Batalionul... trupurilor goale

Spectacolul sau mai bine zis spectacolele (sunt peste 50 de teatre de revistă) acestea sunt un punct din lista "monumentelor" de vizitat în Cetatea-Lumină. Dar nimeni din cei care admiră din fotoliul capitonat cu catifea superbele trupuri goale şi feeria decorurilor nu ştie ce muncă intensă se depune în spatele pereţilor de mucava, pentru a satisface ochiul burghezului, care a cumpărat biletul de intrare.
Spectacolul acesta frivol se montează ca o adevărată uzină, cu scripete, cabluri şi maşinişti pricepuţi, cari lucrează în viteză cele câteva ore de desfătare pentru domnul din fotoliu.

Intrarea artiştilor e pe rue Saulnier, o ulcioară îngustă cu curenţi puternici. Apoi pătrunzi în lungi culoare întunecoase, printre schelele vechilor decoruri, în culisele lui "Folies Bergères".
La început totul pare părăsit şi mort. Scena, culisele, lojile, scările şi culoarele sunt ca un palat răvăşit după trecerea barbarilor.
Dar cum vin muncitorii "plăcerilor pariziene", fiecare se aşează la locul lui şi într'o clipă totul se schimbă ca prin farmec. Electricianul a întors manivela şi din toate părţile au ţâşnit luminile albe, roşii sau verzi ale reflectoarelor, transformând pereţii de carton prost vopsiţi într-o feerie de culori şi desen.

În acest timp, în cabine, figurantele se desbracă în grabă şi strasurile, mărgelăriile şi firul acoperă pulpele tinere.
Prin orchestră trece parcă un fior precursor, o vioară face primele acorduri, saxofonul începe să se agite, apoi cortina începe să palpite.
Abia atunci se ridică murmurul marin al sălei. Culoarele, fotoliile, galeria s'au umplut între timp cu o lume eteroclită, dar bine dispusă.
Şeful de orchestră ridică mâinile lui de paiaţă, înmănuşate. Un ţipăt de trompetă, de viori înnebunite, de instrumente cu nume barbare, aruncă în sală fanfara care anunţă începutul marei feerii. În spatele decorului cu flori monstruoase, de pe scena unde un tânăr în frac violet cântă: "Un trandafir e un cuvânt de amor", mecanicii aranjează decorul scenei următoare. Abia e pus la locul lui al doilea decor şi orchestra dă semnalul, cortina se ridică. Atunci când mecanicii ies din scenă intră femeile goale, cari cadenţează cu glas tare măsura şi se aruncă sub duşul luminos al proectoarelor.
Zeiţele vorbesc, bârfesc şi palavragesc în lojile cu uşile larg deschise. Regisorii strigă. Soneriile sună asurzitor. Pe scări se aruncă un vârtej de piele trandafirie acoperită cu mici petale de rosă...

Castă nebunie!

"În faţa sânilor îmbobociţi, şoldurilor zvelte şi a coapselor de Diană, nimeni nu se emoţionează. Un adevărat abis separă pe aceşti lucrători dintre cari unii sunt îmbrăcaţi şi alţii goi, de orice gând erotic. Nici o impudoare: aceste femei trec sub nasul pompierului de serviciu, care nici nu le priveşte. E ca într'un câmp de nudişti, unde fiecare femee ar fi perfectă. Pe scenă batalioanele de «girls» păstrează o disciplină severă şi dansul lor «raţionalizat» pare o imensă maşină bine unsă. Dar cum părăseşte scena, femeia apare sub dansatoare, ordinea se desface, ierarhiile se strică."


"O nouă vedetă a «Folies Bergère-ului», poate cea mai tânără actriţă, care a intrat în loja de «primă stea» a teatrului, se luptă cu o emoţie nebună, înainte de intrarea în scenă. În special îi e groază să coboare scările de argint. Până de curând, ea era doar o «fată goală». Ultimele sunete ale alămurilor din orchestră au atins, însfârşit, marginile tăcerei. Pentru astăseară s'a sfârşit miracolul. De două ori, maşiniştii, femeile goale, electricienii, muzicanţii, coriştii, actorii, vor construi acest edificiu de vis, de trupuri tinere, de flori şi de cântece care este o revistă pariziană."
Ilustraţiunea Română, 15 ianuarie 1938

• ILUSTRAŢIUNEA ROMĂNĂ, 15 IANUARIE 1938