Astfel de evenimente nu se desfășoară în timpul Postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel.
Din doxologia.ro aflăm că îndrăgostiții nu au voie să se cunune în ajunul şi în zilele Praznicelor Împărăteşti. Concret, acestea sunt 1-2 februarie, 12-13 iunie, 22-24 iunie, 15 august și 13-14 septembrie 2024.
„Biserica interzice săvârşirea cununiilor în perioadele şi zilele de post, pentru că bucuria, petrecerile şi ospeţele care au loc cu această ocazie nu se potrivesc cu atmosfera de pocăinţă, înfrânare şi sobrietate pe care ne-o cere postul. A face nunţi în aceste zile înseamnă a sfida sau a batjocori rânduielile bisericeşti aşezate în vederea desăvârşirii noastre morale”, scrie părintele Nicolae D. Necula, în volumul Tradiţie şi înnoire în slujirea liturgică.
Nunțile nu ar trebui să aibă loc în intervalul de timp de la luni după Lăsatul secului de carne pentru Postul Sfintelor Paști până la Duminica Sfântului Apostol Toma, adică în perioada 11 martie - 12 mai 2024, și în Postul Adormirii Maicii Domnului (31 iulie – 14 august), transmite DC News.