x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Fundația Interart Triade începe un nou capitol sub numele Fundația Jecza, după 25 de ani de prezență neîntreruptă pe scena culturală a Timișoarei

Fundația Interart Triade începe un nou capitol sub numele Fundația Jecza, după 25 de ani de prezență neîntreruptă pe scena culturală a Timișoarei

de Magdalena Popa Buluc    |    30 Oct 2025   •   18:45
Fundația Interart Triade începe un nou capitol sub numele Fundația Jecza, după 25 de ani de prezență neîntreruptă pe scena culturală a Timișoarei

După 25 de ani de prezență neîntreruptă pe scena Timișoarei, Fundația Interart Triade își începe un nou ciclu de viață sub numele de Fundația Jecza. Acest pas important va fi marcat în perioada 30-31 octombrie printr-o serie de evenimente intitulate „Zilele Fundației Jecza”. Expoziții, decernări de premii și întâlniri cu prieteni dragi vor marca începutul activității Fundației Jecza, sub noua identitate.

„Momentul la care ne referim ca schimbare a numelui Fundației Triade în Fundația Jecza nu este, de fapt, un moment, ci marchează capătul unei lungi tranziții spre o altă etapă, în care timp, oameni și context s-au tot schimbat. Înseamnă, de fapt, un schimb de ștafetă, pregătită să meargă mai sus, mai departe”, precizează reprezentanții fundației.

Primul eveniment va avea loc joi, 30 octombrie 2025, de la ora 15:00, în fața Shopping City Timișoara (Calea Șagului 100), unde se va desfășura vernisajul Expoziției artiștilor nominalizați la Premiul „Peter Jecza” pentru Sculptura Anului – ediția a doua 2025. Artiștii nominalizați în cadrul procesului de selecție ce vor expune lucrările lor în spațiul public pentru o perioadă de un an sunt, în ordinea voturilor juriului: Virgil Scripcariu, Marius Rițiu, Lucia Ghegu, Mihai Iepure-Gorski, Emanuel Matei, Ovidiu Toader, Florin Magda, Zoltan Kovacs, Ștefan Radu Crețu, Tudor Ciurescu, Ana-Suzana Ionescu.

Vineri, 31 octombrie 2025, la ora 14:00, în Piața Unirii (colț cu strada Sergent Constantin Mușat) din Timișoara, ministrul culturii, Demeter Andras va decerna Premiul „Petru Jecza” pentru Sculptura Anului – ediția a doua 2025 și expunerea lucrării câștigătoare. Lucrarea ce a întrunit votul juriului se numește „Together” și aparține artistului Vlad Nancă.

Decernarea premiului care poartă numele sculptorului Peter Jecza, membru fondator al Fundației Triade, este un omagiu adus contribuției sale semnificative la sculptura românească contemporană. Juriul care a desemnat lucrarea câștigătoare pentru Sculptura Anului – ediția a doua 2025 a fost format din specialiști din domeniul sculpturii și al artelor vizuale: Celia Ghyka, arhitect, Andrei Petru Jecza, director executiv Fundația Triade, Ana-Maria Mihăescu, președinta Asociației Castel Salbek, Aurelia Mocanu, critic de artă, Ciprian Mureșan, artist vizual, Bogdan Rața, sculptor, Maria Rus-Bojan, critic de artă și curator.

Tot Vineri, 31 octombrie, ora 19:00, sunteți invitați la Casa Jecza, unde, în prezența prietenilor ce au însoțit activitatea fundația în cei 25 de ani parcurși, se va face o retrospectivă a timpul ce s-a scurs, pentru a putea păși mai departe, mai sus.

Fundația Jecza va continua demersurile Fundației Interart Triade, fondată în anul 2000, cu scopul de a promova arta contemporană și de a facilita dialogul dintre artiști și public. În noua sa structură, Fundația Jecza își va amplifica interesul pentru dinamica culturală a orașului, valorizând bogata experiență acumulată anterior, centrată pe interesul față de devenirea sculpturii și a limitelor sale.

 

×