“Astăzi e ziua ta...”: George Arion

În momentul publicării primului său roman poliţist, “Atac în bibliotecă”, a fost carac­te­rizat de criticul literar Ovid S. Crohmălniceanu drept “un Raymond Chandler român”. George Arion împlineşte astăzi 62 de ani.

“După cum afirmă unii, fac parte dintr-o generaţie expirată. O gene­raţie căreia – culmea! – îi aparţine şi cel mai puternic om al planetei, născut în acelaşi an cu mine. În urmă cu ceva vreme mă pregăteam să expir cu totul. Ar fi rămas în urma mea câteva sute de interviuri luate unor personalităţi de prim rang ale literaturii, muzicii, artelor plastice, ştiinţei. Pe nişte rafturi de biblio­teci s-ar fi aliniat cărţile de poezie, eseurile, volumele de publicistică şi thriller-ele pe care le-am scris. Din când în când s-ar mai fi dat la televizor filmele şi serialele poliţiste al căror scenarist am fost. Periodic, opera «În labirint», al cărei libret l-am creat, ar mai fi revenit în atenţia publicului. Cineva ar mai fi fredonat cântecele compuse pe versurile mele. Poate că şi încercările mele dramaturgice ar mai fi văzut luminile rampei. Dar ce contează toate acestea faţă de performanţele unui reprezentant al generaţiei neexpirate? Dar destinul a hotărât altceva. Mi-a îngăduit să iau totul de la capăt. Chiar dacă, după o pauză, e greu. Dar nu lipsa de rumoare din jur mă apasă. Cineva care, în ti­nereţe, timp de cinci ani a publicat sub pseudonim, nu pune bază pe zarva pe care o stârneşte, nu-i ahtiat să-şi dea cu părerea la televizor şi nu urmăreşte cu febrilitate ziarele şi revistele, în speranţa că va fi amintit într-un context oarecare. Acestea sunt deşertăciuni. Altceva este uimi­tor. Parcă totul trebuie învăţat din nou – cum să imaginezi o poveste, cum să construieşti un personaj, cum să realizezi un dialog care să nu sune fals. Legătura între cel care am fost înainte de un moment de cumpănă şi cel care sunt astăzi o fac însă două rubrici pe care le-am susţinut fără întrerupere: editorialul din revista «Flacăra», publicaţie la care lucrez din 1974 şi pe care o conduc din ia­nuarie 1990, şi «Scena crimei» din Jurnalul de duminică. Scrierea lor m-a ţinut «în priză». După cum, fără îndoială, minunata mea familie m-a ajutat să depăşesc cu bine clipele dificile. În 2001, băieţii mei, George şi Mihnea, aveau nouă şi respectiv şase ani. Imediat după atacurile teroriste de la New York şi-au strâns toate cuburile pe care le aveau şi au construit două turnuri mai înalte decât ei. Mi s-a părut cel mai tulburător răspuns la o acţiune brutală. Şi de la ei am învăţat ce în­seamnă să domini o situaţie de criză.

De ziua lui, Oscar Wilde se îm­brăca în negru, marcând astfel fie­care an care îl îmbătrânea. Eu, de ziua mea, mă îmbrac de sărbătoare, în semn de respect pentru părinţii care mi-au dat viaţă. Şi ar fi extraordinar ca tocmai din această zi să mă reîntorc la masa de lucru. Mai am şi eu de construit câteva turnuri.”

Sărbătoare

“De ziua mea, mă îmbrac de sărbătoare, în semn de respect pentru părinţii care mi-au dat viaţă. Şi ar fi extraordinar ca tocmai din această zi să mă reîntorc la masa de lucru”

George Arion, director publicaţiile Flacăra