări, de 15-20 de ori mai mici, dar şi cu ale unor concetăţeni din alte segmente, nu au fost unele acordate în totalitate, nici după 17 ani de la promulgarea legilor, altele diminuate, ciuntite, amputate. Şi mai suntem în viaţă doar 45.000 de veterani şi invalizi de război, din circa 900.000 câţi trăiau în 1990.
Personal, nu-mi voi găsi liniştea până când bătrânilor veterani şi invalizi de război, soţiilor supravieţuitoare nu li se vor respecta întocmai drepturile legitime, nemaivorbind de faptul că acestea se cer imperios îmbunătăţite. Veteranii invalizi nu sunt ai guvernului, ai Ministerului Apărării Naţionale, ai Ministerului de Interne. Ei sunt ai României. Recunoştinţa, cinstirea eroilor în viaţă ai poporului român nu poate fi condiţionată.
Mulţumesc Jurnalului Naţional pentru atenţia acordată.”
