Astăzi e ziua ta: Silviu Lupescu

Silviu Lupescu, directorul Editurii Polirom, îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere. La mulţi ani!

"Cărţile rămân fidele şi n-o iau razna fără rost, ca oamenii"
"Gândul că, o dată cu anii care trec, va ajunge ursuz şi singuratic îl sperie pe directorul Editurii Polirom, Silviu Lupescu. Aşa încât trebuie să-şi păstreze optimismul. Ca să şi-l păstreze, îi trebuie un motiv, iar motivele nu sunt chiar lesne de găsit atunci când vede ce se petrece în jur. Prin urmare, în fiecare dimineaţă, Silviu Lupescu se încăpăţănează să afle de ce ar trebui să rămână un optimist. Apoi, se retrage toată ziua printre cărţi. «Cărţile rămân fidele şi n-o iau razna fără rost, ca oamenii», îşi spune.

Cele mai frumoase seri sunt cele pe care le petrece în familie sau cu prietenii. Prietenii nu sunt precum cărţile însă, aşa că uneori o iau razna, mai ales în lumea noastră divizată în găşti de camarazi şi inamici. N-are cont pe Facebook şi nu caută noi prietenii virtuale, deşi petrece multe ore la calculator. Când simte că e pe punctul să scape hăţurile din mână, încearcă să-şi regăsească echilibrul prin muzică. Bach sau Beethoven. A rămas acelaşi meloman împătimit.

"Cine şi-ar fi închipuit acum 16 ani, pe când semna actul de naştere al Editurii Polirom, că Silviu Lupescu va conduce la Iaşi un mic «imperiu» editorial? Nici măcar el nu-şi imagina că lucrurile vor lua asemenea turnură. Azi nu mai tremură febril când un titlu nou pleacă în librării, dar se bucură sau suferă sincer pentru destinul cărţilor pe care le-a editat. Pare un entuziast incurabil, chiar dacă anii de pionerat ai editurii au rămas de mult în urmă. Se bucură când un tânăr alege profesia de editor, pentru că ştafeta – nu-i aşa? –  trebuie dusă mai departe. Şi visează. «Vine vremea când îţi dai seama că nu vei mai urca pe Everest vreodată, dar nimeni nu te împiedică să-l escaladezi în gând», îşi repetă din când în când.

Pentru Silviu Lupescu, România mai păstrează încă aroma de covrigi vanilaţi şi gustul de frişcă adevărată, cel al indienelor din Târguşorul Copou, unde a copilărit. Limba maternă o simte indicibil, ca o fibră, ca o parte din propriul trup. Când o aude pocită la televizor, simte că undeva, ceva îl doare. N-a plecat din ţară când s-a ivit prilejul şi nu-şi poate imagina ce ar fi făcut de s-ar fi născut filipinez sau mexican. Pe de altă parte, se întreabă ce şanse mai oferă astăzi România tinerilor, de vreme ce atâţia pleacă pentru ca să-şi împlinească destinul aiurea? Cumva, se simte şi el vinovat.

Câteva întâlniri esenţiale i-au schimbat viaţa. La 20 de ani, edita «Opinia studenţească» şi visa să ajungă jurnalist. La 30 de ani, era proiectant de echipamente electro-acustice, a realizat primul radiocasetofon stereo românesc. Nu împlinise 40 de ani când, după ’89, a condus un atelier de proiectare cu zeci de ingineri într-o întreprindere de electronică ce avea să dispară curând, aşa cum au dispărut mai toate în Moldova. A îmbrăţişat profesia de editor, pentru că de copil a iubit cărţile. De jumătate de veac şi mai bine trăieşte printre şi pentru cărţi. Mai crede că a fi editor e o vocaţie, o chemare spre care încearcă să-i atragă şi pe studenţii şi colaboratorii lui. Pe câţiva chiar i-a convins. Le spune că şi azi mai simte în nări mirosul de altădată, al plumbului de linotip."

Dacă mai e nevoie de cultură, înseamnă că mai e nevoie şi de oameni ca Silviu Lupescu, directorul de la Polirom. A publicat până acum mii de titluri, cam 5.000, şi milioane de volume. Astăzi, când împlineşte 58 de ani, îi urăm ceea ce îşi doreşte el din plin: la cât mai multe cărţi.