Polifonii magice cu aromânii fărşeroţi

de Costin Anghel | 04 Mar 2008 • 00:00

AUDIO

EVENIMENT ● Muzică venită din vremuri străvechi
Un eveniment de excepţie. Aromânii fărşeroţi din Cogealac, Constanţa, au oferit un recital excepţional. Vineri seară la sediul Institutului Cultural Român (ICR).

Muzică polifonică. "Nu ai auzit niciodată aşa ceva." Cuvinte spuse de Grigore Leşe. Chiar să nu fi auzit niciodată? Aşa de extraordinari să fie oamenii aceştia? Ei bine... Vineri seară. Sediul ICR. Un auditoriu numeros. Oameni care au venit să-i vadă pe invitaţii speciali ai lui Grigore Leşe, ai ICR-ului şi ai Jurnalului Naţional. Oaspeţii celui de-al doilea recital din cadrul Proiectului Ultimii Rapsozi sunt nouă aromâni fărşeroţi din Cogealac, Constanţa. Ei reprezintă ultima generaţie de fărşeroţi care cântă polifonic.

MÅNDRIA OAMENILOR LIBERI. Însoţiţi de Leşe şi în aplauzele auditoriului, cei nouă oaspeţi îşi fac apariţia. Mihai Gherase (cimpoi), Vasile Giogi, Nicolae Zogu, Dumitru Zogu, Nicolae Preşa, Tănase Şiapte, Vasile Mitrenca, Gheorghe Cica şi Dumitru Caimacan. Mihai Gherase e îmbrăcat în portul tradiţional al fărşeroţilor. Restul, la costum. Cu pălării, cu bastoane stilizate. Se aşază în jurul mesei. Te uiţi la fiecare, au feţe îmbătrânite şi totuşi pline de viaţă. Priviri agere, ho-tărâte. Şi o mândrie pe care nu şi-o ascund. Aşa le e lor neamul armânesc. Mândru. Puternici şi liberi le erau strămoşii. Ciobanii care colindau munţii Greciei, cântând de răsunau văile. Povestind în polifonie vieţi, întâmplări, iubiri şi dureri. Şi fărşeroţii lui Leşe au avut oi. Poate chiar mai au. E ceva al lor, simţul libertăţii, mândria omului liber. Aromânii încep un dialog cu Gri-gore Leşe, cel care i-a descoperit în Cogealac şi i-a adus în faţa publicului. Vorbele-s frumoase, cu tâlc, dar publicul aşteaptă altceva. Vor să afle ce-i cu polifonia asta a aromânilor. Vezi feţe nerăbdătoare. Urechi ciulite. Iar invitaţii nu îi dezamăgesc, încep să... cânte. Aşezaţi căci aşa se cântă la ei.

ŞOCUL UNEI CULTURI... ALTFEL. Cântecul îl începe un singur om. Îl preia altul, iar ceilaţi le ţin isonul. Un ison gutural, un "eeee" prelung, unic. De pe-o voce pe alta, de la un om la altul şi periodice strigăte de încurajare. "Haide! Haide!" sau "Hai! Hai băieţi! Hai!". O limbă pe care nu o înţelegi, sau o înţelegi prea puţin. Fărşeroţii cântă mândru, nu-şi pleacă deloc capul, nu au tremur în glas, nu au nici o stricăciune în curgerea cântecului. Rămâi... ŞOCAT! Nu pricepi ce se întâmplă. Nu înţelegi de ce inima-ţi bate cum nu te aşteptai.

Se opresc. Şi tu începi să respiri iar normal. Întrebări şi idei îţi invadează mintea. Ce-s oamenii aceştia? Ce cântă? Cum cântă? În sală, ascultătorii par împărţiţi în două categorii. Cei care au avut primul contact cu polifonia aceasta magică a aromânilor fărşeroţi şi cei care se simt... acasă.

