x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Agenda pentru comunitate la Zilele Nordului 2020

Agenda pentru comunitate la Zilele Nordului 2020

de Magdalena Popa Buluc    |    26 Aug 2020   •   12:41
Agenda pentru comunitate la Zilele Nordului 2020

Un proiect de patrimoniu, unul de revitalizare urbană, trei școli de vară, o conferință și o campanie socială, aceasta este propunerea de activități de dezvoltarea comunității cu care festivalul Zilele Nordului vine la cea de a șaptea ediție.

Între invitații speciali ai acestor activități se numără istoricii Adrian Cioflâncă și Dorin Dobrincu, specialista în dezvoltare urbană Anamaria Vrabie, activistul civic Cosmin Pojoranu și urbanistul englez Ralf Alwani.

Acești și alți invitați reputați din diferite domenii se alătură unui line-up de zile mari la ediția a șaptea a festivalului, din care mai fac parte trupele The Mono Jacks, byron, om la lună, The Kryptonite Sparks, Mădălina Pavăl live act acustic, Adam’s Nest și Nicu Alifantis, trupele de teatru Texte bune în locuri nebune și Atelierul de teatru și filmele ”Babyteeth: prima iubire”, ”Opinci” și ”colectiv”.

#PrimaȘcoală

La #ZN7 încep atelierele de planificare pentru reconstrucția primei școli sătești din Moldova. Cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România Filiala Nord-Est, al Societății pentru Studii Istorice din România și al Primăriei Darabani, Asociația Nord demarează un proces de doi ani în care, prin intermediul mai multor clăci, studenți arhitecți, meșteri locali și voluntari vor reconstrui, folosind numai materiale și tehnici tradiționale, clădirea primei școli sătești de stat din Moldova, inaugurată la Darabani în 1841.

La atelierele de planificare vor lua parte arhitecții Mihai Tulbure, reprezentant al OAR, și Sabin Dumitriu, proiectant al clădirii, istoricul Dorin Dobrincu, reprezentant al Societății pentru Studii Istorice, reprezentanți ai administrației și comunității locale din Darabani.

La finalul proiectului, #PrimaȘcoala va deveni secțiune a Muzeului Nordului de la Darabani, fiind dedicată istoriei învățământului din Moldova. De asemenea, #PrimaȘcoală va funcționa ca loc de întâlnire și educație non-formală pentru școlile din regiune, fiind integrată funcțional cu noul teatru de vară și noul parc a căror construcție a fost demarată în paralel de către Primăria din Darabani.

Întâlnirile Nordului

Din acest an, Întâlnirile Nordului își schimbă formatul și devin o serie de dezbateri derulate pe parcursul festivalului și găzduite în curtea Conacului Balș.

Primele Întâlniri ale #ZN7 au loc sâmbătă, 29 august, pe tema Comunității, și îi au ca invitați pe istoricul Adrian Cioflâncă, pe jurnalista Otilia Bălinișteanu, pe Cristian Smochină, manager senior al Amazon România, pe Diana Mărgărit, conferențiar universitar la UAIC Iași, specializată în mișcările sociale recente din România, și specialistul în dezvoltare turistică Mihai Bulai, co-fondator al proiectelor Iași Travel și Visit Moldavia. Moderatorul dezbaterii este Ștefan Teișanu, președintele Nord.

Duminică, 30 august, Întâlnirile sunt moderate de către actorul ieșean Ionuț Caras, stabilit la Cluj, scenarist al spectacolul „Gewalt în Darabani”, a cărui premieră are loc la #ZN7. La dezbatere, care va avea ca temă relațiile dintre români și evrei în comunitățile nordice din secolul XIX, vor participa academicianul Adrian Cioflâncă, reprezentant al Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România „Wilhelm Filderman", Dana Lungu, reprezentanta Editurii Universității Cuza din Iași, și poetul dărăbănean Victor Teișanu.

Platforma Cord

Prima întâlnire a Platformei Cord, dezvoltată pentru creșterea capacității sectoarelor cultural, civic și de tineret din regiunea de Nord (Botoșani-Suceava-Iași-Cernăuți-Chișinău), îi are ca invitați pe Cosmin Pojoranu, fondator al Funky Citizens, Mona Prisăcariu, Senior Officer al Black Sea Trust, Mircea Meriacri, președinte al Iași Capitala Tineretului din România și Ralf Alwani, director al Urban Scale Interventions din Belfast.

