Directorul cotidianului Nine OâClock, care luna viitoare va implini 16 ani de existenţă, a crezut tot timpul in rolul intămplării in existenţa sa. Marile opţiuni pe care le-a făcut şi drumul pe care l-a urmat s-au datorat in cea mai mare parte unor intămplări. Radu Bogdan işi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere şi aşa se explică de ce iubeşte toamna.
"Am crezut in rolul intămplării"
"O intămplare m-a făcut să mă indrept spre profesia de ziarist. Eram in clasa a X-a de liceu, cănd un prieten mai mare m-a dus la ziarul din Galaţi Viaţa nouă (devenit după â89 Viaţa liberă). Peste căteva luni, am devenit un colaborator permanent al ziarului. Tot in timpul liceului am fost corespondent voluntar la Sportul popular, iar in primii doi ani de studenţie la Iaşi am lucrat pentru radioul local. Cănd, in anul III, m-am mutat la Facultatea de drept din Bucureşti, am inceput să colaborez la un săptămănal pentru copii. A fost perioada cănd am cunoscut intreaga ţară şi cănd m-am apropiat tot mai mult de această meserie, pe care n-aveam s-o mai părăsesc. Aşa se explică de ce, la sfărşitul facultăţii, cănd mi s-a oferit posibilitatea să intru in diplomaţie, am preferat politica externă, dar tot in gazetărie. Nu i-am invidiat niciodată pe cei 15 colegi ai mei care după â90 au ajuns ambasadori şi doi dintre ei, chiar miniştri. Meseria de comentator de politică externă mi-a dat mari satisfacţii. Datorită ei am putut cunoaşte realităţile din ţară şi din afară. Din intămplare, am ajuns corespondent de presă la Roma şi, tot din intămplare, am fost singurul ziarist cooptat in delegaţiile romăne la Conferinţele pentru securitate şi cooperare in Europa de la Madrid şi Viena şi la Conferinţa pentru dezarmare in Europa de la Stockholm.O intămplare a direcţionat destinul meu şi după â89. Intr-o seară de la inceputul lui â91, Ralu Filip, căruia ii publicasem primul articol in presă, m-a invitat să vedem clubul lui Ceauşescu. Acolo am cunoscut un om de afaceri grec, care, după căteva săptămăni, mi-a propus să facem ceva impreună. Aşa s-a născut Nine OâClock, primul cotidian de limba engleză din intreaga istorie a Romăniei. Cinci ani mai tărziu am lansat pe piaţă şi un cotidian in limba franceză, Bucarest Matin, transformat la inceputul anilor 2000 in săptămănalul Bucarest Hebdo. Ultimul născut a fost, in urmă cu 7 ani, săptămănalul in limba italiană, Sette Giorni.
Tot datorită unei fericite intămplări, imediat după lansarea Nine OâClock, am cunoscut-o şi pe actuala mea soţie, Gabriela, căreia ii datorez cele mai multe din implinirile din ultimii 15 ani. Cea mai mare dintre acestea este fără indoială băiatul nostru, Radu-Cristian. Singurul regret pe care il am este că după â90 n-am reuşit să mai scriu nici o carte, deşi proiectele nu mi-au lipsit şi nu-mi lipsesc."
Citește pe Antena3.ro