Eroismul din... inima durerii

ILUSTRAŢIUNEA ROMĂNĂ, 27 IANUARIE 1938.
O nenorocire nu poate fi decât împiedicată sau prevenită. Dar cum să împiedici cerul să arunce asupra pământului ploi torenţiale, cum să împiedici vântul să vie în uragan, cum să împiedici pământul să se cutremure? Nu rămâne decât prevenirea nenorocirii. Din nefericire, şi aci suntem încă foarte slabi.

Meteorologia este o ştiinţă care face primii paşi în viaţă. Legile de fier ale astronomiei au fost stabilite după observaţii de mii şi mii de ani. Legile meteorologice n’au la temelie decât observaţiile a vreo două sute de ani. De-aceea meteorologia dibue încă şi previziunea timpului, aşa cum o face cu mijloacele sale de azi şi în lumina teoriilor sale, nu poate fi perfectă. Nu se poate prevedea decât ceeace se manifestă conform unei reguli date, dar îndată ce un fenomen s’a abătut dela regulă – şi lucrul se întâmplă destul de des – previziunea este iluzorie. O ploae poate fi prevăzută cu 12 sau 24 ore înainte, când totul decurge normal. Dar o inundaţie nu poate fi prevăzută.

Aşezarea continentului între două oceane, puntea pe care o face dela nord la sud, îl situează în calea tuturor marilor catastrofe. Când nu sunt furtuni de nisip, sunt geruri mari. Când nu sunt geruri, sunt tornade care sdrobesc totul în calea lor sau inundaţii cum sunt cele care au îndoliat acum Statele Unite. Pentru a doua oară în acest an, o serie de ploi torenţiale au făcut să iasă din albie toate cursurile de apă într’o regiune având o dată şi jumătate întinderea României. La nenorocire s’a adăugat, ca totdeauna, ruperea barajelor, o nenorocire şi mai mare. Din loc în loc, ori-unde au descoperit o apă curgătoare şi o diferenţă de nivel, tehnicienii americani au ridicat baraje, spre a folosi căderea de apă la producerea eftină, aproape gratuită, a curentului electric. Aceste baraje au în timpul inundaţiilor rolul unui rezervor cu praf de puşcă, într’un incendiu. Milioanele de metri cubi de apă care apasă zidul de beton îl fac până la urmă să cedeze şi locuinţele omeneşti, instalate în deplină siguranţă la poalele muntelui de beton, sunt distruse mai uşor decât o cutie de chibrituri. În clipa în care scriem aceste rânduri, peste 500.000 de oameni sunt fără adăpost, 800 sunt morţi, iar pagubele sunt cele mai însemnate din câte au produs vreodată inundaţiile. Când apele se vor retrage, 48 de oraşe vor trebui reclădite, în frunte cu marele Cincinnati. Răutăcioşii numeau acest oraş Porcopolis, din cauza marilor sale abatoare. Totul a fost distrus şi probabil faima de cetate a porcilor se va duce odată cu retragerea apelor.

Floarea rară e eroismului a găsit ocazii să înflorească şi de astădată în mijlocul durerii. Toţi agenţii administraţiei şi forţei publice concentraţi cu puteri dictatoriale de şeful fiecărui district şi-au făcut mai mult datoria, spre a salva "persoana şi proprietatea" – cum spun legile americane. Merită totuş să fie relevat actul de curaj al telefonistei dela un birou poştal minuscul, la 30 kilometri de Cincinnati, care, când a văzut cum năvălesc apele spre oraş, a început să cheme pe rând la telefon toate aşezările omeneşti situate în drumul potopului, dând alarma. Spitalele, uzinele, punctele de rezistenţă ale oraşului au putut fi apărate mulţumită devotamentului acestei fete de 19 ani, care, în apă până la piept, n’a vrut să-şi părăsească tabloul telefonic şi nu s’a lăsat salvată decât în ultimul moment, culeasă de un avion, cu o scară de mătase.

De-asemeni, are dreptul să fie semnalat devotamentul amatorilor radiofonişti. Luaţi în râs de obicei, pentru pasiunea lor de a petrece nopţi albe în faţa unui manipulator Morse, cu urechile prinse în căşti, doar – vor auzi un semnal dela celălalt capăt al pământului, aceşti tehnicieni amatori s’au dovedit extrem de preţioşi într’o asemenea mare încercare.

Când firele şi cablurile telefonice au fost distruse, amatorii de radio au păstrat singura legătură cu cei izolaţi, au semnalat locurile cele mai ameninţate, au călăuzit avioanele şi bărcile de salvare şi au dat curaj celor care aşteptau ajutorul. Unii au stat lângă aparatele lor zi şi noapte, fără odihnă. Solidaritatea omenească, atât de ironizată şi bârfită, există totuş...