Îndrăgita actriță Maria Buză va putea fi văzută de telespectatori pentru prima dată într-un serial de televiziune, miercuri – 8 mai, de la ora 20.00, la Antena 1. Aceasta se alătură distribuției “Fructul oprit”, fiind în cunoscuta producție Șlibovița-mama Tanței, personaj interpretat de Doinița Oancea.
“Am un rol foarte, foarte frumos, sunt Șlibovița – mama Tănțichii din << Fructul oprit>>”, își prezintă Maria Buză personajul, putând fi urmărită de telespectatorii Antenei 1 în episodul cu numărul 34, din sezonul 2 “Fructul oprit”. “Aș putea să spun că este debutul meu în serial de televiziune. Este prima dată când sunt cooptată într-un astfel de proiect. Personajul meu este cel mai frumos din serial. Plin de viață, cu poveste, cu strălucire, cu imaginație, cu forță, cu dinamism, cu umor, și cu un fel de a vorbi special etniei pe care o reprezint.”, completează actrița.
Șlibovița vine să cunoască locul în care trăiește și muncește fiica ei, Tanța, dar și să-și întâlnească ginerele, pe Costică, interpretat de Liviu Vârciu. Cum vor reacționa membrii familiei Caragea când o vor vedea, ce vrăji vrea ea să facă, dar și la ce curiozități va răspunde și ce le va ghici membrilor din casa Caragea, toate acestea în episodul pe care Antena 1 îl va difuza, miercuri – 8 mai, de la ora 20.00. “Dragi telespectatori, sunt Maria Buză și vă aduc în casă un personaj pe nume Șlibovița, pe care vreau să-l îndrăgiți, să-l iubiți și să mă urmăriți, să fiți cu ochii pe mine și pe tot ce se întâmplă în << Fructul oprit>>. Miercuri, de la 20.00, la Antena 1, ai treabă, nu ai treabă, pune-te pe canapea și uită-te la noi”, este mesajul pe care aceasta îl transmite publicului român.