Orientul îşi pictează capriciile

O broască ţestoasă, de o mărime neobişnuită, a avut reaua inspiraţie să străbată şoseaua Mangalia-Balcic tocmai în momentul în care un automobil hodorogit – mai mult o intenţie de vehicul – ne ducea spre “Cetatea Pictorilor” .

O broască ţestoasă, de o mărime neobişnuită, a avut reaua inspiraţie să străbată şoseaua Mangalia-Balcic tocmai în momentul în care un automobil hodorogit – mai mult o intenţie de vehicul – ne ducea spre “Cetatea Pictorilor” . Însoţitorul nostru, Danieliuc, pescar din Comorovo şi care isbutise să facă o adevărată piraterie, sa crezut dator să oprească maşina, să prindă broasca care încerca să se ascundă în şanţul din marginea drumului şi să ne povestească o sumă de năzbîtii din viaţa acestei blajine tîrîtoare. Între altele, Danieliuc povesti întîmplarea unei asemenea broaşte care se cuibărise în preajma “punctului pescăresc”  Comorovo şi care isbutise o adevărată “piraterie” , furînd şi mîncînd peştele proaspăt. Cine ar fi putut bănui că o broască ţestoasă ştie să fure cu atîta îndemînare, fără ca cineva să o simtă? Cînd am descoperit cuibul hoţoaicei – adaugă lipovanul – i-am găsit şi complicii: o colonie întreagă de broaşte ascunse în scorburile de sub mal. După cîteva luni, spre uimirea mea am găsit aceeaşi colonie, în acelaşi loc. Am crezut că sînt alte broaşte, dar erau aceleaşi broaşte ţestoase cu carapacea găurită... Cînd am ajuns la Balcic, – orăşelul multicolor de veche şi ciudată aşezare, strălucea în bătaia soarelui arzător. Oameni şi animale, tolăniţi în porţile căscioarelor orientale, dormitau cu ochii întredeschişi, senini şi fericiţi. Doar un grup de copii jucăuşi, la o răspîntie, cît mai tulburau liniştea acestor fericiţi locuitori, cărora natura le-a hărăzit un pitoresc fără asemănare. Am admirat îndelung frumuseţea acestui binecuvîntat şi liniştit colţ în care Orientul îşi picură, la nesfîrşit, capriciile; în care, o bizară împerechere de case, străzi şi stradale înfipte într’un piept de deal, în “etaje”, alcătuieşte o pitorească panoramă... În tovărăşia lui Danieliuc am colindat cîtva timp Balcicul şi împrejurimile. M’a impresionat “cartierul tătărăsc”, o minusculă şi arhaică aşezare în care n’a păşit niciodată picior de “străin”...

La “cafeneaua mică”, un grup de pictori şi de scriitori discută sgomotos. Cineva l-a adus pe Demir, dansatorul, un “tip” al Balcicului – eroul unui senzaţional roman de dragoste. Demir povesteşte... Povestea lui de dragoste este mai interesantă decît dansurile exotice pe care le exhibă şi cu care fură ochii vizitatorilor...

Hai, Demir, dansează...

Şi Demir, automat, începe repertoriul pe care îl repetă cu un manechin îmbrăcat turceşte.

La sfîrşit rîde. Rîde cu poftă. Atunci i se văd dinţii de fildeş contrastînd cu bronzul întunecat al feţei. un tip expresiv al Balcicului de astăzi. Demir a pozat, în fel şi chip, pictorilor. De aceea, poate, are o mare simpatie pentru aceşti “vilegiaturişti entuziaşti”  care stau cu lunile, care-l cinstesc cu vinaţuri şi-i oferă o mîncărică bună.

Sus, pe “drumul Reginei” , spre palat, tovarăşul meu de drum – pescarul din Comorovo –, istoriseşte molcom “povestea unei stînci”. Zuhi stăpînea ţărmul şi marea. Cînta şi se juca cît era ziua de mare. Cînta mai frumos decît privighetoarea. Zuhi – fata soarelui şi a mării – crescu în castelul ei făcut din sideful scoicilor pe care singură şi le adunase, ani de-a rîndul... Pe vremea aceea, Balcicul avea o singură colibă pe care o stăpînea un frumos pescar. Cînd pescarul cobora la mal, Zuhi, ascunsă în castelul de scoici, cînta. Pescarul, îndrăgostit de cîntecele misterioase care porneau din adîncul malului, îşi strămută coliba pe ţărm. Cînd văzu chipul de fată care purta ceva din frumuseţea valurilor şi din mîndria soarelui, se îndrăgosti la nebunie. În clipa în care îndrăgostiţii îşi sorbeau o primă şi nevinovată sărutare, apa mării se tulbură din adîncuri, soarele se întunecă şi, de sub un nor de cerneală, un fulger străpunse inima fetei. Zuhi se prefăcuse în stîncă...

Citește pe Antena3.ro

Cum arată și ce este Pando, cel mai mare organism viu din lume: Crește încontinuu de zeci de mii de ani și ocupă 40 de hectare de teren

 
"Ghirahi, tătăroaica, jumătate femee – jumătate peşte a jucat pe vremuri un rol de seamă în viaţa băştinaşilor. Bătrînii spun că fata se născuse din “blestemata dragoste”  a unui marinar pripăşit prin partea locului, care a răpit, într’o zi, pe cea mai frumoasă dintre tătăroaice... Ghirahi purta în ochi focul care pironea locului pe cel care cuteza să-i privească: doi cărbuni aprinşi pe care un singur om i-a înţeles. Fata cu obrajii catifelaţi dansa cum nimeni alta n’a dansat vreodată; un dans care vrăjea. Legenda spune că, de dragul marinarului, Ghirahi s’a prefăcut în sirenă.”

Decor de lumină

“Un colorit vioi, în contrast isbitor cu ritmul somnolent al vieţii de toate zilele, împrumută decorului acel unic pitoresc care a ispitit şi inspirat atîţia pictori. Pe înserate, Balcicul este şi mai frumos. Luminile panoramei par licurici care semnalizează mării misterele poveştilor de dragoste... Oamenii, casele, străzile au căpătat altă culoare, asemenea decorurilor de teatru, în lumina schimbătoare a reflectoarelor... Undeva departe, un glas cristalin pe care-l îngînă mandolina cîntă un cîntec de demult... Cîntă, poate, Zuhi, din adîncuri, cîntecul durerii.”

Ilustraţia Română, 22 septembrie 1938