x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Domnul K eliberat

Domnul K eliberat

de Mihaela Cazan    |    03 Dec 2010   •   15:30
Domnul K eliberat
Sursa foto: Mihaela Cazan/

140899-sdc17671-el.jpgNu orice fel de carte. Ci una care a aşteptat mai bine de 20 de ani pentru a vedea lumina tiparului acum, la editura Cartea Românească. Trecătorii se uită prin geam şi îşi recunosc autorul preferat, îşi rup din timpul lor pentru a-l asculta vorbind, pentru a-l cunoaşte mai bine, pentru a-i cumpăra cartea sau pur şi simplu pentru a-i lua un autograf. De la cei mai tineri până la cei trecuţi prin viaţă, toţi au ascultat cu sufletul la gură povestea Domnului K: ce a fost Domnul K, şi ce a făcut acesta pentru a valorifica faptul că este liber!

De obicei, formula adoptată în romane de către jurnalistul, dramaturgul şi prozatorul Matei Vişniec nu este una facilă, uşoară. „Domnul K elibe­rat” este al treilea roman al autorului. A fost scris înainte de 1989, fiind generat de „situaţia prizonieratului” în graniţele României socialiste. Romanul este unul special deoarece stabileşte un dialog de la egal la egal cu universul ficţional al lui Franz Kafka. Domnul K este inversul personajului kafkian. Dacă personajul lui Kafka este arestat fără să ştie de ce şi cum să iasă din aceasta situaţie, Domnul K al lui Matei Vişniec devine dintr-un prizonier un om liber. Libertatea nu este înţeleasă de acesta, nimeni din jur nu-i poate explica ce are de făcut ca om liber.

 

Omagiu lui Kafka

Tot romanul e o căutare a... ieşirii. „Domnul K eli­berat este în primul rând un omagiu adus lui Kafka. Această carte este însă legată şi de un anume moment din viaţa mea: plecarea din România, în 1987. În România nu avusesem niciodată de gând să scriu un roman care să se raporteze direct la Kafka, scrisesem doar piese legate de lumea kafkiană în care trăisem. Ajuns la Paris însă, am simţit un şoc: şocul libertăţii. M-am simţit, brusc, ca personajul lui Kafka, Domnul K, dar trăind o traumă în sens invers, nu şocul arestării, ci şocul eliberării”, a ţinut să sublinieze Matei Vişniec la lansarea romanului.

Apreciat în străinătate ca dramaturg, Matei Vişniec a primit în 2009 Premiul European acordat de Socie­tatea Autorilor şi Compozitorilor Dramatici din Franţa. Autorul este iubit de critica literară, dar şi de publicul de toate vârstele. Dacă se poate spune aşa, „prinde” la publicul tânăr, iar „dacă sunt tineri care mă citesc, sunt mulţumit că exist!”, după cum spune chiar Matei Vişniec.

×
Subiecte în articol: arte spectator jurnalul de duminică