Școala de vară Cord va avea loc la Darabani în cadrul Zilelor Nordului, în zilele de 29 și 30 august 2020, cu participarea a maxim 10 organizații și grupuri informale din regiunea de Nord. Cei interesați să participe sunt selectați pe baza completării unui formular de înregistrare disponibil pe site-ul zilelenordului.ro. O organizație sau grup poate participa cu maxim doi reprezentanți, pentru care trebuie să asigure transportul spre și dinspre locația de desfășurare a evenimentului, precum și cazarea, în cazul în care optează pentru cazare într-o pensiune locală. Organizatorii pun la dispoziție în mod gratuit pentru toți participanții cazarea în campingul festivalului, prânzurile și pauzele de cafea din cele două zile ale întâlnirii Cord #1.

Școala pentru Dezvoltarea Moldovei

Împreună cu Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, Asociația Nord anunță în acest an prima ediție a Școlii pentru Dezvoltarea Moldovei, destinată specialiștilor și pasionaților de dezvoltare locală și regională. La cele două zile de ateliere sunt așteptați reprezentanți și funcționari din primării și consilii județene, lideri ai societății civile, reprezentanți ai sectoarelor de afaceri și de învățământ și orice pasionat de dezvoltare locală.

Invitații primei ediții sunt Anamaria Vrabie, director al Diviziei de Inovare Urbană din Cluj-Napoca, Ralf Alwani, director al Urban Scale Interventions din Belfast, Alexandrina Dinga, președintă a Asociației Civica din Iași și George Țurcănașu, cadru universitar al Universității Cuza din Iași și membru fondator al Mișcării pentru Dezvoltarea Moldovei.

Organizatorii pun în mod gratuit la dispoziția participanților transportul între Ipotești și Botoșani sau, după caz, Darabani, precum și masa de prânz și gustările din pauzele de cafea.

Voluntar în Nord

Ca în fiecare an, voluntarii ZN au parte de un program dedicat de instruire înaintea festivalului. În acest an programul include cursuri despre lucrul în echipă și despre rolul voluntariatului în dezvoltarea comunității, dar și o sesiune de instruire privind normele speciale de respectat individual și colectiv la ZN în contextul pandemiei de coronavirus. 

Atelierele vor fi susținute de Răsvan Manea, trainer BEST International și Ștefan Teișanu, președintele Nord. Participă circa 60 dintre cei 150 de voluntari ai Zilelor Nordului din acest an.

Ai cumva o păturică?

Campania „Ai cumva o păturică?”, inițiată cu 12 ani în urmă la Iași de către compania Argo, ajunge în acest an și la Zilele Nordului. La edițiile sale anterioare s-au strâns anual tone de hrană și produse utile și de igienă pentru animalele fără stăpân din Iași, iar la #ZN7 campania ajunge și în Darabani.

Iubitorii de animale sunt invitați să doneze pentru pisici și căței hrană, medicamente de bază (deparazitante, fașe sterile, pansamente, unguente etc), pături, cuști de transport și prindere, accesorii și jucării. Donațiile vor putea fi făcute la containerele special amenajate la Conacul Balș și pe Stadionul Orășenesc din Darabani.

Toate bunurile donate vor ajunge la 100 de animale fără stăpân din Darabani și din împrejurimi, aflate acum în îngrijirea unei persoane private susținută de către Asociația Nord și alte fundații.

Noul Centru Vechi

Noul Centru Vechi este prima inițiativă comunitară de revitalizare urbană în Botoșani. Ne propunem ca în cel mult patru ani să schimbăm împreună modul în care arată, funcționează și este perceput Centrul Vechi al orașului.

Pentru aceasta Asociația Nord propune trei tipuri de intervenții care se vor succeda și îmbina timp de patru ani: Centrul Verde – un program de înfrumusețare cu flori a spațiilor publice și private din zonă; Centrul Acțiuni – un program de activități organizate cu și pentru riverani; și Centrul de Tineret – o inițiativă de dezvoltare a unui hub de tineret în Botoșani.

În prima fază, companiile botoșănene sunt invitate să se alăture inițiativei Noul Centru Vechi prin donații în bani, sumele colectate astfel vor fi folosite pentru cumpărarea de ghivece cu flori care vor fi oferite riveranilor, ca prim pas pentru stabilirea unui dialog de durată despre viitorul Noului Centru Vechi. Primele livrări de flori vor fi făcute de către voluntarii ZN chiar în perioada festivalului.

 

×