Mesajele scrijelite pe faianta bude-lor publice nu sunt nici pe departe o inventie moderna a pustanilor te-ribilisti. "Cultura de perete" nu doar ca e cu traditie, dar e si in curs de imbunatatire, la nivel de limbaj si mesaj: "metafizica WC-urilor", un fel de legi suburbane ale lui Murphy.

"Foaie verde de susai,/ Creste nivelul de trai/ Ca p... dupa f...i." Aceasta strigatura am descoperit-o pe vremea "odioasei dictaturi", scrisa cu pixul pe peretele unui WC public. In ciuda vulgaritatii lor, cuvintele exprimau un adevar social cumplit.

Tot atunci si tot pe usile sau peretii WC-urilor publice erau mazgalite tot felul de distihuri pe care astazi le-am numi sloganuri publicitare: "Ciocolata Veronica/ Face mica gaurica" sau "Ciocolata Postavaru/ Face p... ca si paru’", sau "Vinul rosu de Segarcea/ Face p...zda harcea-parcea" etc. Gaseai si antireclame: "Apa minerala Hebe/ Face p... ca de bebe" sau "Moarte sigura cu cobra,/ Dar mai sigura cu Mobra" etc. Nici informatiile in versuri despre viata sexuala din caminele studentesti nu lipseau: "In caminul medicinii/ Te poti f... cu strainii", "Din caminul de chimie/ Poti sa iei blenoragie". Era vremea defularilor sociale si sexuale in versuri underground.

METAFIZICA BUDELOR. Cum pe vremea aceea nu exista internetul, iar de tiparit nici nu putea fi vorba, suportul de comunicare era WC-ul, mai exact cele patru laturi ale cabinei. Venea "publicul tinta", rezolva problema, mai citea, se mai informa... Avantajul fata de internet era faptul ca, daca accesarea acestuia nu este obligatorie, cea a WC-ului era, este si va fi. Ceea ce a determinat in zilele noastre, transformarea vespasianelor de lux din localuri in spatii publicitare. Indrazneala acestei initiative ii apartine firmei de publicitate OOOPS Media.

Toate acestea rezuma doar aspectul psiho-social al "metafizicii WC-urilor", daca-mi este permisa formularea. Exista insa si o problema de limbaj, care nu e atat de simpla pe cat pare. Prima observatie referitoare la textele "publicate" in WC-urile publice ar fi ca vocabularul e suburban, desi nu lipsit de plasticitate si chiar de subtilitate. Ce este insa limbajul suburban si cine traseaza bariera intre urban si suburban? Recent, tot intr-o cabina de WC, cineva a scris cu markerul urmatoarea fraza: "Toata lumea face m...e, depinde la ce capat al p... te afli". Am gasit-o si pe internet, nu stiu cine a inceput... Dincolo de continutul obscen, formularea este cat se poate de adecvata, iar umorul e modern si "trendy", in genul "legilor lui Murphy".

"S-A-NTORS LUMEA CU CURU-N SUS, BA!" Nu e cazul sa avem prejudecati in privinta vocabularului limbii romane. Cuvintele in sine nu sunt vulgare. Ele denumesc sau indica. Indiferent ca spunem p...a sau penis, c...r sau anus, p...zda sau vagin, c...t sau fecale, ele, cuvintele, se refera la acelasi lucru. Tot ceea ce exista trebuie sa aiba o denumire. Si, totusi, chiar si in acest comentariu despre cuvinte intervine autocenzura. Au vreo vina cuvintele? Are vreo vina ceea ce exista, ca exista? Indiferent daca lumea a fost creata de Dumnezeu sau a aparut la intamplare, dictonul latin "naturalia non sunt turpia" (cele naturale nu sunt vulgare) ramane valabil. Atunci, cine greseste si unde greseste? Este morala cenzurarea naturii si a cuvintelor?

OPINIE. O judecata de valoare emisa intr-o buda oarecare

A doua observatie in legatura cu folclorul WC-urilor este, cel putin in cazurile mentionate, corectitudinea gramaticala. Ceea ce inseamna ca limbajul suburban vine din zona urbana, ca sa zicem asa, adica de la oameni cu oarecare scoala. De altfel, aproape toate aceste "texte" sunt depozitate acum pe internet, alaturi de multe inovatii recente in domeniu. Iar internetul, nu-i asa, presupune si el o oarecare afinitate cu cultura. In WC-uri, ca si pe ziduri, garduri, geamuri, usi de lift, stalpi, capote de masini, din tot acel folclor, mai mult sau mai putin inspirat, a ramas un singur cuvant: M...E. Acest panaceu lingvistic simplifica toata cazuistica, reducand-o la nivelul primului sistem de semnalizare. Nici tu subiect, nici tu predicat, atribut sau complement, iar de ritm si rima ce sa mai vorbim?... Vorba lui Marin Sorescu in "La lilieci": "S-a-ntors lumea cu curu-n sus, ba!".

