Astăzi e ziua ta: Maya Simionescu

Este preşedintele Secţiei de Ştiinţe Biologice a Academiei Române şi, de 16 ani, director al Institutului de Biologie şi Patologie Celulară "Nicolae Simionescu". Acad. Maya Si­mio­nescu împlineşte astăzi 74 de ani. La mulţi ani!

Şi-a dorit şi face cercetare în domeniul biomedical. A avut şansa ca la Facultatea de Biologie să aibă profesori remarcabili şi să-şi facă lucrarea de diplomă cu prof. Nicolae Simi­o­nescu, care a devenit mentorul, cola­bo­ratorul şi partenerul său pe viaţă. Un alt privilegiu ş în 1970 a fost invitată de prof. George Palade să se ală­ture echipei sale la Universitatea Rockefeller, New York. O colaborare perfectă de 15 ani. Erau numiţi "the famous Romanian trio". În SUA, uimiţi de climatul de ştiinţă ade­vă­rată, au început să viseze la un institut de cercetare în România. Un vis aparent imposibil. Cu eforturi mari şi cu suportul prof. Palade, al prof. T. Bur­ghele, al ministrului Învăţămân­tu­lui şi al ambasadorului României în SUA, C. Bogdan, 10 ani mai târziu (1979) visul a devenit realitate: Insti­tu­tul de Biologie şi Patologie Celulară şi-a deschis porţile. În 1980, toate fondurile de cercetare au fost tăiate. Au fost criticaţi că nu făceau educaţie po­litică tinerilor şi că vindeau se­cre­tele noastre ştiinţifice capitaliştilor, publicând în reviste internaţionale. Pentru fonduri au competiţionat şi au câştigat granturi din SUA ce le-au asigurat cercetarea 12 ani. În 1989 au fost ameninţaţi cu demolarea. Marea schimbare a fost şansa lor.

"Cercetarea este un act de creaţie. Cere libertate!"
"Mi-am format modul meu de a exista în lume. Cred că fiecare dintre noi are o misie în viaţă, să facă ceva, să lase ceva în urmă, să dea ceva din el pentru ca să se simtă bine. Eu mi-am găsit satisfacţiile atunci când, cu toate greutăţile timpului, în 1979 am reuşit să creez împreună cu N. Simionescu un institut de cercetare în biologia celulei, când am putut să «cresc» şi să văd împlinindu-se tineri talentaţi cercetători, când am putut să producem ştiinţa bună şi când am câştigat pariul cu scepticii care nu credeau că, în acest colţ trist şi întunecat al Europei, un institut nou şi necunoscut poate deveni un centru de excelenţă al comunităţii europene.

Vreau să ajut tinerii cercetători să reuşească într-o carieră ştiinţifică în România. Ei au talent, idei şi vi­goa­re. Îi aleg cu grijă, îi susţin şi pro­mo­vez pe cei care au chemare. În viaţă am vrut să construiesc ceva du­ra­bil. Am dorit să creez ceva care să dăinuie în timp: un institut, o comunitate ştiinţifică. Apoi, asemenea «mi­cului prinţ», trebuie să am grijă de «floa­rea mea». Cercetarea este un act de creaţie. Cere libertate! Desco­pe­ririle nu se pot comanda; în cercetare ştii ce cauţi, dar nu şi ce vei găsi, fenomenele noi sunt prin definiţie necunoscute. Înveţi în timp să tratezi egal cei doi «inamici»: bucuria succeselor şi amărăciunea eşecurilor."