Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Mi-am făcut obiceiul, de la o vreme, de a citi, aproape zi de zi, presa românească de acum secol… Prilej să aflu despre întâmplările mărunte ale lumii de-atunci, ca şi despre întâmplările cele mari, care au aşezat România pe drumul ei, pentru adunarea între graniţele unei singure ţări a tuturor românilor. Cu un secol în urmă, eforturi se făceau aducerea unei porţiuni din sudul Dunării, a Silistrei, a Cadrilaterului, în graniţele Regatului României. Era între cele două războaie balcanice şi, pregătindu-se ea însăşi pentru iminenţa unui război, ţara îşi constituia o flotă militară puternică - şi navală, şi aeriană. În primăvara anului 1913, erau deschise liste de subscripţie pentru cumpărarea de aeronave de război, de nave de război, ba chiar şi pentru un submarin... Mai mult decât atât, la sfârşitul lui aprilie 1913, acum exact 100 de ani, parlamentul aproba construirea primului port militar românesc, la Mangalia (locul a fost ales anume ca semn al speranţei politicienilor români că diligenţele pe care le făceau, la Londra şi la Petersburg, de a primi Cadrilaterul - cu tot ţărmul Mării Negre, până la Varna - în cadrul negocierilor de pace de după primul război balcanic, aveau să se împlinească).
M-am întrebat, atunci, când a fost, de fapt, începutul marinei militare româneşti? Se ştie că încă din vremea primilor voievozi, românii aveau vase pregătite de război. În Moldova, de exemplu, organizarea unei flote militare a început încă de pe vremea voievozilor Roman I şi Alexandru cel Bun, câtă vreme aceştia se intitulau “domni ai Moldovei, de la munte până la mare”, iar Mircea cel Bătrân stăpânea şi el departe, la malul mării, în sud... (Era şi aceasta o motivaţie pentru cererile României, la conferinţele de pace de care aminteam.) În vremea lui Ştefan Vodă cel Mare, corăbiile cu pânze, dotate inclusiv pentru vreme de război, se construiau în... şantiere navale ale moldovenilor, la Chilia şi Cetatea Albă. Dar sunt acestea adevăruri uitate... Puţini mai amintesc azi de “pânzarele” care navigau până şi-n Mediterana, având arborat pavilionul roşu cu cap de bour, al Moldovei. Au continuat aceste preocupări de a avea o flotă militară şi-n vremea lui Mihai Viteazul... bătăliile navale ale flotei valahe sunt şi ele consemnate în documente. În vremea lui şi mai apoi a lui Brâncoveanu, corăbiile dotate cu tunuri serveau mai ales pentru serviciul de pază pe Dunăre...
Dar despre începuturile unei flotile militare moderne, ce ar fi de spus? Se pare că prima goeletă militară a fost lansată la Galaţi, în urmă cu exact 171 de ani, la 9 mai 1842. Era acest moment o etapă în renaşterea armatei naţionale permanente, în cele două Principate Române, renaştere care a început în anul 1830.
După această primă goeletă, a cărei lansare la apă o putem considera, oficial, începutul flotei militare moderne, în 1845, în Ţara Românească aveau să fie achiziţionate trei şcanoniere, menite să asigure traficul pe Dunăre. Vasele au fost cumpărate din Imperiul Austro-Ungar. În aceeaşi perioadă, Moldova comanda în Italia, la şantierul naval din Torino, 6 nave militare, dotate cu tunuri de bronz. Ele erau dotate cu tunuri de bronz şi aveau să se numească Ştefan cel Mare, Moldova şi Galaţi, dar şi... Emma, Ana şi Natalia (oare pentru că la război, ca şi-n dragoste, spune românul... totul e permis?)
De reţinut că, dezvoltate puţin câte puţin, în deceniile 4, 5 şi 6 ale secolului al XIX-lea, flotilele militare ale celor două principate aveau să se... unească şi ele, după 24 ianuarie 1859. Astfel încât Alexandru Ioan Cuza, printr-un decret domnesc, înfiinţează, la 22 octombrie 1860, “Corpul flotilei”, al cărei comandant superior a fost numit colonelul Nicolae Steriade. Decretul domnesc avea la bază Legea privitoare la instrucţiunea armatei Principatelor Unite ale României, promulgată la 13 mai 1860 (în curând, se vor aniversa 153 de ani de la promulgarea acestei legi importante pentru securitatea graniţelor tânărului stat român). La puţină vreme, vechilor (deja) vase de război moştenite de “Corpul Flotilei”, vase cu pânze, avea să li se alăture primul bastiment cu aburi al flotei de război. La 2 august 1864, nava “România” a fost lansată la apă, la Giurgiu... A doua navă de război comandată de Alexandru Iona Cuza, “Ştefan cel Mare”, avea să ajungă în porturile româneşti, însă, după abdicarea domnitorului, în 1867... În următorul deceniu, alte nave de război au completat flotila românească, astfel că, în timpul Războiului de Independenţă (1877-1878) – se împlinesc, iată, tot acum, şi 136 de ani de la Declaraţia de Independenţă, rostită în plenul Parlamentului de primul ministru Mihail Kogălniceanu! – flotila românească a participat în război, ţinând piept puternicei flote otomane.
Citește pe Antena3.ro
