x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură ARTA DESCHIDE ȘCOALA, la Festivalul Național de Teatru

ARTA DESCHIDE ȘCOALA, la Festivalul Național de Teatru

de Magdalena Popa Buluc    |    28 Oct 2022   •   10:05
 ARTA DESCHIDE ȘCOALA, la Festivalul Național de Teatru

Anul acesta, în premieră, Festivalul Național de Teatru găzduiește un amplu modul educațional, structurat pe două paliere: spectacole și ateliere dedicate publicului tânăr și spectacole ale Școlilor de Teatru din țară, însoțite de o serie de workshop-uri ținute de artiști, critici și teoreticieni de teatru.

Astfel, timp de 5 zile, peste 900 de copii, adolescenți și adolescente se vor întâlni cu peste 50 de artiști, prin intermediul evenimentelor organizate în unități de învățământ.

Spectacolele (cu circuit închis) care vor fi prezentate în școli și licee din București, cu sprijinul Direcției de Cultură, Învățământ și Turism din Primăria Capitalei, sunt:

Zonă minată de Pamela Dürr, traducerea Ciprian Marinescu, o producție ARPAS în parteneriat cu Teatrul GONG, Sibiu (15+). 

Jasna și Emina sunt prietene. Nu le-a păsat niciodată că una dintre ele provine dintr-o familie sârbă, iar cealaltă dintr-o familie bosniacă. În 1992, când izbucnește războiul în Iugoslavia, cele două fete sunt despărțite. Sarajevo e sub asediu, Belgrad încă e sigur. Cine evadează acolo e un dușman pentru croați și bosniaci. După o fugă care le pune în pericol viața, cele două prietene se reîntâlnesc în Germania. Poate prietenia lor să reziste?
Această piesă de teatru pentru săli de clasă are la bază interviuri cu supraviețuitori ai conflictelor sângeroase din Balcani din anii 90 și încearcă să familiarizeze publicul tânăr cu istoria recentă Europei. 

Joi, 10 noiembrie, 12.00 și 13.20, Liceul Teoretic „Tudor Vladimirescu”

 

Tati e trăsnit de Paula Fünfeck, traducerea Elise Wilk, o producție ARPAS în parteneriat cu Teatrul Prichindel, Alba Iulia, (12+).

Biba are 9 ani și o problemă foarte mare. „Problema” are 43 de ani și se numește Malou. Malou e tatăl lui Biba și suferă de tulburare bipolară. În acele zile, e un chin până și să încalțe o șosetă. În zilele lui bune, Malou se angrenează, plin de entuziasm, în activități pe care le regretă mai târziu. Iar Biba trebuie mereu să îl scoată din încurcături. Practic, ea joacă rolul de părinte, iar tatăl ei are nevoie de grijă și atenție ca un copil.

Miercuri, 9 noiembrie, 10.00, Școala Gimnazială nr.96, 13.00, Școala Gimnazială nr.20

 

Copilul care nu știa de ce merge la școală de Selma Dragoș, o producție MiniREACTOR, Cluj-Napoca (6+). 

Pentru Andrei, care începe școala alături de Matei și Sofia, în clasa unei învățătoare bune și blânde, școala e un mister. De ce trebuie să vină la școală? Doamna învățătoare cântă și se joacă cu elevii, dar nu pare să aibă răspunsuri prea multe. Părinții nemulțumiți fac o reclamație, iar învățătoarea primește o pereche de ochelari magici, care o fac să nu mai vadă nimic bun în copii. Viața la școală și acasă devine din ce în ce mai grea pentru cei trei copii. Ce e de făcut?

Vineri, 11 noiembrie, 09.30, Școala Gimnazială „Tudor Arghezi”

AMORTALS de Bogdan Georgescu, regia Bogdan Georgescu, o producție O2G, București, (16+).

