x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Dear John detronează Avatar în box office-ul american!

Dear John detronează Avatar în box office-ul american!

08 Feb 2010   •   00:00
Dear John detronează Avatar în box office-ul american!

Filmul SF 3D "Avatar" a pierdut prima poziţie în box office-ul nord-american, după opt săptămâni de prezenţă în cinematografele din SUA şi Canada, fiind detronat de pelicula "Dear John", o dramă romantică ajunsă în fruntea clasamentului după primele trei zile de proiecţii, informează AFP. (VIDEO)



Superproducţia 3D "Avatar", regizată de canadianul James Cameron, care a primit, săptămâna trecută, nouă nominalizări la premiile Oscar, a avut încasări de 23,6 milioane de dolari de vineri până duminică, potrivit cifrelor provizorii publicate de societatea Exhibitor Relations.

"Avatar" a trecut de pragul de încasări de 630 de milioane de dolari pe continentul nord-american, după opt săptămâni de proiecţii pe marile ecrane. Acest film, cu un buget de producţie de peste 500 de milioane de dolari, a obţinut încasări de peste două miliarde de dolari pe plan mondial.

Intrat direct pe prima poziţie a box office-ului nord-american, filmul "Dear John", o adaptare a romanului omonim de Nicholas Sparks, cu Channing Tatum şi Amanda Seyfried în rolurile principale, prezintă povestea de dragoste dintre un soldat american şi o studentă. În ciuda criticilor primite, filmul a generat încasări de 32,4 milioane de dolari.

Pe locul al treilea s-a clasat filmul "Din Paris, cu dragoste/ From Paris with Love", cu John Travolta şi Jonathan Rhys Mayers, cu încasări de 8,1 milioane de dolari de vineri până duminică. Pe poziţia a patra în box office-ul nord-american s-a situat thrillerul "Scăpat de sub control/ Edge of Darkness", cu Mel Gibson în rolul principal, care a obţinut încasări de 7 milioane de dolari la sfârşitul săptămânii trecute.

Comedia fantastică "Zâna Măseluţă/ Tooth Fairy" a coborât o poziţie, până pe locul al cincilea, după ce a obţinut încasări de 6,5 milioane de dolari. Comedia romantică "Amor la Roma/ When in Rome" a coborât pe poziţia a şasea a clasamentului, cu încasări de 5,5 milioane de dolari. "Cartea lui Eli/ The Book of Eli", un film de acţiune SF cu Denzel Washington şi Gary Oldman în rolurile principale, a coborât de pe a cincea pe a şaptea poziţie, cu încasări de 4,8 milioane de dolari de vineri până duminică.

Pe locul al optulea în box office-ul nord-american s-a situat filmul "Crazy Heart", care prezintă povestea unui cântăreţ de muzică country pe măsură ce acesta îmbătrâneşte. Filmul a avut încasări de 3,6 milioane de dolari de vineri până duminică, iar protagonistul peliculei, Jeff Bridges, este considerat unul dintre marii favoriţi la Oscarul pentru cel mai bun actor într-un rol principal.

Pe poziţia a noua în box office-ul nord-american s-a situat horror-ul "Legiunea/ Legion", cu Kate Walsh şi Dennis Quaid, un film despre nişte îngeri veniţi să distrugă rasa umană, care a avut încasări de 3,4 milioane de dolari.

Filmul de acţiune "Sherlock Holmes", regizat de britanicul Guy Ritchie, în care Robert Downey Jr. joacă rolul celebrului detectiv, iar Jude Law, pe cel al fidelului Watson, încheie topul 10 al filmelor cu cele mai mari încasări în America de Nord la sfârşitul săptămânii trecute, după ce a vândut bilete în valoare de 2,6 milioane de dolari.

×
Subiecte în articol: film