x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film “Europolis”, un film ca o criptă închisă

“Europolis”, un film ca o criptă închisă

de Ema-Augusta Banu    |    23 Noi 2010   •   21:36
“Europolis”,  un film ca o criptă închisă

138982-europolis.jpgCoproducţie româno-franceză, “Europolis”, filmul regizat de Cornel Gheorghiţă se lansează în cinematografele româneşti pe 26 noiembrie, aducându-i în rolurile principale pe Adriana Trandafir şi Aron Dimeny. Cu o tematică complexă, ambiţioasă, inspirată din “proza fantastică a lui Eliade”, după cum afirmă regizorul, pelicula în care realul sau realismul sunt doar pretexte sau puncte de plecare spre sfera mistică, explorează zona mitului şi a superstiţiilor româneşti specifice morţii. Povestea se conturează treptat, pornind de la credinţa populară în care sufletul mortului reface drumul vieţii sale înainte de a părăsi pământul, în perioada celor 40 de zile de doliu: “În această tranziţie instabilă, sufletul întâlneşte îngerii, vămile văzduhului, diavolii, îngerii păzitori” spune regizorul Cornel Gheorghiţă. Şi de aici povestea...

 

Atunci când în micul port al Sulinei soseşte o telegramă din Franţa, în care este menţionată moartea lui Luca,  pe care toată lumea îl ştia îngropat de mai bine de 50 de ani în cimitirul de la marginea oraşului, sora lui, Magdalena (interpretată de Adriana Trandafir), însoţită de fiul ei ­ Nae (Aron Dimeny) ­ trebuie să plece în Franţa pentru a lua în primire moştenirea. Ajunşi pe malul Atlanticului, cei doi îl întâlnesc pe şamanul Ata (Joseph Otteno), prietenul cel mai bun al lui Luca care le dezvăluie ultima dorinţă a acestuia înainte să moară ­ aceea de a fi incinerat şi îngropat în cimitirul de la marginea oraşului Sulina într-un sicriu în formă de măgar. Însă protagoniştii au parte de experienţe bizare unde “sufletul” mortului încearcă să comunice cu ei recurgând la fenomene supranaturale iar drumul de întoarcere le va marca existenţa  mult mai mult decât şi-ar fi putut închipui.

 

Personajul Magdalenei a fost o provocare pentru actriţa Adriana Trandafir: “am citit scenariul şi mi-a plăcut foarte mult, ştiam că echipa şi regizorul sunt în căutarea Magdalenei, mi-am spus că sunt prea tânără pentru rolul ăsta deşi biologic aş fi putut avea un copil de vârsta lui Nae. Dacă în exterior eram sigură că nu sunt personajul, în interior aveam dimensiunile respective. Am adunat în personajul ăsta toate mamele, bunicile, toate problemele. Magdalena este România acum, cu toate  răbufnirile şi disperarile ei, cu glumele ei, cu viaţa ei simplă... De la simplu la cosmic este un traiect extraordinar pe care Magdalena l-a parcurs. Ea este lacrima durerii, este o Victoria Lipan care merge mai departe. “Europolis” este “un film ca o criptă închisă în care rămâne doar sufletul.”

 

Filmul lui Cornel Gheorghiţă a primit Menţiunea specială a Juriului la “Festival des Films du Monde” ­ Montréal, 2010, festival internaţional de categorie A. “Filmul atinge o profundă umanitate conducând spectatorul cu subtilitate într-o lume magică, unică, proprie filmului”, spune Marie-Catherine Marchetti, membră a juriului de la Montréal, adaugând că Menţiunea specială a fost “creată” de juriu pentru a recompensa originalitatea acestui film umanist.

 

“Europolis” a primit premiul HBO/TIFF 2005 pentru cel mai bun scenariu de lungmetraj, fiind şi printre scenariile premiate în 2008, la Paris, la Festivalul European de Film Independent (ECU). Din distribuţie mai fac parte Elena Popa, Dorin Andone, Joseph Otteno, Petrică Nicolae, Adina Cartianu, Ionela Nedelea. O co-producţie Gheorghiţă srl (România), Cinepay & TaraFilms (Franţa) şi susţinut de Centrul Naţional al Cinematografiei, Eurimages, Societatea Română de Radiodifuziune, Région Midi-Pyrénées, Région Poitou-Charentes, Dépt. de la Charente Maritime, ESAV Toulouse (Franţa), “Europolis” porneşte de la scenariul scris de Cornel Gheorghiţă, Adina Dulcu şi Loïc Balarac, imaginea fiind semnată de Ovidiu Mărginean.

 

Filmul va intra în circuitul cinematografelor din ţară vineri, 26 noiembrie 2010 şi va rula în prima săptămână în Bucureşti (Hollywood Multiplex, Cinema Studio, Cinema City-Cotroceni), Cluj (Victoria), Constanţa (Cityplex) şi Bacău (Cinema City).

×
Subiecte în articol: arte film europolis