x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Un Palat „doar pentru artă”, deschis pe timp de zi și de noapte, în inima Bucureștiului: de la Impresioniști spanioli la Gen Z din arta românească - Începe Art Safari ediția 11!

Un Palat „doar pentru artă”, deschis pe timp de zi și de noapte, în inima Bucureștiului: de la Impresioniști spanioli la Gen Z din arta românească - Începe Art Safari ediția 11!

de Magdalena Popa Buluc    |    10 Feb 2023   •   16:45
Un Palat „doar pentru artă”, deschis pe timp de zi și de noapte, în inima Bucureștiului: de la Impresioniști spanioli la Gen Z din arta românească - Începe Art Safari ediția 11!

Cu un concept unic ce presupune schimbarea completă a expozițiilor și experiențelor o dată la trei luni, primul sezon expozițional Art Safari 2023 va avea loc între 10 februarie și 14 mai în Palatul Dacia-România (Muzeul Municipiului București), situat pe Lipscani 18-20.

4 expoziții: mult așteptata retrospectivă dedicată pictorului Ion Theodorescu-Sion (1882-1939), Maeștrii picturii spaniole, printre care celebrul impresionist Joaquín Sorolla, prestigiosul premiu al Franței - Prix Marcel Duchamp - și o expoziție de artă Supercontemporană românească, instalații imersive, tururi nocturne cu muzică și prosecco, o librărie și o cafenea formează conceptul ediției 11.

În a doua parte a anului, Art Safari organizează două expoziții de răsunet: „Love Stories”, cu lucrări din colecția National Portrait Gallery, Londra, dar și „Bags: Inside Out” - o expoziție de genți iconice din colecția muzeului regal Victoria and Albert din Londra, care revine la București.

Ioana Ciocan, CEO Art Safari și comisar al României la Bienala de Artă de la Veneția:

„Art Safari este un muzeu al expozițiilor temporare, fresh, care oferă o experiență completă de petrecere a timpului liber, cu tururi ghidate de zi sau de noapte, un cadru perfect în care te bucuri de artă, dar și de o ieșire cu prietenii, și unde petreci timp de calitate alături de familie. Perfect și pentru o seară de weekend! Un spațiu de relaxare, distracție, joacă, dar și un spațiu de învățare pentru un public din ce în ce mai tânăr. Aducem chiar soarele Spaniei la București, printr-o expoziție surprinzătoare dedicată marilor maeștri impresioniști, dar și artă franceză contemporană, cu artiști prezenți în marile muzee internaționale, ca Centre Pompidou și MoMA, sau premiați la Festivalul de la Cannes.”

4 expoziții de artă românească și internațională de excepție

„Ion Theodorescu-Sion. O viață de poveste”, curator dr. Elena Olariu

O nouă retrospectivă marca Art Safari și Muzeul Municipiului București aduce în atenție un mare maestru al artei: pe Ion Theodorescu-Sion, artist care face parte din generația înnoitoare de la începutul secolului trecut, care propune noi tematici și tehnici inovatoare, pe care le va raporta la realitatea românească. Pictorul a fost un unionist convins și erou-militar al Primului Război Mondial (astfel că alături de picturile sale sunt expuse și decorațiile și medaliile primite de acesta pentru eroismul său în Marele Război).

A studiat în România și la Paris și a experimentat în toate stilurile artistice ale vremii sale (Impresionism, Pointilism, Fovism, Cubism, Simbolism), ceea ce îl face special. Compoziții Neo-românești monumentale, țărani portretizați grandios, femei înfățișate ca zeițe ale pădurii și naturi statice bogate în detalii, acestea sunt doar câteva dintre surprizele pe care expoziția le dezvăluie vizitatorilor, într-o scenografie aparte. Art Safari reunește aprox. 150 lucrări de Sion din colecții private și din muzeele din toată România, multe dintre ele expuse pentru prima dată.

„Maeștrii picturii spaniole. Secolul al XIX-lea și apariția Impresionismului”, curator dr. Helena Alonso

Expoziția este construită în jurul renumitului impresionist spaniol Joaquín Sorolla (1863-1923), „Maestrul luminii”, în contextul celebrării internaționale a centenarului său, și a lui Mariano Fortuny (1871-1949) – artist versatil care s-a bucurat de un mare succes internațional. Joaquín Sorolla a excelat în pictura de portrete și lucrări monumentale cu teme sociale și istorice. Lucrările sale se remarcă printr-o reprezentare dibace a oamenilor și a peisajului sub lumina soarelui din țara sa natală. Rivalul său, Mariano Fortuny, a fost comparat cu celebrul impresionist Edouard Manet – operele spaniolului se bucurau de un mare succes la acea vreme, spre deosebire de picturile lui Manet, considerate scandaloase.

„The Memory Palace. Focus on the French art scene with the Marcel Duchamp Prize”, curator Daria de Bauvais, asistată de dr. Lisa Colin

Din Franța vin artiști consacrați, recunoscuți la nivel internațional, ca Tatiana Trouvé, Farah Atassi sau Michel Blazy. Prix Marcel Duchamp este unul dintre cele mai prestigioase premii din lume pentru artă contemporană, organizat de Asociația pentru Difuzarea Internațională a Artei Franceze (ADIAF). Un „Palat al Memoriei”, în Palatul Palatul Dacia-România! Din selecția de artiști a curatorului șef de la Palais de Tokyo, Daria de Beauvais, face parte și Mircea Cantor, singurul artist român care a câștigat acest premiu. Un alt artist prezent la București, Clément Cogitore, combină arta contemporană cu cinematografia. Pentru Opera din Paris a reinterpretat spectacolul de balet „Les Indes Galantes” – cu dansatori de Krump. Lucrările sale se regăsesc în colecții precum Louis Vuitton, Daimler Art Collectionsau muzeul Pompidou.

„Young Blood 2.0. Ce este nou în artă?”, curator Mihai Zgondoiu

Arta generației Z, care remixează curente, mișcări și care prezintă teme ale realității de azi. Peste 50 de artiști din marile orașe ale României, dar și din Republica Moldova, se regăsesc în selecția curatorului Mihai Zgondoiu. De la picturi, video art, artă digitală, NFT, până la instalații, obiect și artă textilă, cu siguranță pe gustul publicului tânăr și foarte tânăr, dar și al celui curios de nou: Arta Supercontemporană trebuie privită cu mintea super deschisă!

Program Art Safari (10 februarie-14 mai 2023)

Joi-duminică – 12:00-21.00

Night Tours – în fiecare vineri și sâmbătă 22:00-1:00 (experiențe speciale de vizitare cu ghidaj în toate expozițiile, muzică live și prosecco)

Palatul Dacia-România, strada Lipscani, nr. 18-20, București

×
Subiecte în articol: Art Safari primul sezon expozițional