Soborul Sfinţilor 70 de Apostoli şi dumnezeiasca Epifanie

Luna ianuarie a debutat cu o mare sărbătoare creştină. La 1 ianuarie, creştin ortodocşii au prăznuit Tăierea împrejur cea după trup a Domnului, la opt zile după Naşterea Sa, conform obiceiului acelor timpuri. În aceeaşi zi este prăznuit Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, unul dintre cei trei Părinţi capadocieni, numit “cel Mare” pentru că era înzestrat cu daruri speciale, fiind mare apărător al dreptei credinţe, părinte al monahismului răsăritean, autor al Sfintei Liturghii care îi poartă numele şi se săvârşeşte de zece ori pe an, fiind cea mai veche dintre Liturghiile ritului bizantin.

Am ajuns, iată, în cea de-a patra zi a lui ianuarie, în care se face pomenirea Soborului sfinţilor şi măriţilor Apostoli, cei şaptezeci la număr. “Aceşti şaptezeci de Apostoli – ne spune Sinaxarul –,  fiind aleşi de puterea dumnezeiască, au fost trimişi în toată lumea ca să smulgă pe oameni din înşelăciunea şi nebunia idolească, şi să-i întoarcă la cunoştinţa cinstirii de Dumnezeu. Pentru aceasta, toţi s-au nevoit în multe feluri şi chipuri pentru adevăr şi s-au mutat la Domnul, aşa cum se arată la pomenirea fiecăruia.”

Mâine este Ajunul Bobotezei – zi de post aspru – pentru a ne pregăti să întâmpinăm cum se cuvine Epifania sau Boboteaza – Sfânta şi dumnezeiasca Arătare a Domnului Iisus Hristos, Care a fost botezat de Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul în apele Iordanului.

Sfânta Scriptură, în Evanghelia după Marcu, mărturiseşte că “ Ioan boteza în pustie, proopovăduind botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor. Şi ieşeau spre el tot Ţinutul Iudeii şi toţi cei din Ierusalim şi se botezau de către el în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele. Şi Ioan era îmbrăcat în haină de păr de cămilă, cu cingătoare de piele împrejurul mijlocului şi se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică. Şi proopovăduia, zicând: «Vine în urma mea Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălţămintelor. Eu v’am botezat cu apă, dar el vă va boteza cu Duh Sfânt». Şi în zilele acelea, Iisus a venit din Nazaretul Galileii şi S’a botezat în Iordan de către Ioan. Şi îndată, ieşind din apă, a văzut cerurile deschise şi Duhul ca un porumbel pogorându-Se peste El. Şi glas s’a făcut din ceruri: «Tu eşti Fiul Meu Cel iubit, întru Tine am binevoit»“.

În cartea “Vieţile Sfinţilor” se vorbeşte despre copilăria Mântuitorului, despre cum asigura, cu osteneală, hrana de zi cu zi, după moartea Dreptului Iosif: “Domnul nostru Iisus Hristos, după întoarcerea Sa din Egipt, vieţuia în Galileea, în cetatea Sa, Nazaret, unde crescuse, tăinuindu-şi înaintea oamenilor puterea şi înţelepciunea dumnezeirii Sale, până la vârsta de 30 de ani, pentru că nu era îngăduit cuiva dintre iudei, mai înainte de 30 de ani, să aibă rânduiala de dascăl sau de preot. Pentru aceasta, nici Domnul Hristos până la aceşti ani nu a început proopovăduirile Sale, nici nu Se arăta că este Fiul Lui Dumnezeu şi Arhiereul cel Mare, Care a străbătut cerurile până ce s-a împlinit numărul anilor Lui. El vieţuia în Nazaret, cu Preacurata Sa Maică şi cu Iosif, părutul Său tată, care era lucrător de lemn şi cu care lucra împreună. După moartea lui Iosif, singur, Domnul făcea acel lucru de mână, câştigând, prin osteneală, hrana pentru El şi pentru prea iubita Sa maică, ca să ne înveţe pe noi a nu ne lenevi şi nici a mânca pâinea în zadar”. Tot în “Vieţile Sfinţilor” se istoriseşte despre Botezul Domnului: “ (...) împlinindu-se cei 30 de ani şi venind vremea dumnezeieştii Lui arătări – precum zice Evanghelia –, ca să se arate lui Israel: A fost cuvântul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie, trimiţându-l pe el ca să-L boteze cu apă. Deci, i-a pus un semn încredinţat după care putea să cunoască pe Mesia, Cel care a venit în lume, precum singur Botezătorul întru a sa bună vestire spune, zicând: Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: «Deasupra Căruia vei vedea Duhul pogorându-se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt». (...) Cel ce a luat asupra Sa păcatele a toată lumea a venit la râu ca să sfinţească apele cu Botezul. A venit la ape ca să curăţească firea lor; a venit să Se boteze ca să ne pregătească baia sfântului Botez. A venit la Ioan, pentru ca acesta să fie pentru Dânsul martor nemincinos, văzând pe Duhul Sfânt pogorându-Se peste Cel pe Care-L boteza şi auzind glasul Tatălui de sus. (...) Întocmai cum în zilele lui Noe, porumbiţa a vestit micşorarea apelor, tot asemenea şi încetarea înecării păcatului a însemnat-o porumbelul. Duhul Sfânt s-a arătat în chip de porumbel, pentru că acea pasăre este curată, blândă, iubitoare de oameni, fără de răutate şi nu stă în locuri necurate. Tot asemenea, şi Duhul Sfânt este izvorul curăţiei, noianul iubirii de oameni, învăţătorul blândeţii, rânduitorul binelui şi fuge de la cel care se tăvăleşte în tina cea necurată a păcatului, fără de pocăinţă.”


Icoană din albumul “Picu Pătruţ, ultimul mare miniaturist al Europei”/Muzeul Ţăranului Român