x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Joi 26 aprilie 2007

Joi 26 aprilie 2007

de Violeta Cristea    |    Ramona Vintila    |    26 Apr 2007   •   00:00

Este ziua 116 a anului
Au mai rămas 249 de zile


SOARELE
  • Răsare la 6:15
  • Apune la 20:13

    LUNA
  • Răsare la 14:24
  • Apune la 3:53
  • Luna plina - 2 mai
  • Ultimul pătrar (Luna in descreştere) - 10 mai
  • Lună nouă - 16 mai Primul pătrar (Luna in creştere) - 23 mai
  • SARBATOARE CRESTINA
    Sărbătoare creştină Sfantul Sfinţit Mucenic Vasile a fost mitropolit in Amasia in timpul impăratului Liciniu.Intărindu-se impăraţia Răsăritului, Liciniu s-a indepărtat de Hristos. O creştină, Glafira, a căzut pe plac impăratului şi pentru acest motiv a plecat spre Armenia. A decis să rămană o vreme la un popas in cetatea Amasia Pontului, unde a descoperit un episcop, pe Sfantul Vasile. Glafira a scris impărătesei să ajute la ridicarea unei biserici. Liciniu a aflat de plan şi a poruncit ca pe Vasile, episcopul creştinilor, şi pe Glafira să-i pedepsească. Episcopul a fost inchis şi i s-a tăiat capul.

    CALENDAR CRESTIN-ORTODOX
  • Sf. Sfinţit Mucenic Vasile, Episcopul Amasiei; Sf. Glafira şi Cuv. Iusta
  • CALENDAR ROMANO-CATOLIC
  • Sf. Anaclet şi Marcelin, mucenic
  • CALENDAR GRECO-CATOLIC
  • Sf. Vasile, episcop, mucenic

  • Psalmul 94 al lui David
    Veniţi să ne bucurăm de Domnul şi să strigăm lui Dumnezeu, Mantuitorului nostru. Să intampinăm faţa Lui intru laudă şi in psalmi să-I strigăm Lui, Că Dumnezeu mare este Domnul şi impărat mare peste tot pămantul. Că in mana Lui sunt marginile pămantului şi inălţimile munţilor ale Lui sunt. Că a Lui este marea şi El a făcut-o pe ea, şi uscatul mainile Lui l-au zidit. Veniţi să ne inchinăm şi să cădem inaintea Lui şi să plangem inaintea Domnului, Celui ce ne-a făcut pe noi. Că El este Dumnezeul nostru şi noi poporul păşunii Lui şi oile mainii Lui. O, de I-aţi auzi glasul care zice: "Să nu vă invartoşaţi inimile voastre, Ca in timpul cercetării, ca in ziua ispitirii in pustiu, Unde M-au ispitit părinţii voştri, M-au ispitit şi au văzut lucrurile Mele. Patruzeci de ani am urat neamul acesta şi am zis: Pururea rătăcesc cu inima". Şi ei n-au cunoscut căile Mele, că M-am jurat intru mania Mea: "Nu vor intra intru odihna Mea". Amin.
    PROVERBUL ZILEI
    "A lăsa fără cuvant"

    "Proverbele Romanilor", Iuliu A. Zanne, vol. I, Editura Scara, Asociatia Romana pentru Cultura si Ortodoxie, Bucuresti

    Taur (21 aprilie - 21 mai)

    S-A INTAMPLAT AZI
    In Romania
  • 1848 - Conferinţă a conducătorilor romanilor transilvăneni la Sibiu, unde se aprobă un proiect de program redactat de Simion Bărnuţiu, care cuprinde in esenţă: recunoaşterea politică a naţiunii romane, depunerea jurămantului naţional, protestul faţă de preconizata "uniune" a Transilvaniei cu Ungaria;
  • 1920 - Infiinţarea, pe langă Universitatea din Cluj, din iniţiativa lui Emil Racoviţă, a Institutului de Speologie, primul din lume;
  • 1973 - Consiliul Apărării adoptă hotărarea privind pregătirea militară a studentelor;
  • 1982 - Se incheie electrificarea liniei de cale ferată Buzău-Galaţi, cu o lungime de 130 de kilometri. In municipiul Baia Mare intră in funcţiune Fabrica de confecţii textile.
  • In lume
  • 1986 - Catastrofalul accident de la Centrala atomoelectrică de la Cernobil; 31 de persoane sunt ucise pe loc in incident, alte mii de persoane fiind expuse substanţelor radioactive.
    Născuţi la 26 aprilie
  • 1922 - Poetul, eseistul şi traducătorul Ştefan Augustin Doinaş (Ştefan Popa), fost preşedinte de onoare al Uniunii Scriitorilor (m. 2002);
  • 1963 - Jet Li, actor şi maestru in arte marţiale.
  • CLICK ISTORIC
    La 26 aprilie 1933 a fost infiinţat Gestapo-ul şi a fost cunoscut ca Departamentul 1A al Poliţiei de stat din Prusia. Gestapo (prescurtarea a Geheime Staatspolizei, "poliţie secretă de stat") a fost poliţia secretă oficială a Germaniei Naziste. S-a aflat in subordinea SS-ului, administrat de RSHA. A fost considerată organizaţie dualistă a Sicherheitsdienst de sub oficiul Sicherheitspolizei. In fiecare lagăr exista o secţie a Gestapo, numită oficial Politische Abteilung (secţia politică). Activand ca o instituţie inchizitorială, a provocat moartea a mii de oameni. A fost declarată organizaţie criminală de tribunalele militare aliate.

    Credinte populare, traditii, semne
    Ramura de salcie sfinţită la biserică este un simbol al castităţii şi renaşterii anuale a vegetaţiei. Cu ramuri de finic, identificate de creştini cu cele de salcie, evreii l-au intampinat pe Iisus la intrarea Sa triumfătoare in Ierusalim. Ramurile inflorite de salcie sfinţite in Duminica Floriilor au diverse intrebuinţări: impodobesc crucile, mormintele, troiţele, ferestrele, uşile şi porţile caselor pentru protecţia magică şi alungarea spiritelor malefice; sunt date vitelor pentru a fi mancate ca să se inmulţească; sunt infipte in pămantul holdelor, atarnate in pomii fructiferi şi butucii de viţă-de-vie pentru a da rod bogat; sunt folosite ca leac pentru vindecarea unor boli ale oamenilor, animalelor şi păsărilor de curte; ajută să se prindă vrăjile şi descantecele etc. La Florii, in unele sate din Oltenia, copiii colindau cu ramuri verzi de salcie, iar femeile, la Circovii Marinei (16-18 iulie), făceau din crenguţe un cerc magic prin care treceau bolnavii pentru vindecare. Coroniţele din salcie erau obiecte sacre prin care se sărutau fetele la insurăţit şi, uneori, erau purtate pe cap de Paparudă.
  • Profesor Ion Ghinoiu
  • ×
    Subiecte în articol: calendar