Ilustraţiunea Română, 30 iunie 1937
(Continuare din numărul trecut)
"Măcelarul interveni.
– Şi în care totuşi au fost ucişi, mişeleşte, atîţia…
– Pe concubinul Elisabetei, Andrei Weisz – prima victimă –
l-ai cunoscut?
– Destul de bine. Eram doar colegi.
– Se spune că era cam beţiv…
– Îi plăcea şi băutura. Dar asta nu îndreptăţea pe nimeni să-l otrăvească.
– Poate că a vrut să-i facă… de dragoste…
– De dragoste sau de moarte. Trăiau împreună de o viaţă întreagă. Nu mai erau tineri. Apoi, dacă ar fi fost aşa, de ce au otrăvit atîţia alţii? Justiţia a stabilit şase victime ucise prin otrăvire. În realitate, Dumnezeu ştie cîte or mai fi…
– Cine ar putea să afle vreodată? Erau destul de misterioase. Îndepărtau cu o îndemnare diavolicească orice bănuială, mascînd orice situaţie care ar fi putut naşte o suspiciune…
În timpul convorbirei, Ana Vargovschi rămase dusă pe gînduri cu privirea aţintită într-un colţ al camerei.
– La ce te gîndeşti, Ana Vargovschi?
Femeia tresări. Încruntă sprîncenele, îşi scutură capul ca şi cînd s-ar fi trezit dintr-un vis urît.
– Mă gîndesc la clipele de groază şi la suferinţele pe care le-am îndurat în această cameră… Uite, în colţul acela îmi reamintesc că mi-a venit rău, pentru prima oară…
Ana îşi făcu cîteva cruci.
– Mulţumescu-ţi Ţie, Doamne, că m-ai scăpat de la moarte.
– Dar pe d-ta de ce nu te-a dus în «sala numărul doi», acolo unde mureau victimele?
– Pentru că s-a întîmplat ca şi întîia, ca şi a doua oară să intervină mîna dumnezeiească să mă salveze…
Iată, iată…
Ana privea prin uşa deschisă.
– Iată, copilul care a dat alarma, atunci cînd a chemat salvarea.
În săliţă, într-adevăr, un copil.
Vizităm, camerea venică. «Sala numărul doi» – cea în care erau transportate victimele cu puţin înainte de moarte.
O cameră întunecoasă, macabră.
Întîmplarea a făcut ca tocmai atunci măcelarul să-şi depoziteze acolo măruntaie de vite.
Un fior de groază îmi străfulgeră trupul, din creştet pînă în picioare.
Am avut o clipă senzaţia că mă găsesc în faţa unei închipuiri apocaliptice.
Spectacolul unor monştri cari devorează carne omenească…
![](http://jurnalul.ro/librarie_fisiere/imagini/2008-06-28/2e6c5e4606e2eb3927f4b062df2d4eab.jpg)
– Iată aci a murit în chinuri groaznice, o altă victimă – Ana Schuster… A murit greu, sub ochii otrăvitoarelor… Simţeau blestematele o demonică plăcere să le vadă tîrîndu-se şi svîrcolindu-se pe cimentul acestei camere.
– Plăcere şi interes – completă unul din însoţitori.
– Da, şi interes. Pentru că bătrîna a fost atrasă în această casă după ce Elisabeta Bittenbinder a asigurat-o «Pietatea Bănăţeană» pentru 15 mii lei.
– În folosul cui?
– În beneficiul aceleia care o ademenise. Otrăvitoarea Elisabeta Bittenbinder.
Asta s-a petrecut prin luna noembrie.
În martie, bătrîna Schuster părăseşte pragul acestei case, iar în mai moare otrăvită.
La deces, Elisabeta face declaraţii mincinoase că bătrîna nu are nici o avere, nici o asigurare, nici o rudă, deşi cunoştea pe fiica acesteia, Margareta…
Dar adevărul care iese întotdeauna ca untdelemnul pe apă, în cele din urmă, a triumfat…
Ana, care cunoştea atîtea «mistere» din această «casa chinurilor şi a morţii», ne povesti apoi întîmplări impresionante.
– Un adevărat roman senzaţional.
– Din nefericire adevărat. Trăit pînă în cele mai nebănuite ascunzişuri…
În curtea plină cu hîrburi şi magherniţe, cercetările mă duc la convingerea că într-adevăr în «casa morţii» s-au putut petrece multe crime. Dispoziţia curţii şi a imobilului este astfel rînduită încît banda otrăvitoarelor a putut opera în voe, fără ca cineva să poată bănui ceeace se petrece la «nr. 5»."
- Ilustraţiunea Română, 30 iunie 1937