x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

08 Oct 2010   •   00:00

8 octombrie 2010

BIENALA TINERILOR ARTIŞTI
Cea de-a patra ediţie a Bienalei Tinerilor Artişti de la Bucureşti se deschide vineri, 8 octombrie, la Palatul Ştirbei, unde va fi prezentată o expoziţie cu lucrări a circa 60 de artişti din 20 de ţări, artă tânără semnată de nume binecunoscute sau de tineri absolvenţi, filme şi fotografii de presă, transmite Mediafax. Sub titlul "Police the police", Bienala Tinerilor Artişti 2010 testează tensiunea care se creează între două noţiuni problematice - "supravegherea şi subvegherea". Romelo Pervolovici, preşedintele Fundaţiei Culturale Meta, care organizează evenimentul, a declarat că, la această ediţie, este prima dată când "Bienala Tinerilor Artişti îşi propune să afişeze ideea de artă tânără", creată de artişti de vârste diferite, de la optzecişti la tineri absolvenţi, nume vizibile pe scena internaţională, printre care: Nicu Ilfoveanu, Teodor Graur, Vlad Nancă, Mircea Nicolae, Maria Luiza Alecsandru, Zoltan Bela. Ediţia din acest an a bienalei cuprinde şi două noi secţiuni - de film şi fotojurnalism. Bienala Tinerilor Artişti 2010 se va desfăşura până la 7 noiembrie.

DESTINE LA RĂSCRUCE
Muzeul Naţional de Artă al României găzduieşte în perioada 13 octombrie 2010 - 13 februa-rie 2011, expoziţia "Destine la răscruce. Artişti evrei în perioada Holocaustului". Evenimentul este organizat cu ocazia comemorării în România a Zilei Holocaustului (9 octombrie). Expoziţia prezintă operele a 16 artişti evrei care au avut contribuţii majore la introducerea în spaţiul românesc a "artei noi", unii dintre ei numărându-se printre iniţiatorii unor direcţii avangardiste occidentale. Alături de nume de referinţă ale modernismului european ca Victor Brauner, Marcel Iancu, Arthur Segal, Jules Perahim sau Max Herman Maxy, în expoziţie sunt prezentaţi şi artişti mai puţin cunoscuţi precum Alex Leon, Iosif Klein, Ernö Tibor, Aurel Mărculescu, Mina Byck Wepper, Lazăr Zin sau Egon Marc Lövith. Victime sau supravieţuitori ai măsurilor opresive îndreptate împotriva evreilor, aceşti artişti nu s-au bucurat decât episodic de atenţia criticii de după cel de-al doilea război mondial. (A.V.)

KISTVAEN ÎN IRON CITY
Promovat de MIG Management at KeyMen Grup, susţinător al heavy metalului autohton, grupul bucureşteran Kistvaen îşi prezintă primul album, luni, 11 octombrie, în clubul Iron City. Intitulat "Unbekannte", CD-ul va fi ascultat în regim de heavy rotation în boxele clubului, în cadrul unei audiţii publice. Înregistrat, mixat şi masterizat de Marius Costache, albumul are un concept grafic marca Costin Chioreanu. La audiţia, ce va începe în jurul orei 20:00 şi se va încheia în jurul orei 22:30, sunt invitaţi jurnalişti de specialitate, fani, prieteni etc. Lansarea oficială va fi sâmbătă, 16 octombrie, în Silver Church, în cadrul unui concert special alături de trupele Shining, Nightingale, Vulture Industries, The Vision Bleak şi Indian Fall. După concertul din Capitală, Kistvaen porneşte într-un turneu naţional de promovare a discului, intitulat A Pale Portrait Of Imperfection Tour. Până acum sunt confirmate oraşele Bârlad, Galaţi, Iaşi, Bacău, Suceava, Sibiu, Timişoara, Arad, Braşov. (A.R.)

×
Subiecte în articol: arte