x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Croaziera Jurnalul Ostrov - Insula nimanui de pe granita Europei

Ostrov - Insula nimanui de pe granita Europei

de Lavinia Dimancea    |    14 Oct 2006   •   00:00
Ostrov - Insula nimanui de pe granita Europei

In dreptul Isaccei, pe Dunare, exista Insula fara nume.Insula nimanui. Are 20 de ani. Nu a revendicat-o nimeni pana acum. Nici partea romana, nici cea ucraineana.Pescarii locului spun insa ca ar fi a noastra.

Oras de pe Dunare, cu 6.000 de locuitori, Isaccea este un loc ocolit de turisti si un port in care nu mai exista pasageri. Odata, cheiul de aici era plin. Oamenii luau Pasagerul si dadeau fuga la Tulcea, la Galati, la Braila. Acum e pustiu. Nici tipenie de om, nici o barca, nici o ambarcatiune. Doar cladirea Capitaniei Portului Isaccea. Si comandantul. In 1949, in port intrau 823 de nave. Anul acesta, au acostat doar 328. Transportul de calatori nu se mai face de prin anii ’90. Nu mai e rentabil. Oamenii prefera masina, autobuzul. Tot ce mai misca prin port sunt barjele care transporta lemne si piatra de la carierele din zona. Cu toata pustietatea de aici, oamenii se tem sa nu piarda micul port.

Din cauza eroziunilor, malurile sunt rupte zilnic si portul, inconjurat de ape ca-ntr-o mica peninsula, risca sa dispara. Doar malul de la Dunare, din fata Capitaniei, a fost intarit. "Aici, in spate la Capitanie, la canal, a fost inundatie. Au venit televiziunile... Ne este frica", se plange unul dintre localnici. Pentru a scapa de pericol, e nevoie de consolidarea digurilor. Nu s-au gasit bani si se bate pasul pe loc.

POVESTEA. Oamenii din Isaccea asteapta finantarea. Pana va veni, stau cu ochii pe ceva ce nu este al lor dar si-l doresc: Insula de pe Dunare. Nu este nici a romanilor, nici a vecinilor ucraineni. Nu are nici un nume. Aflata in dreptul Capitaniei, insula exista de 20 de ani. Din 1986. "Toata povestea a inceput in timpul razboiului, in 1944, cand a fost scufundata o nava nemteasca care trecea din Ucraina in Romania. A crescut, apoi, o data cu colmatarile, cu depunerile de aluviuni... E mare acum. Ne-a mai ajutat si Administratia Fluviala a Dunarii de Jos, degajand materia de pe fundul apei", povesteste un pescar. In urma cu 15 ani a inceput sa creasca si vegetatia. Acum insula este toata acoperita de copaci. Are, dupa cum spun pescarii, 500-600 de metri lungime si vreo 150 latime.

A NOASTRA. Desi nu apare pe nici o harta, oamenii din Isaccea au desenat insula deja pe teritoriul Romaniei. "E la 10 metri de mal. In apele noastre teritoriale. Deci, e a noastra", se mandresc localnicii, chiar daca unii dintre ei sunt pesimisti: "Poate sa dispara la fel de usor cum a aparut". Cert este insa ca insula nu a fost niciodata revendicata de vreuna dintre parti. Oficialii locali spun ca nu au purtat nici un fel de discutii oficiale; par totusi interesati de pamantul insular. Cred ca acolo s-ar putea si locui. "Daca nu se face nimic, pierdem insula." Ca sa nu se ajunga aici, ar trebui sa existe un plan de bataie. Nu exista nici unul.

Deocamdata, insula sta acolo, pamant al nimanui. Un prieten are un vis de cand se stie. Sa aiba insula lui. Poate asta-i norocul lui. Sa ia el insula fara nume de la Isaccea.

RUINELE ISACCEI ROMANE
"A fost o cetate romana. Noviodunum." Stie multe despre ruine. Ne convinge ca Noviodunum este mandria Isaccei. "Au sapat englezii, vara asta", povesteste carutasul. Vorbeste molcom, ardeleneste. Ii pare rau ca nu vin turistii. "Trebuie publicitate", ne spune, dupa care isi vede de drum. Are treaba, se duce pana la Dunare, sa ia niste nisip. Nu-l retinem. Urcam pe zidurile imbracate in tipla. Ruinele, situate la marginea Dunarii, apartin unei fortificatii romane. Cea mai nordica pe care au avut-o pe Dunare. In jur de 70.000 de locuitori. O metropola, pentru secolele al III-lea si al IV-lea dupa Hristos. Astazi, un morman de pamant si pietre, dintre care, uneori, ies la suprafata monede antice, cioburi de vase de lut si oase. Intr-o prima faza ne-am imaginat ca ar putea fi ramasitele unui caine vagabond. Incetul cu incetul, situl arheologic incepea sa semene cu un cimitir al patrupedelor, de parca toti maidanezii din Isaccea ar fi decis sa moara in incinta vechii cetati. Este, de fapt, un osuar neingrijit. As putea pleca de acolo cu o bucata de tibie umana. Noviodunum are trista soarta a multor cetati antice de pe teritoriul Romaniei. Despre unele vom mai vorbi, de-a lungul Croazierei.
  • Cristian Stefanescu
  • ×
    Subiecte în articol: insula croaziera jurnalul