“Nu am vrut să părăsesc România”
Profesor doctor Mihai Jianu, şeful Clinicii de Ortopedie şi Chirurgie
Spinală din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore
Alexandrescu”, îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere. La mulţi ani!
“Nu am vrut să părăsesc România”
Profesor doctor Mihai Jianu, şeful Clinicii de Ortopedie şi Chirurgie Spinală din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu”, îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere. La mulţi ani!
“Aş începe prin a spune că pentru mine medicina reprezintă cea mai nobilă şi mai altruistă activitate umană. Gândul de a deveni medic mi-a fost insuflat încă din clasa a IX-a de pasiunea cu care profesorul de anatomie de la Liceul «Ion Brătianu» din Piteşti, unde m-am născut şi am învăţat, ne preda această materie, «cea mai frumoasă dintre toate» în viziunea domniei sale. Iniţial, printr-un concurs de împrejurări, am intrat la Facultatea de Medicină Veterinară, pe care am absolvit-o, lucrând încă patru ani în acest domeniu şi după nouă ani dedicaţi medicinii veterinare, o specialitate absolut fascinantă, am revenit la vechea pasiune, fiind admis printr-un concurs dificil la Facultatea de Pediatrie. După absolvirea acestei a doua facultăţi am trecut, fără excepţie, prin toate treptele profesionale şi didactice până la titlul de profesor. Încă din facultate am fost atras îndeosebi de patologia pediatrică, pe care am considerat-o mai variată şi uneori mai dificilă decât patologia adultului.
În ultimii 12 ani m-am axat pe afecţiunile deformative ale coloanei vertebrale, ajungând ca în prezent să am una dintre cele mai mari statistici europene ca număr de pacienţi şi operaţii. Zilnic acord studiului una-două ore, având în vedere că pentru a face performanţă trebuie să-ţi actualizezi în permanenţă cunoştinţele teoretice, care apar într-un ritm fulminant. Este greu de exprimat în cuvinte satisfacţia pe care un medic o are când redă viaţa unui pacient grav bolnav sau îi redă posibilitatea de a se bucura în continuare de facilităţile pe care le are un om perfect sănătos. Dacă şi guvernanţii ar înţelege acest lucru, nu am mai fi în actuala situaţia de avarie, când mii de medici şi asistente au plecat spre alte zări, unde sunt apreciaţi la justa valoare. Personal, deşi am avut o serie de oportunităţi, nu am avut niciodată gândul ca pentru o retribuţie înzecită să merg să lucrez în străinătate. Ce satisfacţii am în prezent? Faptul că pot ajuta copii bolnavi, că am scris 15 cărţi de specialitate şi un album fotografic despre Paris, că am fost decorat de Preşedinţia României pentru activitatea depusă şi că în urmă cu două săptămâni am primit titlul de «Cetăţean de onoare al judeţului Argeş» în cadrul unei admirabile festivităţi.”
Citește pe Antena3.ro