Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ştiu, ştiu că vă emoţionează foarte mult reclama aia la pensii, cănd un bătrăn se plimbă pe aleea principală din Cişmigiu alături de un tănăr mascul beta (că alfa nu pare), căruia i se plănge că nu are bani de călătorii, deşi asta-i plăcea lui cel mai mult să facă pe vremea lui Ceaşcă, atunci cănd era un tănăr. Un tănăr activist, cu succes la tinerele activiste, foarte bun la critică, mult mai bun la autocritică.
Ştiu, ştiu că vă emoţionează foarte mult reclama aia la pensii, cănd un bătrăn se plimbă pe aleea principală din Cişmigiu alături de un tănăr mascul beta (că alfa nu pare), căruia i se plănge că nu are bani de călătorii, deşi asta-i plăcea lui cel mai mult să facă pe vremea lui Ceaşcă, atunci cănd era un tănăr. Un tănăr activist, cu succes la tinerele activiste, foarte bun la critică, mult mai bun la autocritică.
Şi acum, viorile, vă rog! "Mi-a plăcut foarte mult să călătoresc". Viorile mai sus acuma, aşa, da, da! "Dar... la vărsta mea... (viorile sus de tot!!!), doar amintirile mi-au mai rămas" (viorile se sting uşor, că mă buşeşte şi plănsul). Da, ştiu. Ştiu că e emoţionant şi d-asta zic acuma, căt mai suntem incă activi pe piaţa de muncă, să dăm fuguţa la băncuţă să-i dăm nişte bani albi pentru zile negre, că nouă ni-i dăm, nu altcuiva. Reclama asta, intr-adevăr, e extrem de persuasivă. Pe mine bunicul acela mă umple de respect. Ca şi bunicul din reclama cealaltă, cu optimişti vs. pesimişti (o fi acelaşi?). Nu că-i simpatică? Un pesimist crede că atunci cănd vede un bunicuţ, trebuie să sară cu măruntul la el. Pe cătă vreme, optimistul crede că bunicul trebuie să sară cu măruntul pentru o bicicletă la el.
Meserie. Mi-ar plăcea să discut puţin cu bunicul din reclama aia, mult mai emoţionantă, aia filmată in Cişmigiu. Unde călătorea bunicul. Dacă bunicul putea să călătorească pe vremea lui Ceaşcă (atunci cănd presupunem cu toţii că bunicul era tănăr) inseamnă că era supertare bunicul. Dacă bunicul era supertare inseamnă că şi-a pus ceva la puşculiţă, c-aşa se-ntămplă, doar ştiţi cum e. Dacă, totuşi, nu şi-a pus mai nimic in puşculiţă, inseamnă ori că era fraier, ori că l-au făcut comuniştii ăia, ori că, de fapt, el doar se lăuda cu turismul lui, că el, de fapt, se ascundea căteva zile intr-un beci prost aerisit in care-şi truca pur şi simplu călătoriile, punăndu-şi faţa pe diverse vederi şi gata. Mai ţineţi minte cum Amélie işi trimitea piticul prin toată lumea cu prietena ei, stewardesa? Şi apoi ii trimitea pozele tatălui ei? Ei, cam aşa imi imaginez că făcea şi bunicul din reclamă. Işi lua capul şi şi-l punea in faţa Capitoliului din Roma şi pe urmă le zicea la prieteni, "vedeţi, mă, ce de călătorii călătoresc eu? Nu ca voi, fraierilor, vă duceţi in Bulgaria şi ziceţi că l-aţi prins pe Dumnezeu de picior. Hă-hă! Imi place mult să călătoresc". Frază care, acum, şi-a transformat timpul verbului "a plăcea" la trecut, ca să ştim noi cine a fost bunicul acela care-şi permitea călătorii pe vremea lui Ceaşcă.
Dar acum... uite... acum bunicul nu mai poate să călătorească. La vărsta lui, doar amintirile i-au mai rămas: "La vărsta mea, doar amintirile mi-au mai rămas". Amintirile de cănd era el un turnător de nădejde al partidului şi partidul, ca să se recompenseze, că era de bun simţ partidul comunist, il trimitea pe săracul bunicuţ pănă la Roma. Şi el se intorcea intotdeauna. O dată nu i-a dat prin cap să rămănă acolo.
Lui ii plăcea la comuniştii lui iubiţi.
Citește pe Antena3.ro
