x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Sfânta Mironosiţă Maria Magdalena

0
Autor: Luminita Ciobanu 22 Iul 2013 - 00:01
Creştin ortodocşii o prăznuiesc, la 22 iulie, pe Sfânta Mironosiţă cea întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena. Era de loc din Magdala, mic sat de pescari aflat pe ţărmul occidental al lacului Ghenizaret, aflat la 5 km de oraşul Tiberiada. “Fecioară cu avere a trăit cu frică de Dumnezeu şi cu ascultarea poruncilor Lui, până în ziua în care a fost posedată de şapte diavoli (cf. Marcu 16, 9; Luca 8, 2). Cuprinsă de această boală şi negăsindu-şi nicicum odihna, ea află că Iisus Hristos ajunsese până în ţinutul ei, după ce traversase Samaria, şi că atrăgea mulţimi după El, prin minunile pe care Le săvârşea şi prin învăţătura Sa cea cerească. Plină de speranţă, ea alergă spre El şi, asistând la minunea înmulţirii pâinilor şi a peştilor, în număr suficient de mare pentru a hrăni peste 4.000 de oameni (Matei 15, 30-39), se aruncă la picioarele Mântuitorului şi îi ceru să o conducă pe calea vieţii veşnice. Izbăvită din această încercare, ea renunţă la bunurile sale şi la orice ataşament la lume, pentru a-L urma pe Iisus în toate periplurile sale, împreună cu Apostolii, Maica Domnului şi alte femei pioase care se puseseră în serviciul Lui după ce au fost vindecate de El din diverse boli: Maria, mama lui Iacov cel mic şi al lui Ioset, Maria lui Cleopa, Ioana, soţia lui Huza; Suzana şi Salomea, mama fiilor lui Zevedeu”, aflăm din cartea “Vieţile Sfinţilor de peste tot anul”.

Pe când Domnul Iisus Hristos Se îndrepta spre Ierusalim, Maria Magdalena Îl urma fără ezitare şi se împrietenise cu Marta şi cu Maria din Betania.

În momentul în care Mântuitorul a eliberat un posedat care era mut, o voce din mulţime a strigat: “Fericit pântecele care Te-a purtat şi sânul care Te-a alăptat!” ( Luca 11, 27). Se presupune că glasul a fi fost cel al Mariei Magdalena care asistase şi la învierea lui Lazăr şi astfel credinţa sa în Fiul Lui Dumnezeu era desăvârşită. Din Sinaxar aflăm de asemenea că “în timp ce ceilalţi discipoli îşi abandonaseră Învăţătorul în momentul arestării Sale, ea îl urmă până în curtea marelui preot apoi la tribunalul lui Pilat, asistă la procesul Său nedrept, la Patimile Sale şi rămase lângă Cruce, împreună cu Maica Domnului şi cu Sfântul Ioan Teologul (Ioan 19, 25). Totul fiind de-acum îndeplinit şi sângele Mântuitorului fiind scurs din coasta Sa pentru a curăţi pământul, Maria îşi învinse durerea şi luă iniţiativa îngropării Lui. Ştiind că nobilul sfătuitor Iosif din Arimateea săpase nu departe un mormânt nou, în stâncă, ea se duse să îl găsească şi îl convinse să îi cedeze acel mormânt pentru a-L îngropa pe Cel omorât pe Cruce. Încurajat de credinţa hotarâtă a acestei femei, Iosif obţinu din partea lui Pilat autorizarea în acest sens şi, împreună cu Nicodim, membru al Sanhedrinului care era discipol în ascuns al Lui Iisus, coborî Trupul de pe Cruce şi îl înfăşură într-un giulgiu pentru a-l depune în mormânt. Maria Magdalena şi Maica Domnului asistau la aceasta scenă şi au cântat atunci un imn de înmormântare, însoţit de lacrimi, în care strălucea totuşi nădejdea lor în Înviere (acest cântec funebru este tema Slujbei Utreniei a Sâmbetei Mari). După ce mormântul a fost închis cu o piatră mare ce fusese rostogolită până la intrare, Iosif şi Nicodim se retraseră dar cele doua femei Sfinte rămaseră aşezate în lacrimi în faţa mormântului, până târziu, în noapte. Părăsind locul, ele se hotărâră ca imediat după ce se termină odihna Sabbatului să vină înapoi la mormânt cu bune miresme pentru a mai îmbălsăma o dată trupul Mântuitorului (Marcu 16:1). (…) În timp ce prima zi a săptămânii abia începea să se zărească, Maria Magdalena şi «cealaltă Marie» au sosit la mormânt. (…) Un înger strălucitor li se arătă, însoţit de o cutremurare a pământului şi le vesti că Iisus nu se mai afla înăuntru, şi că înviase (Matei 28:1). Tulburate cu totul, nu priviră măcar mormântul şi alergară să ducă Apostolilor vestea. Domnul Înviat li se arătă pe cale şi le salută zicând: «Bucuraţi-vă!». (…) Auzindu-le istorisirea, Apostolii au crezut că ele delirau. Petru însă alergă până la mormânt şi, aplecându-se, văzu numai nişte fâşii de giulgiu ce se mai găseau înăuntru şi se retrase surprins. Ziua se ridicase, Maria Magdalena se duse la faţa locului pentru a doua oară pentru a se convinge că nu fusese vreo vedenie. Constatând că mormântul era într-adevăr gol, ea se duse de-a dreptul la Petru şi Ioan să îi anunţe. (…) După plecarea celor doi discipoli, ea rămase singură lângă mormânt întrebându-se cine putea să fi ridicat trupul (Ioan 20 :11). Doi îngeri înveşmântaţi în alb se arătară atunci pe locul unde fuseseră capul şi picioarele Domnului şi o întrebară de ce plângea. În timp ce le răspundea, îngerii se ridicară dintr-odată, cu respect. Maria se întoarse şi Îl văzu pe Iisus care îi puse aceeaşi întrebare. Luându-L drept grădinarul locurilor, ea întrebă dacă El era cel care scosese trupul afară. Dar imediat ce Iisus a chemat-o cu numele său: «Maria», recunoscând glasul Preaiubitului său Domn, ea strigă: «Rabbuni! (Învăţătorule)!» şi voi să I Se arunce la picioare pentru a le săruta. Voind să o aducă la o înţelegere mai profundă a stării în care se găsea Trupul Lui după Înviere, Iisus îi spuse: «Nu mă atinge, pentru că încă nu m-am urcat la Tatăl!». Şi o trimise să vestească «fraţilor» Săi ceea ce văzuse. Devenită pentru a treia oară «apostol al Apostolilor», Maria Magdalena rămase cu discipolii şi cu Maica Domnului, bucurându-se cu ei” (“Vieţile Sfinţilor de peste tot anul”).

Potrivit tradiţiei, Maria Magdalena a propovăduit dreapta credinţă în Fenicia, Egipt, Siria şi Roma. A fost înmormântată într-o peşteră din Efes, ce a devenit locaş de tămăduire pentru cei aflaţi în multe neputinţe. În anul 899, din porunca împăratului Leon al VI-lea Filosoful, moaştele Sfintei Maria Magdalena au fost mutate la Constantinopol, fiind aşezate în Mănăstirea “Sfântul Lazăr”.


Serviciul de email marketing furnizat de