Ziua internaţională a limbii materne
Este ziua 52 a anului ● Au mai rămas 313 de zile
Soarele
Răsare la 7:07 ● Apune la 17:52
Luna
Răsare la 22:16 ● Apune la 8:13
● Lună plină 18 februarie ● Ultimul pătrar (Luna în descreştere) 25 februarie ● Lună nouă 4 martie ● Primul pătrar (Luna în creştere) 13 martie
Sărbătoare creştină: Cuv. Timotei; Sf. Eustatie, Ep. Antiohiei
Unul dintre sfinţii prăznuiţi în această zi este mărturisitorul Eustatie, care a trăit pe vremea lui Constantin cel Mare. A fost de faţă la cel dintâi Sinod Ecumenic de la Niceea, fiind unul din cei 318 părinţi purtători de Dumnezeu. El i-a înfruntat pe arienii care ziceau că Fiul este doar o făptură. Pentru îndrăzneala sa, aceştia au făcut sfat şi l-au caterisit. Au cumpărat cu daruri o femeie desfrânată, să vină cu un copil de curând născut şi să zică că este al lui Eustatie. Îndată l-au judecat şi l-au scos pe Sfânt din scaun şi l-au înduplecat şi pe împărat să-l izgonească. Astfel, Sfântul a fost trimis în Tracia, unde s-a şi săvârşit din viaţă.
Credinţe populare, tradiţii, semne
Căsătoria a fost o instituţie controlată eficient de biserică, de unde şi zicala "Nu există nuntă fără cununie". Biserica a interzis nunţile şi, fireşte, relaţiile conjugale în zilele de post ale săptămânii (miercurea şi vinerea), în posturile de peste an (Crăciun, Paşte, Sânpetru şi Sântămăria) şi, din motive lesne de înţeles, în perioada ospeţelor cu mâncare şi băutură din belşug (între Crăciun şi Bobotează, în Săptămâna Luminată). Ciclurile de reproducţie vegetală şi animală împreună cu regulile impuse de biserică au generat sezoanele nupţiale (unul toamna, până la Lăsatul Secului de Crăciun, în satele predominant agrare, şi altul iarna, între Bobotează şi Lăsatul Secului de Paşti, în satele pastorale). (Profesor Ion Ghinoiu)
Click istoric
În urmă cu 145 de ani se năştea la Bamberg, Germania, medicul şi bacteriologul August von Wassermann, cunoscut pentru descoperirea în 1906 a reacţiei ce-i poartă numele. Microbiolog şi imunolog, a făcut cercetări asupra modificărilor serice în cursul apariţiei imunităţii în holeră, tifos, difterie, tetanos şi gripă. Promotor al serodiagnosticului în sifilis, a detectat anticorpii apăruţi în urma unei invazii microbiene. A demonstrat legătura dintre toxina tetanosului şi celulele nervoase. A colaborat la elaborarea reacţiei de precipitaţie pentru diferenţierea proteinelor de specie. Opera lui importantă este: "Tratat despre microorganismele patogene". A murit în 1925 la Berlin.
S-a întâmplat azi
În România
● 1891 – Din iniţiativa Ligii pentru Unitatea Culturală a Tuturor Românilor se publică, în limbile română şi franceză, Memoriul studenţilor universitari români privitor la situaţia românilor din Transilvania şi Ungaria, adresat opiniei publice din apusul Europei. Memoriul stârneşte o aprinsă polemică între studenţii români şi maghiari;
● 1891 – Se înfiinţează Societatea Arhitecţilor Români; primul preşedinte: Alexandru Orăscu;
● 1898 – Se deschide expoziţia societăţii pentru dezvoltarea artelor din România, intitulată "Ileana". Participarea lui Ştefan Luchian aduce şi prima recunoaştere a puternicei sale personalităţi artistice;
● 1979 – Dezvelirea la Târgu-Jiu a bustului lui Constantin Brâncuşi; sculptor: Ion Irimescu.
În lume
● 1916 – La Verdun (Franţa) a început cea mai distrugătoare bătălie din primul război mondial, soldată cu aproximativ un milion de victime.
Născuţi la 21 februarie
● 1805 – Timotei Cipariu, filolog şi lingvist (m. 1887);
● 1979 – Jennifer Love Hewitt, actriţă şi interpretă.