x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul anului: Adrian Sobaru

Omul anului: Adrian Sobaru

29 Dec 2010   •   18:45
Omul anului: Adrian Sobaru

144132-hpim0250-copy.jpg„Cineva trebuia să o facă.” Aceste cuvinte sunt suficiente poentru a explica „nebunia” ce i se pune în cârcă acum lui Adrian Sobaru. Vreţi să vedeţi cum arată profilul unui nebun care are pretenţia să ducă o viaţă normală în România? Are doi copii, o fetiţă şi un băiat de 15 ani, autist. Şi un salariu de bugetar – 15 milioane de lei net. Adrian Sobaru locuieşte împreună cu soacra lui, cinci persoane în două camere, n-are conturi în bancă şi nici amintiri din vacanţe petrecute împreună cu familia în străinătate. La Veneţia a fost într-o delegaţie de serviciu.

Povestea lui Sobaru e a fiecărui părinte din România care are un copil bolnav, e drama fiecărui om care şi-ar da şi viaţa pentru a schimba destinul copilului său şi care nu poate face nimic într-o ţară unde se nesocoteşte dreptul la viaţă. La 23 decembrie, Adrian Sobaru s-a aruncat în gol de la balconul Parlamentului, în timp ce premierul Emil Boc îşi începea discursul despre sacrificiile pe care trebuie să le facă românii. De 15 ani, copilul lui Sobaru era pe lista celor sacrificaţi. Gestul lui nu trebuie urmat, e un simbol tocmai prin singularitate. Pentru că acest om, ca mulţi alţii din această ţară, n-a mai găsit nici o cale de comunicare instituţională sau umană. Pentru că „cineva trebuia să o facă”. Jurnalul Naţional a decis să-l aleagă pe Adrian Sobaru „Omul anului”.

El înseamnă mai mult decât valoarea pe care o premiem în mod obişnuit. E unul dintre „nebunii frumoşi” care au protestat faţă de sistemele aberante. Fie şi doar pentru minutul de vulnerabilitate resimţită de parlamentari în momentul saltului, Adrian Sobaru merită să nu fie murdărit cu alte etichete. Saltul lui a fost singurul strigăt al celor însinguraţi în suferinţă pe care surzii l-au auzit. Pentru că a avut curajul să se sacrifice, pentru ca şi ceea ce scria pe tricoul lui atunci când s-a aruncat, „Ne-aţi ucis viitorul copii­lor!”, să nu se împlinească, Jurnalul Naţional îl declară pe Adrian Sobaru „Omul Anului”. Şi-l asigură că va fi mereu alături de el şi de familia lui!

×
Subiecte în articol: omul anului