x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Astăzi e ziua ta: Vladimir Zamfirescu

Astăzi e ziua ta: Vladimir Zamfirescu

de Claudia Daboveanu    |    02 Mai 2011   •   17:28
Astăzi e ziua ta: Vladimir Zamfirescu
Sursa foto: Dragoş Savu/Intact Images
163377-intact-imagesjurnalul-nationaldragos-sav20081125133645019.jpgVladimir Zamfirescu, Mirel Zamfirescu pentru cei care îl cunosc mai bine. La cei 75 de ani pe care îi îm­plineşte astăzi este considerat unul dintre cei mai de seamă pictori contemporani ai României şi ai Europei.


Miracolul picturii
Lucrările sale se află în muzeele şi galeriile celebre ale lumii, în colecţiile regilor sau şefilor de stat şi chiar în biroul Papei, la Vatican. În atelierul său a fost vizitat de Regina Margrethe a Danemarcei, Regina Sonia a Norvegiei şi de Regele Mihai al României. Preşedinţi şi personalităţi marcante i-au comandat portrete. A pictat-o pe Regina Silvia a Suediei, a expus la Ermitaj, la Moscova, la Paris, la Veneţia, New York, Palma de Mallorca. A primit bursa Academiei Regale a Suediei, bursa statului italian, medalia Raffel a Academiei Caravaggio din Roma.

Este un "babist", discipol al maestrului Corneliu Baba, pe care, după propria mărturisire, îl diviniza: "Era o personalitate teribilă, care ştia să ne înveţe fără să pară că o face, fără să ne servească formule de-a gata. Ne înălţa cu poveştile lui". 
Mirel Zamfirescu a stat mereu departe de luminile reflectoarelor, nu şi-a dorit mai mult de la viaţă decât să creeze liniştit, în intimitatea atelierului.

Adeseori, la terminarea unui tablou îşi priveşte lucrarea şi se miră că a ieşit tocmai din mâinile sale. Aici descoperă miracolul picturii, în însăşi actul creaţiei care se ridică deasupra omului creator. Tablourile lui Mirel Zamfirescu vorbesc despre neliniştea şi zbuciumul fiinţei, despre trădare, iubire, adulter, despre comportamente umane. Omul din picturile sale este creat după chipul şi ase­mănarea lui Dumnezeu.

"Credinţa este singura care ne consolidează, ne dă puterea de a fi la înălţimea faptului de a fi fost creaţi. Fără ea ne prăbuşim în nimic." Născut la Plo­ieşti, Vladimir Zamfirescu a copilărit alături de Nichita Stănescu. Doi copii-minune, pe aceeaşi stradă. "L-am iubit enorm, mărturisea artistul. Prima jucărie am construit-o îm­preună. Ne-a legat o viaţă întreagă."

×