x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale "O adunare liniştită" sau vocaţia povestitorului

"O adunare liniştită" sau vocaţia povestitorului

08 Sep 2010   •   00:00
"O adunare liniştită" sau vocaţia povestitorului
Sursa foto: Ionel Cucu/

Aceste prime scrieri au fost calificate de academicianul Eugen Simion drept "un moment decisiv în evoluţia prozei rurale româneşti". Se cuvine să le enumerăm, mai ales că la câteva dintre ele face referire Marin Preda în interviul pe care i l-a acordat în 1968 criticului literar Eugen Simion, din care reproducem pasaje.

5907-130882-bpt77_mpreda_intalnireadinpamanturi_tipar_m3.jpgAcelaşi Eugen Simion semnează prefaţa actualei apariţii din cadrul BPT. Aşadar: "În ceată", "Colina", "Întâlnirea din Pământuri", "O adunare liniştită", "Calul", "La câmp", "Înainte de moarte", "Amiază de vară", "Albastra zare a morţii", "Soldatul cel mititel", "Îndrăzneala", "Friguri", "Desfăşurarea", "Situaţiile preşedintelui".

● Eugen Simion: (...) Vă propun să selectăm câteva probleme legate mai intim de experienţa prozei dvs. şi în genere a literaturii actuale. Dificultatea de a alege e tot atât de mare ca şi aceea de a da o soluţie definitivă. Sunt tentat să vă solicit mai întâi câteva precizări de ordin biografic. Critica tradiţională s-a ambiţionat să lămurească secretele operei prin circumstanţele biografice. Un argument poartă cu el un destin, nu neapărat al lumii din care a ieşit, dar al aceleia pentru care a optat. Vă întreb ce idee mai înalt estetică legaţi de reprezentarea existenţei ţărăneşti în proză?

Marin Preda: Părerea mea e că un ţăran, chiar dacă ajunge doctor în filozofie, tot ţăran rămâne. Ideea de familie, de pildă, va fi la el aceeaşi ca a unui ţăran. Despre dragoste va gândi tot ca părinţii săi, despre cinste şi demnitate va avea aceleaşi reprezentări, într-un cuvânt, concepţia lui despre lume, chiar dacă va fi un admirator avizat al lui Kant, va fi una ţărănească. Nu va exista manifestare a vieţii sale, poate chiar cotidiene, pe care el să n-o judece cu ochii cu care a văzut odată o lume pe deplin formată, cu metafizica ei. Formarea unei astfel de lumi sau acestui univers uman constituie un secret al experienţei individuale şi sociale.

Truda de a dezvălui acest secret, iată ideea estetică pe care am legat-o de reprezentarea existenţei ţărăneşti în proză. Şi atunci când am avut senzaţia că regăsesc această lume şi în altă parte a planetei noastre, am scris "Friguri" şi, mai recent, "Martin Bormann", în care există o eroină, o ţărancă, îngrijorată de viitorul său într-un sat în care se petrec nişte lucruri dintre cele mai stranii.


● Sunt mulţi care s-au întrebat şi se întreabă despre destinul prozei ţărăneşti. Unii dintr-un snobism... dâmboviţean. Opinia acestora trebuie înlăturată din discuţie. Au fost însă şi intelectuali adevăraţi (Camil Petrescu, între alţii), care au privit cu scepticism posibilităţile psihologiei rurale de a fi valorificate în proza modernă. Neliniştea nu a dispărut nici acum: cum, se întreabă unii, iar despre ţărani, tot despre ţărani?!

Dacă un scriitor ar ţine seama de prejudecăţile curente, ar ajunge să nu mai scrie nimic. Fiindcă n-a rămas categorie sau clasă socială despre care să nu se fi scris la fel de mult ca despre ţărani. E drept că existenţa unui Creangă, Slavici, Sadoveanu şi Rebreanu într-o literatură poate da cititorului senzaţia de saţietate.

În faţa unor noi creaţii însă, senzaţia asta nu mai are importanţă. Asupra scepticismului lui Lovinescu şi Camil Petrescu merită însă să ne oprim. Fiindcă, în ciuda literaturii despre ţărani a unui Faulkner şi Steinbeck, mulţi împărtăşesc şi astăzi acest scepticism. Camil Petrescu l-a admirat pe Proust. Dar ce este într-adevăr superior aici este arta naratorului, care se exercită cu aceeaşi magie şi când descrie ţărani sau lăptărese. Servitoarea FranÎoise este, după Swann, cea mai reuşită figură a romanului. Nivelul de conştiinţă al baronului Charlus se reduce în ultimă instanţă la strategia complicată a unui salonard, iar gândirea sa nu este superioară unei mahalagioaice vorbăreţe, care însă n-are de exhibat viciul pederastiei. Ca în orice mare creaţie, nu mediile sociale dau complexitate şi adâncime, totul fiind egal de interesant pentru un scriitor, un lucru nefiind mai important decât altul.


● În proza ţărănească actuală, în zona ei cea mai solidă, din care fac parte volumul de nuvele "Întâlnirea din Pământuri" şi romanul "Moromeţii" (volumul I şi II), se prefigurează psihologia adevărată a ţăranului contemporan, omul unei civilizaţii şi al unei spiritualităţi diferenţiate. (...) Ce e adevăr şi ficţiune în "Moromeţii"?

Adevărate sunt sentimentele. Ficţiuni sunt împrejurările. Se spune că există o nostalgie a paradisului pierdut, care este copilăria. În realitate, copilăria este locul de refugiu al problemelor insolubile. Omul matur sau chiar foarte tânăr descoperă, de pildă, condiţia sa: că, mai devreme sau mai târziu, fericit sau nu, bun sau rău, el trebuie să moară. (...) Scriind, totdeauna am admirat ceva, o creaţie preexistentă, care mi-a fermecat nu numai copilăria, ci şi maturitatea: eroul preferat, Moromete, care a existat în realitate, a fost tatăl meu. Acest sentiment a rămas stabil şi profund pentru toată viaţa, şi de aceea cruzimea, cât şi josnicia, omorurile şi spânzurările întâlnite des la Rebreanu şi Sadoveanu, şi existente de altfel şi în viaţa ţăranilor, nu şi-au mai găsit loc în universul meu scăldat în lumina admiraţiei. În realitate, în amintire, îmi zac fapte de violenţă fără măsură şi chipuri întunecoase, infernale, dar până acum nu le-am găsit un sens. Poate că nici nu-l au?!


● Mărturisirile pe care le faceţi sunt de o mare însemnătate. Istoricii literari savurează astfel de date. Să perseverăm: cum aţi devenit scriitor?

Descoperirea acestei vocaţii am făcut-o în ziua în care am scris "O adunare liniştită", o povestire. Povestitor! Iată o însuşire pe care am pierdut-o şi mă întreb dacă nu simt în mine nişte regrete amare la această "amintire". Ia să vedem! Nu, nu simt nici un fel de regret!

● Interviul a fost publicat sub titlul "Posibilităţile romanului", în cartea "Marin Preda. Creaţie şi morală", apărută la Editura Cartea Românească, 1989.

×
Subiecte în articol: biblioteca pentru toţi