Întâia şi a doua aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul

Creştin-ortodocşii prăznuiesc duminică, 24 februarie, Întâia şi a doua aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul.
Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, Sfântul Prooroc Ioan, a fost ucis prin decapitare, din porunca lui Irod Împărat, printr-un complot pus la cale de Irodiada şi fiica acesteia, Salomeea.

Pentru că se temea cumplit de Sfântul care-l mustrase necontenit pe Irod pentru nelegiuirea de a trăi cu Irodiada, soţia fratelui său, aceasta a luat capul de pe tipsie şi l-a îngropat în loc ascuns şi necinstit, în grădina sa, dar nu în acelaşi loc cu trupul, de frică să nu învie. “ (...) împungând cu acul limba Sfântului care mustra fărădelegea lor, nu l-a dat să-l îngroape o dată cu trupul, pentru că se temea ca nu cumva Ioan să învieze când capul lui se va lipi de trup şi iar o va mustra. Deci ea a poruncit ca trupul să-l arunce, iar ucenicii, luându-l noaptea în taină, l-au îngropat în Sevastia, cetatea Samariei. Însă capul l-a îngropat Irodiada, în curtea sa, în pământ adânc, la un loc ascuns şi necinstit” (Vieţile sfinţilor)

La vederea acestui cumplit scrilegiu, Ioana, o femeie de la curtea lui Irod, care ştia că Botezătorul a fost ucis fără să aibă vreo vină, a luat în taină cinstitul cap din grădină şi l-a îngropat într-o oală de lut, pe Muntele Eleon, unde era satul lui Irod. Auzind, la o vreme, de propovăduirea Mântuitorului Iisus Hristos, Irod a fost convins că Sfântul Ioan a înviat: “Când a auzit Irod vestea despre Iisus, a gândit împreună cu Irodiada, nu cumva a înviat Ioan? Căutând capul lui Ioan şi negăsindu-l, nu se pricepeau ce să fie. Apoi a zis Irod către casnicii săi despre Iisus: «Ioan pe care l-am tăiat, acela s-a sculat din morţi şi pentru aceasta se lucrează puteri prin el». După aceasta, trecând multă vreme, un bărbat oarecare slăvit, care era dintr-un palat împărătesc şi crezuse în Domnul nostru Iisus Hristos, anume Inochentie, lepădându-se de lume, a mers în Sfânta Cetate a Ierusalimului şi, cumpărând în Muntele Eleonului locul acela, care altădată era satul lui Irod, a zidit acolo o chilie şi, îmbrăcându-se în rânduiala monahicească, vieţuia după Dumnezeu. Vrând să zidească o biserică mică de piatră, a săpat un şanţ pentru temelie. Şi, după dumnezeiasca rânduială, a găsit capul ascuns în pământ, în vasul cel de lut. Din unele minuni care se făceau în acea vreme şi prin dumnezeiască descoperire, cunoscând că acela este capul Mergătorului-Înainte, îl păstra la sine, cu cinste. Iar când era să se sfârşească, văzând urâciunea pustiirii, stând la locul cel sfânt – căci în acele vremuri împărăţia închinătorilor la idoli, stăpânind pretutindeni sfintele locuri în Ierusalim, cu idoli şi cu urâtele lor jertfe, monahul acela a ascuns Sfântul cap al Mergătorului înainte iarăşi în sânul pământului, în acelaşi loc, ca să nu i se facă vreo necinste după sfârşitul său. Dar acel loc, ce a fost altădată satul lui Irod şi în care era chilia şi biserica cea mică, pustiindu-se după dânsul prin lungimea vremii, a căzut şi s-a asemănat cu pământul şi iarăşi acel cinstit cap a fost neştiut de nimeni, vreme de mulţi ani”, mai aflăm din volumul amintit.

În vremea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, doi monahi, care au mers să se închine la locurile sfinte de la Ierusalim, au aflat din nou capul Înaintemergătorului, după ce Sfântul Ioan s-a arătat în vis unuia dintre ei. Sfântul Prooroc le-a spus să scoată din sânul pământului cinstitul lui cap, indicând locul unde era ascuns. “El, deşteptându-se, a spus prietenului său. Însă acela, socotind lucrul ca un vis, n-a crezut şi l-a făcut şi pe acela să nu creadă. În altă noapte iarăşi s-a arătat în vedenie Sfântul Înaintemergător, la amândoi, fiecăruia deosebit, şi le-a zis: «Toată necredinţa şi lenevirea lepădând-o, faceţi ceea ce v-am poruncit».

Sculându-se amândoi, spunând unul altuia vedenia, au mers în satul lui Irod, la locul ce li se arătase în vedenie şi, săpând, au aflat comoara cea fără de preţ, adică sfântul cap al Mergătorului-Înainte”. (Vieţile sfinţilor)