EPILOG. Daca-i soptesti unei femei, in intimitate, ca vrei s-o f..., s-ar putea ca ea sa se simta magulita de dorinta ta. Dar daca i-o spui cu voce tare, intr-un loc public, te poti trezi cu doua perechi de palme. Si pe buna dreptate, caci ai incalcat o conventie sociala, iar dorinta ta a devenit insulta. Sau, alt exemplu: o femeie goala este ceva minunat, dovada picturile celebre cu nuduri. Nimeni nu spune ca sunt vulgare. Dar o femeie goala pe strada e arestata imediat sau e dusa la Spitalul 9. E normal sa se intample asa, caci si ea a incalcat conventia. Totul se reduce, deci, la conventie si context. In cazul cuvintelor obscene ("buruienoase", cum le "alinta" Creanga), problema se pune oarecum similar, conform codurilor de comunicare impuse de societate. Si daca tot l-am pomenit pe Creanga, as propune, ca raspuns la toate intrebarile formulate aici, urmatoarea analogie: exista flori de gradina si buruieni, asa cum exista cuvinte alese si vorbe de rand. Este loc pentru toate, dar e rau cand palamida sufoca florile...

Si, totusi, un artist ar spune ca o femeie goala pe strada e un miracol. Arta opereaza insa cu alte coduri.

Cultura de veceu si femeia de serviciu

CONCIZIE. Mostra de anunt cu tinta directa

Neam ravasit de tentatia irezistibila a literaturii, nu o producem numai pe suport de hartie sau pe dintr-asta electronic, ci si pe ziduri. Pentru ca, ascultatori ca oile si de inegalabila creativitate, punem in fapte indemnul mai vechi al lui Ion Heliade-Radulescu, celebrul "scrieti, baieti, scrieti orice, numai scrieti" .

Avem imaginatie si avem si mesaj. Avem creion si avem si marker. Avem bete cu varful ascutit cu care, la urma urmei, putem scrijeli peretii. Avem dorinte. Avem fantezii. Avem frustrari. Avem ganduri bune pentru Maricica. Avem ganduri frumoase pentru Marghioala. Stim sa-i spunem cat de mult o iubim, marcand pe pereti un numar de telefon la care sa precizam ca ea e cea care raspunde. Nu putem garanta ca numarul de telefon ale carui cifre le-am scos ca din palarie e si cel corect, dar asta tine deja, de domeniul acesta vast (de necuprins chiar!) al creativitatii. In fond, daca inventam texte pe pereti, de ce n-am inventa si mesaje zgribulite de iubire si de dor?

IN TOALETA. Unul dintre cele mai indicate suporturi pentru literatura (si accesibile, la o adica) este peretele din toaleta. Aici poti sa scrii oricum. Poti sa fii oricine. Poti sa fii cineva. Poti sa le ai cu scrisul sau poti sa nu le ai. Nu-ti trebuie nici carte de munca, nici contract de colaborare. Nu-ti trebuie nici editura, nici redactie. Nu-ti trebuie sef care sa-ti supervizeze vigilent textele si sa ti le taxeze "de nepublicat". In virtutea ireprimabilei fiziologii umane, cititorii tai sunt mai consecventi decat cititorii oricarei publicatii. Pe ei poti sa contezi atunci cand te incearca literatura. Exista un receptor pentru orice emitator. De asta poti sa fii sigur. Orice mesaj ajunge oriunde vrei, cu conditia sine qua non ca acesta sa nu fie sters, in mod nemilos, de tanti care face curat.

UNDE, CUI SI CE DAI. Scrie, de pilda, ca dai limbi la fete pe gratis si nu uita sa dai un numar de telefon. Daca vorbesti pe bune, e de preferat sa nu-ti falsifici numarul de telefon. E ca si cum ai scoate un ziar intr-o limba necunoscuta. Toata lumea stie c-ai scos un ziar, dar nimeni nu te poate citi, pentru ca nu-ti poate decripta codul. Daca glumesti in privinta mesajului, solutia se impune de la sine.

Daca esti giggolo si ti-e rusine s-o spui in public, daca dai anunturi la ziar, dar nimeni nu te suna, iti ramane ca posibila solutie peretele din toaleta. Spune pe larg cine esti si descrie-te cu lux de amanunte (fetelor le plac amanuntele). "Tanar, lumea zice ca-s frumos, atletic, curat, ofer servicii sexuale (normal si oral) la doamne si domnisoare. Discretie maxima". Ia-te dupa astia de prin ziare si precizeaza ca nu raspunzi la bipuri. In fond, daca e-n interesul lor, mai da-le-n spanac de fitoase, sa faca bine sa te sune ele pe tine.

