PUBLICISTICĂ / Respectul pentru morţi

Multă lume, când nu are ce face, se duce fără nevoia de a jeli nişte morţi, pe care vizita lor de curiozitate îi insultă, la cimitire. E o petrecere ciudată ce se face scoborând în morminte, întârziind printre ele, răcoroase în timpurile caniculare, fumând şi povestind nerozii alăturea de un cadavru.

Individul poltron şi târâtor care în viaţa de toate zilele se despoaie de orice demnitate şi îşi încovoaie spinarea şi-n faţa câinilor, marcaţi de oareşicare tresă socială, câtă vreme pot aceştia să dea din coadă, simte un fel de fericire să spurce tăcerea din jurul unui mort care a însemnat o putere. Singura părere de rău a unor vizitatori trebuie să fie că nu se serveşte-n cripte bere şi-ngheţată. Şi nu aş fi mirat să aflu chiar că un cofetar ar fi organizat în oraşul morţilor o ambulanţă de prăjituri. Detaliu sinistru, am văzut perechi de tineri dându-şi întâlnirea dragostei pe poteci de cimitire şi, în vreme ce un mort coboară în pământ, o femeie strânsă de braţul unui bărbat dichisit ieşind de sub o piatră de mormânt. Şi aceştia nu-s cine ştie ce degeneraţi literari cu palori violete sau nişte intelectuali cinici doritori de singularităţi, dar oameni respectabili din cumintea breaslă a micii burghezii, oameni aşezaţi şi săţioşi, pe care o comparaţie ceva mai tendenţioasă dintr-o carte, de poveşti de cele care ei nici nu prea citesc, i-ar indigna cu violenţă.

"Gustul pentru putred al acestor funebri satiri e de altfel încurajat. Libera lor intrare în cimitire cred că nu poate fi discutată. Însă nu pricep de ce se tolerează intrarea lor în morminte, lipsite de orice pază. Ochii şi sufletele tristelor făpturi care viermuiesc în jurul gropilor, ciocli şi săpători, măturători şi aprinzători de candele, îngrijitori de coroane decolorate şi clopotari – se aţintesc în mortul ce va să vie şi în bacişul ce lasă mortul pe tava pomenii, pentru popii, dricarii şi următorii lor."
(Tudor Arghezi, "Opere" vol. III Publicistică, Editura Academiei Române)

Ca la... panoramă!

"Ceea ce pricep şi mai puţin este că se găsesc unele morminte tragice, a căror grijă familia morţilor a pierdut-o cu desăvârşire, a căror familie poate chiar s-a stins, morminte pentru care desigur nimeni nu plăteşte. Sunt la «Bellu» doi morţi aproape fără sepultură, zăcând la faţa pământului ca hoiturile dobitoacelor, doi morţi către care bucureştenii se duc ca la panoramă... Mă gândesc cu groază la copilul meu, la plăcerea de a-i deschide coşciugul pe care o au mai ales copiii, care se duc la cimitir în cete..."