Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
A fost directorul Spitalului Clinic de Urgenţă "Sf. Ioan". A scris peste douăzeci de tratate de nefrologie, două cărţi de publicistică, două romane şi două plachete de versuri. Prof. univ. dr Alexandru Ciocălteu implineşte măine 58 de ani.
"Am fost intotdeauna un luptător"
"Atunci cănd stai de vorbă cu un bolnav, ştii că bolnavul acela a venit la tine cu tot sufletul şi toată suferinţa lui. Am făcut sacrificii ca să nu-mi fie ruşine că nu ştiu cum să-l ajut pe acel om care şi-a pus viaţa in măinile mele. Asta a insemnat nopţi lungi de citit literatură medicală, de stat in spital, muncă pe care o fac toţi doctorii. Mă felicit pentru tăria de a lupta. Am fost intotdeauna un luptător şi un doritor de a construi ceva. Imi reproşez că nu am avut suficient timp să citesc mai mult, să ascult mai multă muzică. Mi-aş fi dorit să am o mult mai solidă cultură decăt aceea pe care o am. Mi-aş fi dorit să am mai mulţi oameni de la care să invăţ. Regret că nu mai este printre noi unul dintre cei mai apropiaţi ai mei, de la care am invăţat foarte mult, Mircea Ciobanu. De asemenea, un model pentru mine este Vasile Voiculescu, medicul şi marele scriitor. Lăsăndu-l la o parte pe tatăl nostru, Mihai Eminescu, există un poet căruia cred că ar fi trebuit să i se dea Premiul Nobel şi care a ştiut să-şi ţină coloana vertebrală, Gelu Naum, un scriitor extraordinar. Imi pare rău că nu am citit multe lucruri pe care le descopăr acum şi pe care ar fi trebuit să le ştiu deja.
Poate cea mai mare satisfacţie a mea este infiinţarea unei reţele naţionale de centre de dializă prin care in Romănia trăiesc astăzi mai mult de 7.000 de romăni. Mă bucur că 7.000 de romăni sunt cu mine deasupra, şi nu in acel intuneric... Al doilea lucru de care sunt foarte măndru este că am pornit sistemul de asigurări de sănătate din Romănia, care s-a poticnit şi incă se poticneşte, pentru că este greu să duci un sistem sanitar in spinare cătă vreme pentru sănătatea unui romăn se cheltuiesc mai puţin de o sută de euro.
Nu am ce să regret, pentru că asta a fost viaţa mea şi am făcut căt am putut de mult, căt mi s-a permis intr-un regim carceral sau in acest balamuc in care trăim acum.
Dacă aş putea să iau de la capăt, nu ştiu dacă aş mai face medicină. M-aş fi bucurat să am pe cineva in spate, un mercenar sau o familie de oameni bogaţi şi să fac filologia.
Mi-ar fi plăcut mai mult să citesc şi să scriu decăt să fac medicină. Sunt două lucruri care sunt in cumpănă. Făcănd medicina, trăiesc literatura, ceea ce este mult mai greu de suportat, şi atunci totul este să mergi intre fantasmele pe care ţi le construieşti pentru a supravieţui şi suferinţa semenilor tăi pe care incerci să o indepărtezi dacă poţi. Dorinţa mea ar fi să văd in jurul meu o lume mai puţin necăjită, mai puţin incrăncenată..."
