x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Istoria Artei la Universitatea din Cluj

Istoria Artei la Universitatea din Cluj

01 Dec 2010   •   18:07
Istoria Artei la Universitatea din Cluj

vol. 1 (1919-1987)
Nicolae Sabău, Corina Simon, Vlad Ţoca,
Presa Universitară Clujeană


Istoria artei la Universitatea din Cluj (1919-1987) reprezintă o lucrare de referinţă în domeniu, o foarte valoroasă contribuţie istoriografică, autorii ei oferind celor interesaţi un istoric al studiilor şi cercetărilor de istoria artei desfăşurate sub egida Almei Mater Napocensis, în prim plan aflîndu-se cele două personalităţi emblematice distinse prin activitatea lor la catedră şi prin opera lăsată în urmă: Coriolan Petranu şi Virgil Vătăţianu.

Valoarea acestei atente şi migăloase reconstituiri a dinamicii învăţămîntului universitar clujean de profil rezidă, pe de o parte, în masivul fond documentar şi epistolar inedit pus acum în circulaţie, referitor la demersurile organizatorice ale lui Coriolan Petranu (ctitorul Seminarului de Istoria Artei, prima instituţie de acest fel din Transilvania) şi la eforturile sale de a crea o temeinică bibliotecă de specialitate şi de a asigura vizibilitate internaţională şcolii pe care tocmai o clădea. Ies astfel la lumină, în premieră, detaliile unei munci asidue şi sistematice de impunere, în mediul academic clujean, a unei materii de studiu, dar şi de asigurare a unei bune reprezentări în plan extern a contribuţiei româneşti în domeniu.

Al doilea merit fundamental al lucrării constă în analiza foarte fină a contribuţiei ştiinţifice a celor doi savanţi, a metodei de lucru utilizate, a direcţiilor de cercetare pe care le-au deschis şi le-au cultivat la Cluj alături de discipolii lor. Este distinsă astfel nu doar relaţia acestor importanţi istorici de artă cu principalele direcţii interpretative afirmate în epocile pe care le-au traversat, ci şi amprenta lor particulară, specificitatea discursului ştiinţific promovat. Nu în ultimul rînd, cartea se impune prin caracterul ei monografic, prin ambiţia de a trece în revistă cele întîmplate în şapte decenii de învăţămînt de specialitate la Universitatea din Cluj, decenii cu multe schimbări de regim politic şi de registre ideologice, decenii în care sistemul universitar românesc a fost constrâns, nu o dată, să-şi modifice fizionomia instituţională şi priorităţile.

×
Subiecte în articol: carte de istorie