x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Un thriller politic pe care numai un fost președinte îl putea scrie - Bill Clinton

Un thriller politic pe care numai un fost președinte îl putea scrie - Bill Clinton

15 Iun 2018   •   13:51
Un thriller politic pe care numai un fost președinte îl putea scrie - Bill Clinton

La numai două săptămâni de la lansare, The President Is Missing, semnată de Bill Clinton și James Patterson, a înregistrat vânzări de 260.000 de exemplare. Mai mult, cartea s-a situat pe primul loc în topul celor mai vândute carți de ficțiune, potrivit NPD BookScan. Cartea va ajunge şi în România la 1 octombrie.

Cel mai important thriller politic al anului, The President is Missing are ca subiect dispariția președintelui SUA în timpul unei crize mondiale. Jonathan Lincoln Duncan, un președinte integru, este acuzat că ar avea o relație strânsă cu o rețea teroristă. Nici presa și nici publicul nu știu însă faptul că acesta încearcă de fapt să evite o criză. Președintele află de amenințarea cu un virus cibernetic, nu întâmplător denumit Epoca Întunecată.

Autorii descriu în detaliu cum ar arăta o lume fără dispozitive electronice, în care fiecare calculator ar deveni o simplă piesă  inutilă. Ar putea sa dispară un președinte în exercitiul funcțiunii, așa cum se întâmplă în The President is Missing? Da, ar putea, insa nu pentru mult timp, pentru ca membrii Secret Service sunt alături de acesta pentru a-i salva viața, a declarat Clinton la festivalul BookCon din New York, unde a avut loc prezentarea cărții. Personajul principal nu a fost inspirat de fostul președinte american și nici de Donald Trump, mai ales că acesta este prezent și „ține să arate acest lucru printr-o  postare zilnică pe Twitter”, a mai spus fostul președinte american.

Prima carte de ficțiune semnată de fostul președinte al Statelor Unite și de cunoscutul autor James Patterson va fi publicată la Editura RAO. A 11-a oră, Grădina zoologică, Invizibil, A 2-a șansă sunt doar câteva dintre cărțile  semnate de James Patterson și publicate în România, de aceeași editură. Volumul de memorii Viața mea, scris de fostul lider de la Casa Albă, a fost lansat în 2005 la București în prezența autorului.

×
Subiecte în articol: the president is missing