x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Johnny Depp și-a bătut joc de Hollywood la Festivalul de Film de la Cannes

Johnny Depp și-a bătut joc de Hollywood la Festivalul de Film de la Cannes

de Giulia Anghel    |    22 Mai 2023   •   23:15
Johnny Depp și-a bătut joc de Hollywood la Festivalul de Film de la Cannes
Sursa foto: Hepta

Controversatul actor american Johnny Dep a fost prezent la Cannes pentru noul său film „Jeanne du Barry”, unde interprezeată rolul lui Ludovic al XV-lea.

Artistul a întârziat 41 de minute la conferința de presă.  El s-a așezat lângă regizoarea și actrița Maïwenn și a povestit cum a ajuns să joace în această peliculă după ce i s-au închis perspectivele ca urmare a acuzațiilor de violență aduse de fosta sa parteneră, Amber Heard, scrie marca.com.

„Este ca și cum ai alerga printre picăturile de ploaie, dar întrebarea mea către Maïwenn, când ne-am întâlnit prima dată, a fost: „Poate vrei să încerci un francez precum regele Ludovic al XV-lea?” S-a gândit o secundă la asta și apoi a răspuns: „Și eu m-am gândit. Nu, vreau să o faci”. Cred că a fost foarte curajos din partea ei să aleagă un american din Kentucky pentru a-l juca pe Ludovic al XV-lea. Foarte curajos”, a spus Depp.

Maiwenn a explicat că nu era treaba ei să-l judece pe Depp. Actorul și-a găsit greu de lucru după scandalurile cu Amber Heard.

„I-am oferit rolul înainte de a începe procesele. Și, odată ce au început, nu le-am urmat. Mi-am spus: „Nu am fost acolo. Nu pot să judec". Și spun asta, chiar dacă știu că simt că îmi dau foc, dar trebuia să-mi păstrez dorința profesională pentru el, fiind regizor al filmului. Acest lucru poate părea șocant pentru unii dar a fost foarte important pentru mine să nu acționez ca un procuror. Și astăzi, din păcate, cu rețelele sociale, toată lumea a devenit procuror pentru fiecare eveniment care se întâmplă în lume”, a explicat Maïwenn.

Despre boicotul de la Hollywood

Johnny Depp a fost întrebat dacă se simte boicotat de Hollywood. A răspuns ferm, dar a încercat să sugereze că nu era prea deranjat de asta.

„M-am simțit boicotat de Hollywood? Ar trebui să nu ai puls pentru a-ți spune "Nu, nimic din toate astea nu se întâmplă". Este o glumă ciudată. Când ți se cere să renunți la un filmdin cauza a ceva care este doar o funcție a vocalelor și consoanelor care plutesc în aer, da, te simți boicotat.

Nu mă simt boicotat de Hollywood pentru că nu mă gândesc la Hollywood. Este o perioadă ciudată, amuzantă, în care toți ar dori să poată fi ei înșiși, dar nu pot. Trebuie să se alinieze cu persoana din fața lor. Dacă vrei să trăiești acea viață, îți doresc tot binele", a răspuns actorul.

×
Subiecte în articol: Johnny Depp cannes Hollywood