x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Cannes: Premiul 'Un certain regard' pentru filmul 'White God'

Cannes: Premiul 'Un certain regard' pentru filmul 'White God'

de Agerpres    |    23 Mai 2014   •   21:50

Premiul secţiunii 'Un certain regard' a fost atribuit filmului futuristic 'White God' al regizorului ungar Kornel Mundruczo, o operă originală în care câinii vagabonzi se revoltă împotriva oamenilor, relatează AFP.

Premiul juriului a revenit filmului 'Forţă majoră' al realizatorului suedez Ruben Östlund - o comedie neagră despre o familie la sporturi de iarnă care, stând la o masă într-un restaurant la munte, vede declanşarea unei avalanşe. Soţul fuge, abandonând soţia şi copiii. Dar dezastrul nu se produce şi se pune sub semnul întrebării viitorul cuplului.

Un premiu special a fost acordat documentarului 'Sarea pământului' despre cariera uimitoare a fotografului brazilian Sebastiao Salgado, semnat de fiul său Juliano şi Wim Wenders.

Premiul de ansamblu a revenit filmului francez 'Party girl' de Marie Amachoukeli, Claire Burger şi Samuel Theis.

Actorul australian Davil Gulpilil, care joacă rolul unui aborigen declasat pierdut între trecut şi prezent în filmul 'Charlie's Country' al lui Rolf de Heer, a primit premiul pentru cel mai bun actor.

'Un Certain regard' a propus în acest an 20 de filme în competiţie din 23 de ţări diferite. Şapte dintre ele au fost primele filme.

Juriul a fost prezidat de regizorul argentinian Pablo Trapero.

×
Subiecte în articol: cannes 2014