x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Astăzi e ziua ta... Marcel Dragomir

0
Autor: Ramona Vintila 29 Oct 2008 - 00:00
Astăzi e ziua ta... Marcel Dragomir


Dacă l-ar avea în faţă pe adolescentul Marcel Dragomir, cu foarte multă îngăduinţă i-ar spune: "Dacă e adevărat că omul poate renaşte, poate trăi mai multe vieţi, l-aş sfătui să facă de fiecare dată muzică". Mâine, apreciatul compozitor Marcel Dragomir împlineşte 64 de ani.



"Aveam 6 sau 7 ani când fratele meu mai mare a plecat la Şcoala de Muzică de la Braşov, să înveţe să cânte la vioară. Eu nu ştiam mare lucru despre muzică, doar ce auzeam atunci la radio. Când se întorcea fratele meu de la şcoală şi cânta la vioară rămâneam vrăjit, pentru că aveam posibilitatea de a lua contact direct cu muzica. Când am auzit pentru prima oară balada lui Ciprian Porumbescu cântată de el, nu vă pot spune câtă emoţie mi-a produs, un sentiment indescriptibil. Era ceva extraordinar. Atunci aveam vreo 8 ani şi m-am hotărât să mă apuc de muzică. E mult timp de atunci, dar îmi amintesc că fratele meu m-a întrebat ce instrument aş vrea să învăţ. Nu cunoşteam foarte multe despre instrumente, dar văzusem Fanfara Militară şi mi-a plăcut un instrument care suna destul de ciudat, dar în acelaşi timp foarte frumos pentru mine: clarinetul. Aşa că am zis imediat: la clarinet aş vrea să învăţ. Fratele meu a rămas foarte surprins şi mi-a spus că sunt cam mic pentru acest instrument. Aşa că am făcut doi ani pian şi din clasa a V-a m-am înscris împreună cu el la Liceul de Muzică din Bucureşti «George Enescu», la clasa de clarinet. De atunci şi până acum a rămas iubirea vieţii mele.
Nu aş putea să spun că muzica românească a evoluat sau a involuat, pentru că de fiecare dată când a apărut o nouă generaţie de compozitori s-au spus fel de fel lucruri. Şi nouă ni se spunea că stricăm muzica şi iată că acum suntem buni continuatori ai curentului tradiţional. Acum muzica sigur că respectă sentimentele şi felul de a fi al tinerilor din ziua de astăzi, care sunt cu totul altfel decât noi. Eu la vârsta lor nu am cunoscut internetul, el a apărut destul de târziu în viaţa mea. Nu am cunoscut computerul ori acum se face muzică pe computer ceea ce e cu totul altceva. Pentru gustul meu este puţin cam rece, dar pentru cel al tinerilor e... altceva. Eu am fost fermecat la vremea mea de apariţia televizorului, iar ei de apariţia computerului. Nu aş şti să spun de ce depinde momentul de inspiraţie. Este atât de complex. Mulţi au vrut să descrie momentul acesta al creativităţii, dar este atât de greu. Se adună atâtea sentimente în sufletul tău încât trebuie să le împărtăşeşti cu cât mai multă lume. Singura mea cale de a împărtăşi ceea ce simt este felul acesta de comunicare muzical. Mă consider împlinit din acest punct de vedere... Mă gândesc cu bucurie la viaţa mea profesională, la ceea ce am făcut şi cred că nu am făcut rău. Viaţa mea a fost frumoasă. De ziua mea îmi doresc să fiu sănătos şi să am puterea să scriu până la sfârşitul vieţii…"
Citeşte mai multe despre:   calendar

Serviciul de email marketing furnizat de