“Astăzi e ziua ta...”: Mihai Mihalcea

De curînd, directorul Centrului Naţional de Dans Contemporan şi-a aniversat ziua de naştere. Îi urăm“La mulţi ani”.  

Nu-şi doreşte să se întoarcă în timp ori să schimbe ceva din ceea ce a fost. Mihai Mihalcea se consideră un om foarte norocos, care obţine totul cu foarte mult zbucium. De curînd, directorul Centrului Naţional de Dans Contemporan şi-a aniversat ziua de naştere. Îi urăm“La mulţi ani”.  


“La moment aniversar pregătesc alături de colegii mei ultimele detalii pentru deschiderea stagiunii Centrului Naţional al Dansului, cu pro­iectul «Anticorp», al Vavei Ştefă­nescu. De altfel, mă pregătesc şi pentru cîteva spectacole pe care le voi avea curînd la Viena, Bucureşti şi Bologna şi încerc să mă bucur cît pot de toamna care începe şi de prietenia cîtorva oameni deosebiţi pe care îi am în preajmă.  Despre începuturi... am ajuns la Liceul de Coregrafie din proprie iniţiativă, în clasa a IV-a, fără ca părinţii să ştie. Am trecut cu bine o preselecţie şi abia apoi le-am spus că trebuie să dau şi un examen. Am reuşit. Prin clasa a VII-a am întîlnit doi oameni care m-au făcut să iubesc dansul: Ioan Tugearu şi Adina Cezar. Le datorez foarte mult.  De prea multe ori artistul e egoist, plaisirist, centrat exclusiv pe ceea ce simte şi crede el. Nu ştiu însă dacă emoţiile acestuia sînt suficiente şi, oricum, nu cred că trebuie să comparăm emoţiile între ele. 


Este reconfortant să ai o sală care te aplaudă, dar eu sînt genul mai lucid. Nu mă îmbăt cu apă rece. În afara perioadei actuale în care trăiesc şi pe care mă străduiesc inutil să o înţeleg cu toate aberaţiile ei, dar şi cu părţile ei frumoase, nu mă declar un cunoscător atît de profund al vreunei alte perioade istorice, astfel încît să mă hazardez alegînd cu uşurinţă altceva. Glumind puţin, poate că aş alege momentul Genezei, pentru a putea înţelege mai bine ce e cu mine şi cu noi astăzi...  

«Mihai» e un tip plin de  contradicţii. E grav şi preocupat de indiferenţa ubicuă a semenilor, de uşurinţa cu care coabităm deseori cu variante ale monstruosului şi cu care reuşim să ne justificăm, dar la fel de bine e un tip playfull căruia îi place să se amuze cu suprafaţa lucrurilor pe care o zgîrie neîncetat. Atunci cînd ceva mi se pare că are sens şi valoare, nu mai gîndesc în aceşti termeni. În plus, nu percep arta prin care mă manifest drept o meserie, iar ceea ce mai rămîne drept «viaţa mea personală». 

Planurile se suprapun, se completează şi se influenţează. Le consider mai mult ca pe un tot în care există aspecte diferite. Atunci cînd eşti onest cu tine şi ceilalţi şi eşti atent la valorile pe care vrei să-ţi întemeiezi practicile, obiceiurile, gesturile şi acţiunile, deciziile nu mai sînt atît de greu de luat... Îmi doresc mult noroc şi mult zbucium în continuare! Fără riduri, fără ură, fără încrîncenare! Să fie cu sens!” 

Hotărîre

 “Lucrurile sînt mult mai complexe şi nu pot să le împart în alb şi negru, în împliniri sau dezamăgiri, în «drama sau karma»... Oricum, în viaţa unui artist sînt două mari tragedii. Una este să ai succes, iar cealaltă este să nu ai”
Mihai Mihalcea,directorul Centrului Naţional de Dans Contemporan