Tema de cercetare a spectacolului este cum crești ca persoană queer (aparținând unei minorități sexuale) într-un oraș în care s-ar putea să fii una dintre puținele persoane queer și unde toată lumea cunoaște pe toată lumea. În etapa de documentare a proiectului s-a ținut la Colegiul „Unirea” din Turnu Măgurele un Atelier de Artă Activă, în perioada 7-11 februarie 2022. Participanții interesați de teatru s-au familiarizat cu tehnici de teatru comunitar și documentar, au dat interviuri echipei artistice a proiectului despre realitățile adolescenților din orașul Turnu Măgurele și au participat la jocuri de improvizație pornind de la situații reale identificate în poveștile documentate.

Vineri, 11 noiembrie, 11.00, Centrul de Teatru Educațional Replika  

Vi me som rom (Și eu sunt rom), Asociația Active Works, (15+).

Spectacolul prezintă trei povești-în-poveste, trei unghiuri din care se poate vedea ce înseamnă să fii rom în România după 30 de ani de democrație. În Vi Me Som Rom e vorba mai ales de acei romi care nu par din prima sau care par, deși nu sunt. E vorba despre relațiile dintre ei și ne-romi, de pe băncile școlii până la maturitate, expunerea în fața celorlalți, asumare, autoacceptare și mândrie.

Vineri, 11 noiembrie, 11.00, Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu”

 

Jurjac, text și regie: Daniel Chirilă; o producție PLATFORMA CULTURALĂ FRILENSĂR & TEATRUL DE ANIMAȚIE ȚĂNDĂRICĂ București (15+). 

O poveste cântată despre cine a fost, cine este și cine va fi Jurjac, micul mare geniu român cunoscut ca festival, stradă, compozitor și om de cultură. O poveste despre îndeplinirea datoriei. În realizarea acestui lucru, se cuprind şi bunătatea şi loialitatea, cinstea, corectitudinea, exactitatea. Să ne facem cu toţii datoria şi lumea îşi va recăpăta sensul ei suprem.

Luni, 7 noiembrie, 12.00, Colegiul Național „Ion Neculce” 

 

Magia ghicitorilor, concept: Cezar Vlad Popescu și Oliviu-Cristian Bughiu. O producție Teatrul Ion Creangă, București, (6 +).

Două universuri diferite – lumea ghicitorilor și lumea trucurilor magice – se intersectează într-un punct,: acela al distracției. Rezultatul este un spectacol interactiv și educativ, în care giumbușlucurile alternează cu întrebări care ne hrănesc curiozitatea, ne antrenează logica și ne dezvoltă capacitatea de înțelegere. Pentru că dacă cei din public nu știu răspunsurile, cei doi maeștri amfitrioni de pe scenă, magicianul și ghicitorul, îi vor provoca să le descopere împreună!

Luni, 7 noiembrie, 10.00, Școala Gimnazială nr.13 

În timpurile noastre se mai poate vorbi despre iubire? după Ultimii martori de Svetlana Aleksievici și fragmente din scrierile lui Alain Besançon și Denis de Rougemont, Asociația VIS-À-VIS, București, (15+).

Nu putem împiedica dezastrele decât prin conștientizarea pericolului. Adriana Moca (actriță independentă) și Anda Saltelechi (actriță a Teatrului Odeon) vor citi în fața elevilor un text care va prilejui o dezbatere despre experiențele copiilor supraviețuitori ai celui de-al Doilea Război Mondial, despre modul în care se raportează un copil la Răul care bântuie încă lumea. Istoria se învață cel mai bine când e însoțită de emoție.

Marți, 8 noiembrie, 13.30, Colegiul Național „Școala Centrală”  


Atelierele care au loc în perioada 7-11 noiembrie în școli și licee din București sunt coordonate de George Cocoș (actor al Teatrului Luceafărul din Iași), Ana Crăciun Lambru (regizoare), Cosmin Manolescu (dansator, coregraf și manager cultural) și Elise Wilk (dramaturgă).

×