„Marele jaf al tramvaiului” este semnat de regizorul sârb Slobodan Šijan și se bazează pe povestea reală a lui Boško Tokin, primul autor de filme din Balcani și primul din lume care ajuns la închisoare din acest motiv.
Lungmetrajul se concentrează pe Epoca de Aur a Belgradului în nebunii ani ’20, Belgradul ragtime-ului, al jazzului și al Charlestonului, Belgradul automobilelor, aeroplanelor și al revoluției sexuale. O poveste despre o generație care a supraviețuit ororilor Primului Război Mondial, dar și despre intelectualii liberal-cugetători care au încercat să aducă spiritul avangardei în Balcani. Povestea se desfășoară pe fundalul flamboaiant al anilor ‘20, al Pride Parade, al intrigilor de curte și al complotului comunist, într-o vreme în care Belgradul era numit „Parisul Balcanilor”.
Boško Tokin a fost poetul de avangardă, artistul vizual și pionierul cinematografiei în fosta Iugoslavie. Co-fondatorul celei mai importante mișcări artistice din Europa de Est - zenitismul, Tokin a regizat primul film de avangardă din Balcani, film neterminat și pierdut în mod misterios.
„Marele jaf al tramvaiului” este o comedie neagră despre optimismul unui artist care sfida cu succes perioada neagră a Balcanilor.
Distribuția este alcătuită din Miloš Biković, Goran Bogdan, Sloboda Mićalović, Nebojša Dugalić. Jovana Stojiljković, Aleksandar Berček, Viktor Savić, Miloš Samolov, Marko Janketić, Mirko Vlahović, precum și actrița Ioana Flora.
Participarea românească pe partea de producție este completată de Alexandru Dumitru (mixaj sunet) și Mirel Cristea (sunet).
Slobodan Šijan semnează scenariul filmului împreună cu Biljana Maksić și Vladimir Mančić. Regizor cult, scenarist, profesor, scriitor și artist vizual, Šijan a debutat în anii ’70 și este autorul a peste 15 titluri de lungmetraj. „Who’s Singin’ Over There?” (1981) a avut premiera internațională la Cannes într-o perioadă în care filmele est-europene ajungeau cu greu dincolo de Cortina de Fier. Filmul a fost lansat în cinematografele din peste 20 de teritorii. În 2020, „Who’s Singin’ Over There?” a fost prezentat în secțiunea Cannes Classics și a reintrat în circuitul de exploatare cinematografică din Franța.
„Filmul alternează fără probleme între o comedie extrem de amuzantă și excentrică și un omagiu adus artiștilor și cineaștilor care au creat filmul și cultura europeană așa cum o cunoaștem astăzi” declară regizorul despre cel mai recent lungmetraj.