UN FEL DE JURNALISM. Daca nutresti sentimente nobile pentru o Maricica virtuala, comunica asta pe toti peretii, intre doua autobuze sau intre doua metrouri, sau dupa ce ti-ai incheiat slitul, dupa exemplul "... si va prezint stirile": "Maricica suge p... la negri si se f... pe capace de bere". "Laura + Andy = inima ranita". "Catalin n-o mai iubeste pe Monica pentru ca Monica s-a f.... cu altul". Precedentul fiind creat, poti contribui cu numarul de telefon al Monicai (despre care intelegem ca e o curva) pentru ca si altii sa se bucure de favorurile sexuale ale acesteia.

"Mama lu’ Jolidon (orice asemanare cu realitatea e pur intamplatoare) e o curva". Mesaj strict, de o oarecare densitate, care spune multe dar nu suficient. Cine este mama lui Jolidon si de ce este ea o curva. E curva in raport cu ce criterii? Ca receptor al textului, spectatorul nauc ar putea conchide ca mama lu’ Jolidon e o curva in raport cu propriile criterii ale autorului. De aici, am mai putea intelege fie ca te-ai suparat pe Jolidon si ca te razbuni pe maica-sa, fie pentru faptul ca, la momentul te zero, a ramas insarcinata cu un copil ce, pe parcurs, se va fi dovedit un bagabont care te-a dezamagit.

De la clasicii literaturii de toaleta ne-au ramas inscriptionate pe mai toti peretii (aici exageram, N.B.!), celebrele personaje pe nume "p..." si "p...", cu "m..." in rol secundar. M... se ofera la greu, autorii acestor mesaje demonstrand, din nefericire, o trista lipsa de inspiratie, dublata, totusi, de o ireprimabila dorinta de a se exprima intr-un spatiu public: "M... Rapid", "Hai Steaua". Mesaj clar, fara dubii. "This is the most disgusting toilet I have ever seen. I HAD TO PAY!!! FUCK BUCHAREST!". Semnat Alice. Draga Alice, ce n-ai inteles tu este ca te afli in ebluisanta tara a minunilor, in care totul e permis si, deci, nimic nu e amendabil. Unii oameni mai fac afaceri si cu toalete, chiar daca acestea sunt dezastruos intretinute. Da, despre cea din Pasajul Universitatii vorbim.

URBAN ART. Despre graffiti se pot scrie povesti fabuloase. De fapt, ele insele sunt povesti in sine. Unii considera graffiti drept un act de vandalism si asta, pentru ca apar pe pereti intr-un mod prea putin controlabil de catre... hmmm... proprietar. Arta stradala? Da, in masura in care se incadreaza intre niste norme unanim acceptate de catre writeri (artistii de graffiti). Exista orase in lume care, pentru a reduce actele de vandalism, pun la dispozitia artistilor ziduri pe care ei sa se poata manifesta in voie. In Bucuresti exista mai multe suprafete "graffitizate" mai mult sau mai putin fara voia lor: ziduri si vagoane de metrou, automobile, geamurile magazinelor...

Cum recunosti un graffiti de calitate? Prin culorile alese, semnatura si, nu in ultimul rand, anvergura. Un graffiti care ocupa o suprafata mare se numeste "masterpiece". De obicei, e facut astfel incat sa confere senzatia de tridimensionalitate. Cu cat "masterpiece-ul" se afla intr-o zona mai vizibila, cu atat mai respectabil e writerul.

CONCLUZIE. In ce masura ceea ce scriem peste pereti poate fi catalogat ca act de badaranie sau delict citadin? In ce masura pot fi scrisul sau desenul considerate acte de cultura? Cine poate stabili daca un anunt de genul "dau limbi la fete curate" e pornografie, pura comunicare de intentie, o simpla expresie menita sa socheze puritani, nimic, totul, putin, orice, o forma oarecare de a consuma pasta din marker sau din pix? La toate aceste intrebari ma feresc sa dau un raspuns transant, dar dau drept sigur faptul ca cea care-i injura pe toti "comunicatorii de ocazie" e femeia de serviciu.

INTERACTIUNI

Jurnalul National a demarat campania "Limba noastra-i o comoara" pentru a va arata cum a evoluat limba romana de 16 ani incoace. Nume sonore si avizate din diferite domenii (lingvistica, literatura, gazetarie, educatie, teatru, cinematografie etc.) semnaleaza si explica un fapt real: limba romana este un organism viu, care evolueaza. Dupa cate reactii s-au inregistrat pe forum, am inteles ca subiectul va intereseaza. Va asteptam in continuare parerile si propunerile pe forum sau pe adresa de e-mail claudia.daboveanu@jurnalul.ro Cele mai interesante sugestii vor fi publicate sau/si abordate in articolele viitoare ale acestei campanii.

NU RATATI In Jurnalul National de maine: Solomon Marcus despre maculatoarele elevilor de azi, dar si despre tarancile care vorbesc engleza.