x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Joi 24 februarie 2011

Joi 24 februarie 2011

23 Feb 2011   •   17:21

Este ziua 55 a anului ● Au mai rămas 310 de zile

Soarele
Răsare la 7:02 ● Apune la 17:56

Luna
Răsare la 0:47 ● Apune la 10:01
● Lună plină 18 februarie ● Ultimul pătrar (Luna în descreştere) 25 februarie ● Lună nouă 4 martie ● Primul pătrar (Luna în creştere) 13 martie

Sărbătoare creştină: Întâia şi a doua aflare a Capului Sf. Ioan Înainte­mer­­­gătorul şi Botezătorul Domnului
Astăzi se prăznuieşte "Întâia şi a doua aflare a Capului Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan". Capul Sfântului a fost des­coperit prima oară de doi monahi, în casa lui Irod. Ei au înmânat capul unui olar, care aducea rămă­şi­ţe­lor slă­vire pentru a avea casa bi­ne­cu­vân­tată. Înainte de a muri a lăsat ca­pul în grija surorii lui, avertizând-o să nu-i mişte locul, ci numai să-l cins­teas­­că. După stingerea din viaţă a fe­meii, capul Botezătorului a ajuns în cele din urmă la Eustatiu, monah şi preot, şi a rămas în peştera acestuia până în vremea lui Marcel, când a fost găsit şi aşezat într-o biserică, unde a făcut nenumărate tămăduiri şi minuni.

Credinţe populare, tradiţii, semne
Dragostea curată a tinerilor este asociată de români cu ciripitul şi îm­pe­re­cherea păsărilor de pădure puse sub protecţia unei îndrăgite repre­zen­tări mitice, Dragobetele, sărbatorit în Calendarul popular în ziua de 24 februarie. Dragobetele, numit şi Cap sau început de Primăvară, este deschizătorul dragostei şi bunei dispoziţii pe plaiurile carpatice. La Dragobete păsările se strâng în sto­luri, ciripesc, se împerechează şi în­cep să-şi construiască cuiburile în care îşi vor creşte puii. Din acest mo­­tiv, ziua se numeşte, sugestiv, în unele aşezări din nordul Olteniei Logodna sau Însoţitul Păsărilor. Se spune că păsările neînsoţite în această zi rămân stinghere şi fără pui până în ziua de Dragobete a anului viitor. În tradiţia populară, flăcăii şi fetele ies afară la câmp, unde fac horă şi petrec cu multă veselie. Ei trebuie să res­pecte sărbătoarea pentru a fi în­dră­gostiţi tot anul. (Profesor Ion Ghinoiu)

Click istoric
La 24 februarie 1960 a avut loc procesul pentru "crimă de uneltire contra ordinii sociale", intentat de au­to­rităţile comuniste intelectualilor Constantin Noica, Constantin C. (Dinu) Pillat, Sandu Lăzărescu, Gheorghe Florian, Arsavir Acterian, Constantin Ranetti, Nicolae Radian, Aurelian Vlad, Constantin Răileanu, Vla­dimir Streinu, Ion Mitucă, Emanoil Vidraşcu, Marietta Sadova, Alexandru Paleologu, Nicu-Aureliu Steinhardt, Beatrice Strelisker, Teodor Enescu, Remus Niculescu, ş.a. Incul­pa­ţii, acuzaţi că au citit şi răspândit operele lui Mircea Eliade şi pentru relaţiile unora dintre ei cu amba­sa­dele americană au fost condamnaţi la ani grei de puşcărie.

S-a întâmplat azi
În România
● 1538 – Tratatul de pace de la Oradea, prin care se pune capăt luptelor dintre Ioan Zapolya şi Ferdinand de Habsburg pentru stăpânirea Transilvaniei;
● 1870 – Se inaugurează oficial Monetăria Statului, unde se bat primele monede de aur (20 de lei) şi de argint (1 leu) – atribut al suveranităţii – cu efigia lui Carol I şi cu legenda de "Domnul României";
● 1987 – În urma rezultatului me­ciului de la Monte Carlo, cu Dinamo Kiev, echipa Steaua Bucureşti a cucerit Supercu­pa Europei. Singurul gol al meciului a fost marcat de Gheorghe Hagi din lovitură liberă.

În lume
● 303 – Împăratul roman, Galerius, publică edictul prin care se începe persecuţia creştinilor în Imperiul Roman de Răsărit;
● 1942 – Inaugurarea postului de radio american Vocea Americii;
● 1946 – Juan Perón este ales preşedintele Argentinei.

Născuţi la 24 februarie
● 1463 – Giovanni Pico della Mirandola, umanist (m. 1494);
● 1955 – Alain Prost, campion mondial la Formula 1;
● 1974 – Mircea Badea, realizator tv Antena 3.

×