Da. În sală sunt mulţi aromâni. Ei nu sunt miraţi, sunt încălziţi, se simt ca acasă, se simt iar liberi şi mândri. Pentru ei nu e o limbă de neînţeles, o muzică ciudată la prima audiţie. E muzica lor, e limba lor strămoşească. Ei sunt fericiţi, cântă cu invitaţii lui Leşe, tu eşti la începutul unei iniţieri într-o muzică unică, senzaţională.

TRANSLATORUL LEŞE. Din dialog în dialog şi din muzică în muzică. Grigore Leşe are, dacă vreţi, un rol de "translator". El "traduce" pentru neiniţiaţi principiile muzicii polifonice a aromânilor, îi ajută să se facă înţeleşi. Cântă pentru ei şi împreună cu ei. Leşe spunea, prezentându-i pe aceşti nepoţi de păstori, pe site-ul ICR: "Când am pornit spre aromânii fărşeroţi din Cogealac, despre care auzisem că ar cânta polifonic, nu mi-am imaginat că voi trăi strania senzaţie că îmi aud strămoşii cântând. Spre deosebire de ţăranul român, care horeşte de unul singur, excepţie făcând colindele şi unele cântece de ritual, aromânii fărşeroţi din Cogealac cântă numai în grup. Isonul gutural însoţeşte linia melodică susţinută de cimpoi, generând o polifonie arhaică având substrat eterofonic".

DE JOC, DE JALE, DIN CIMPOI. Aromânii din Cogealac vorbesc, discută. Dar au venit cu chef de cântat, cu chef de joc. Cu cântec de cimpoi. După şocul primului cântec, urechea începe să ţi se obişnuiască (relativ) cu polifoniile acestor oameni deosebiţi. Cum nu înţelegi prea bine cântecele lor, poţi doar să bănuieşti despre ce cântă. O întâmplare, o poveste de dragoste, un cântec din munţi, ceva de joc. Nea Gherase îşi ia cimpoiul şi cântă. Sunetul instrumentului produce vibraţii, iar pentru fărşeroţi, chef de joc. Aşa că, fără nici o altă prezentare... Aromâni din Cogealac, la joc! Roată în jurul mesei, cu bastoanele în mână şi cu aceeaşi veselie şi mândrie pe chip. Sunt bucuroşi că au împărtăşit şi neiniţiaţilor bucureşteni din muzica lor, din păcate, pe cale de dispariţie. Grigore Leşe cântă şi el ceva de dragoste şi o horă maramureşeană cu noduri. Seamănă mai mult poate decât vrei să înţelegi cu muzica aromânilor. Îţi dai seama că nu degeaba spunea: "Nu mi-am imaginat că voi trăi strania senzaţie că îmi aud strămoşii cântând".

Recitalul fărşeroţilor, egal cu o iniţiere dureros de plăcută în muzica străveche a acestor oameni liberi, s-a încheiat cu acelaşi cântec. Cel cu care au şi început. Nu mai eşti şocat. Dar nici acelaşi om. Un mic resort s-a mişcat în tine. Şi înţelegi că autenticul are conotaţii mai adânci decât bănuiai...

Un proiect inedit

Recitalul de excepţie al aromânilor fărşeroţi din Cogealac, Constanţa, a reprezentat cea de-a doua etapă a Proiectului Ultimii Rapsozi. Acest proiect de anvergură este iniţiat de Grigore Leşe la Institutul Cultural Român şi sprijinit de Jurnalul Naţional. Scopul declarat al evenimentului este acela de a aduce în faţa publicului bucureştean foclorul autentic. De a familiariza publicul citadin cu oameni care cântă precum o făceau strămoşii lor cu sute de ani în urmă. Un scop al programului este conştientizarea faptului că arta tradiţională, reprezentând o valoare identitară fundamentală, formează un patrimoniu, iar acest patrimoniu imaterial trebuie respectat şi păstrat.Jurnalul Naţional va edita o serie de CD-uri special dedicate acestor manifestări culturale de excepţie.